Ca, odata intrat in cabina, o ciudata ceata ti se pune la bibilica si ajungi sa votezi toti handicapatii, e deja un alt aspect, care tine de natura neamului nostru si de faptul ca strabunicul si strabunica au fost frati. Impaturesti secretos fituica si te umfli in pene, de parca votul tau ar fi cel din urma si cel mai important. Dar, una peste alta, ai satisfactia ca salaii politici au fost pentru un minut la degetul tau mic patat cu ceara din ureche.
Situatia este cu totul alta in Cizma. Oarecum oripilati de practicile noastre seculare, de care nu ne putem nicicind lepada, catindatii mascaltone au simtit potentialul electoral care zace in nespalarea noastra si au renuntat la discursul competitional clasic, manipulind in interes propriu ura civilizatului popor italian la adresa romanului. Nimeni nu mai promite redresare economica, fiscalitate relaxata sau pensii. Toti baga in fata promisiunea de a ne expulza cu fulgi cu tot. De fapt, asta e teza de baza, insa succesul in alegeri consta in felul in care promiti ca o sa scapi de noi, simpla alungare nemaistingind setea de razbunare a broscarului. Astfel, unii promit ca in fiecare simbata vor fi legati cite doi romani in fata primariei, pentru ca orice italian sa-i poata scuipa si lovi cu pietre, puse special la dispozitia lui in cutii reciclabile.
Altii promit locuri de joaca pentru copiii italieni, dotate cu custi in care sa fie inchisi copiii romani, iar odraslele mascaltonilor sa-i poata intepa cu crengi si sirme. In loc de concerte cu Eros, Laura Pausini sau Titiano Ferro, la moda este un show mea culpa al lui Toto Cutugno, in care isi cere iertare pentru ratacirea de a fi cintat Ciobanas cu 300 de oi si prezinta varianta xenofoba Pastore di grande merda cazo.
Putem concluziona ca toate magariile, furturile si tilhariile comise de noi sint un rau necesar, dar reprezinta o contributie fundamentala la dezvoltarea politica si, implicit, economica a Italiei. Pai, atunci, ce cato mea mai vreti?