Cit despre decenta spectatorilor, discretia organizatorilor, atmosfera normala si celelalte amanunte care dau masura unui spectacol de calitate – ce sa zic? Nu pot decit sa sper ca vor deveni norma, nu exceptie. Sint chestii obisnuite spectacolelor de muzica, sa-i zicem culta; iar jazzul este de mult inclus in categorie prin cei 3% fideli, a caror conditie intelectuala recunoscuta sta inscrisa pe coperte de carti ori discuri.
Desi activeaza in zona de confluenta a jazzului cu rockul, John McLaughlin exploreaza necontenit teritorii muzicale diferite. Unele sint necunoscute, altele au fost umblate si par mai degraba exotisme obligatorii. Asa, de exemplu, este muzica indiana, la a carei notorietate John McLaughlin a contribuit macar prin turneele cu grupul Shakti. Influentele arabe in pop-rockul contemporan au ajuns marfa curenta. Ultimul album John McLaughlin, intitulat Floating Point (2008), despre care el afirma ca e probabil cea mai buna inregistrare pe care a facut-o, este atit de imbibat in sunete indiene, ca l-ai crede made in India. Ceea ce nici n-ar fi prea gresit: bateristul e indian, vocalistii sint indieni, tehnicienii sint indieni, pina si cintaretul la mandolina este indian, iar instrumentul sau e electronic! Basistul Haadrian Feraud nu e. Dar stilul sau de a umbla cu basul se integreaza liniei generale, de certa atmosfera orientala.
Sa vorbesc acum de felul in care John McLaughlin se exprima cu chitara? Mi s-ar parea ca vorbesc banalitati. Sau, in cel mai bun caz, as debita foarte multe locuri comune despre valoarea, maiestria, versatilitatea, forta, finetea, intelectualismul, acuratetea etc., etc. Toate, atribute exceptionale cu care John McLaughlin este daruit de Marele Vishnu… Sigur ca n-as gresi in aprecieri, dar cu ce-as imbogati eu pe cel care m-a imbogatit cu muzica lui celesta? Acum vreo 15 ani socoteam Birds of Fire intre primele 5 discuri ale culturii mele muzicale. (Azi as inclina sa cred asta despre Inner Mounting Flame.) Sint deja trei decenii si jumatate de cind auditia acelui disc mi-a marcat felul de-a simti si gindi. Stiu ca nu sint singurul in situatia asta. Chiar la concertul recent am auzit pe cineva spunind ca in timp ce muzica ii umplea fiinta, mintea sa (re)organiza materia viitoarei carti! Reverenta aceasta discreta la adresa muzicii lui John McLaughlin raspunde reverentei pe care John McLaughlin o face spectatorilor, asa cum se vede in fotografia de mai sus.
Alte cuvinte nu-s necesare…