Printre ele as plasa fara ezitare robinetul care se opreste singur. Robinetul destept. Robinetul destept presupune din start ca omul e sau 1) idiot si nu stie sa-l opreasca, sau 2) o bomba bacteriologica de mare putere, gata sa-si ucida semenii cu bolile lui. A doua explicatie am auzit-o in Statele Unite, unde oamenii erau obsedati de ideea ca ar putea pune mina pe un robinet de la o toaleta publica pe care l-a atins cineva „murdar” inaintea lor. Cum eu veneam dintr-o cultura care mai cunoaste closetul din fundul gradinii, m-am simtit primitiv, dar si nedumerit: adica o natie care inghite zilnic sute de chimicale si alimente modificate genetic, suficiente ca sa provoace toate bolile pamintului, se teme de mina aproapelui. Si vorbesc serios. Existau dezbateri ce abordau aceasta problema de mare interes: cum sa te speli pe miini la toaleta fara sa atingi robinetul atins de altul.
Cred ca asa a aparut robinetul inteligent. Care, nu neg, o fi inteligent, dar e si tare zgirciob. Niciodata nu apuc sa ma sapunesc un pic, ca imi si reteaza suvoiul. Ii trag un pumn in buton, porneste, dau iar sa ma spal, el iar se opreste, eu il pocnesc din nou, el ofteaza exasperat si imi mai da un strop de apa… Nu ma consider risipitor, dar in fata robinetului destept ma simt asa. Risipitor si neputincios, ajuns la mina – adica la butonul – unui ghem de fiare. Iar cind robinetul inteligent e cuplat si cu un senzor, care nu-l lasa sa porneasca decit atunci cind ma simte, am senzatia ca devin un fel de vasal in fata seniorului. Vintur din miini, ma aplec, ma imping cu burta in fata chiuvetei, bag miinile pe sub teava robinetului si in cele din urma seniorul neinsufletit imi acorda marinimos apa cu care imi spal labele murdare.
Enervante la culme mi se par si toate aparatele inteligente care piuie, scheauna sau bipuie la mine. Mi se pare ca avem mult prea multe lucruri care ne agreseaza urechile cu piuielile lor electronice. De exemplu, n-am priceput niciodata de ce un autovehicul de tonaj mai mare trebuie sa piuie cind da cu spatele. Din grija fata de pieton? Ca sa ma avertizeze? Dar aici ceva nu se leaga: atunci cind namila de camion merge in marsarier cu cinci kilometri pe ora, piuie disperata, fie ca e cineva acolo sau nu, dar cind vine spre mine cu fata, la o suta de kilometri pe ora, se repede ca tigrul la vinatoare pe zebra.
Mai exista si un soi de frigidere care tiuie daca le lasi deschise prea mult. Ca si robinetul destept, ele pornesc tot de la ideea ca proprietarul lor e cretin si le lasa deschise. Asa ca nici n-apuci sa scoti o bere, ca si incep sa tiuie. Cind vii de la cumparaturi si vrei sa pui ceva in ele, e dezastru: bagi o halca de carne, frigiderul urla. Il inchizi si tace. Il deschizi iar, strecori repede brinza, el urla iar. Il inchizi, il deschizi pe furis, arunci rosiile, il inchizi, pui grabit si apa minerala, il inchizi si asa mai departe.
Mai piuie si tot felul de telefoane celulare atunci cind sint pe descarcate. Piuie jalnic, rar, dar indirjit, pina ajungi acasa – fiindca de obicei nu ai incarcatorul la tine cind te plimbi printr-un parc plin cu prize de alimentare. Si, in general, piuie si tiuie multe lucruri care ar face mai bine sa taca.
Inventii stupide. Inventii si gadget-uri si device-uri care vad in consumator un cretin, un retardat ce trebuie dirijat pas cu pas. Am senzatia ca in ultimele decenii mare parte din creativitatea umana se concentreaza pe asa ceva. Nu mai facem rachete pentru Marte, ci masini care se incuie automat, fiindca omul, culmea creatiei, uita sa le incuie. Citeodata, cind masina se incuie automat, culmea creatiei uita cheia inauntru si ramine pe dinafara. Pentru astfel de variante eu as fi creat o masina care sa nu se incuie automat. Dar cine sint eu sa hotarasc trendul civilizational?
Ma gindesc doar ca e mai bine ca nu mai mergem pe Marte. Parca vad cum bietii astronauti, odata ajunsi acolo, se dau jos din nava lor, excitati de reusita, iar nava li se incuie automat. Si cheia… hopa, cheia e inauntru, in cabina. Ar fi imposibil? Eu zic ca nu: pentru om nu exista imposibil.