S-a vazut asta dupa tonele de aplauze, dupa miile de uaaaau-uri, dupa sutele de bravo-uri strigate tot timpul. De fapt, ma pregatesc sa va descriu o sarbatoare cum nu cred c-a mai fost alta in tara. Nu tu discursuri sforaitoare, nu conventii sterpe si plicticoase, ci o mega-oda a bucuriei, printr-un spectacol al Filarmonicii Banatul care ne-a lasat paf. Desi despre vajnica institutie timisoreana a mai fost vorba in Secretul… (anul trecut, toamna, cind orchestra, corul, tunurile, pustile, clopotele ne-au amutit in fata catedralei cu Uvertura solemna 1812 de Ceaikovski), nici nu va puteti imagina ce i-a trecut din nou prin cap directorului Coriolan Girboni.
Un spectacol grandios, un show de care ar fi fost mindru orice oras prin care curge un riu sau fluviu. Habar n-am daca prin lume n-or mai fi fost asemenea desfasurari de forte artistice pe malul apei, dar zic si eu ca directorul Girboni, cind am privit halucinati cum, luminata feeric, pe Bega inainta o gondola, in timp ce Voichita Popa cinta dumnezeieste la oboi Adagio-ul din Concertul in re minor al lui Benedetto Marcello (pentru cine n-a uitat Anonimul venetian): „e butaforie, e facuta in atelier de prietenii de la Teatrul Maghiar, dar e gondola noastra”. Exact. Poate s-a mai vazut asa ceva si pe alte meleaguri, dar asta a fost extraordinara noastra sarbatoare, premiera absoluta pentru toate directiile apelor din Romania.
Ca sa-ntelegeti mai bine: pe o scena si un ponton plantate pe faleza, vis-a-vis de fosta terasa Flora (acum Yacht Club), corul si orchestra Filarmonicii Banatul au inchinat imn de slava Europei printr-un, sa-i zic, aqua-concert. Si daca ar fi fost un simplu potpuriu cu Valurile Dunarii, Dunarea albastra, cu Aria lunii din Rusalka lui Dvorak, cu Muzica apelor de Haendel si, in final, ca sa ne aduca la punctul de fierbere pe toti, cu infocatul Bolero al lui Ravel, si ar fi fost destul. Am fi fost multumiti. Dar cind micul si tihnitul nostru canal din cimpie s-a dat de trei ori peste cap si a devenit el insusi scena, am incremenit de incintare, ca niste copii. Ce-am vazut? Cum s-a perindat o cohorta de caiace cu steagurile tarilor europene, cum 100 de nuferi uriasi au plutit molcom pe firul apei, cum a trecut o corabie cu nimfe si cu o rusalka-sirena cintatoare, cum a spintecat apa falnica gondola si cum, in timp ce Bolerou-ul suna tot mai dezlantuit, o luntre in flacari a sosit din amonte, cu o dansatoare incinsa de torte, vreme in care, pe mal, grupuri de jongleuri au luminat noaptea cu focurile si scinteile lor. Iar cind muzica a atins cel mai inalt pisc, din apa au tisnit jerbe stralucitoare de lumini si un sfert de ora jocurile de artificii ne-au luat fata mai ceva ca la revelion.
Poate n-am descris cum si cit trebuie ceva ce, in fond, ramine de nedescris. Degeaba v-as posta pe youtube show-ul. Tot n-ati simti ce-am simtit noi. Nu va ramine decit sa ma credeti pe cuvint si sa va inchipuiti ce s-ar putea face pe Dimbovita, Bahlui, Somes sau Mures. V-ar mai veni inimile la loc. Sau nu?
P.S.: Ca sa va stirnesc suplimentar: n-o sa treaca mult si nuferii, gondola, luntrea, corabia o sa poata pluti snur de la terasa Flora pina la Rotterdam.