Tot personalul & tehnica departamentului de marketing tintesc obtinerea profitului maxim. Producatori, promotori si regizori de videoclipuri sint angajati si lucreaza din rasputeri pentru impingerea cit mai in fata a „produsului” artistic. Din intimplare, in cazul The Stranglers acest produs chiar exista, nu e tocmai inventat.
O colectie de videoclipuri, editata pe caseta VHS, apoi pe DVD, sta marturie afirmatiei din prima propozitie. Sint 16 piese, din sase ani de cariera standard, 1977-1982, cu farmecul si nostalgia intacte. Pentru mine, unul, aceste melodii si clipuri au aerul nealterat al amintirilor de tinerete, al iubirilor trecute, al acelei vremi fara griji prea mari, cind lumea mi se parea o scoica, iar eu perla dinauntrul ei… Desigur, exagerez un pic, dar cine n-o face cu propriile esecuri, la virsta cind balanta a inclinat de mult spre trecut, viitorul nu suna deloc bine – ci clopotul despartirii bate tot mai distinct in picloase insomnii de martie, in cetoase privelisti la sfirsit de mai? Cum sa nu (re)vezi atunci fotografiile (de)colorate ale cite unei zile de vara, cu soarele sus si umbre pe ziduri de blocuri muncitoresti, unde ti-ai consumat fantezia iubirii de-o clipa si de-o vesnicie, fara sa stii ca tu insuti esti o fantasma pe pinza de celuloid a cine stie carui aparat Practika, pe care te miri cind o reintilnesti?
Primele filmari ne arata patru baieti fara alura de vedete in devenire (cum, de exemplu, se vede strasnic intr-un clip de tinerete al lui Billy Idol, pe vremea cind era in trupa Generation X). Hainele folosite pe scena sint aceleasi pe care le poarta si-n strada, la cumparaturi sau la serviciu. Tunsoarea e tipica oamenilor obisnuiti, atitudinea normala. In fapt, The Stranglers se integrau perfect curentului punk, al carui slogan era „do it yourself”. Cu precizarea ca ideea generatiei a pornit de la sentimentul tradus cam asa: poti s-o faci si tu!
Pe masura ce trupa capata experienta si faima, stilul de exprimare (nu doar) pe scena devine sofisticat si pretentios. Albumele marcheaza un drum de cautari, nu repeta reteta succeselor dinainte. Cind piesa Golden Brown sparge topurile, formatia pare una de prin anii ’30, cintind cu pian, contrabas si ansamblu de viori! Fara sa uite scopul comercial, producatorii marseaza pe un asa-zis impact „blasfemiator” si promoveaza un videoclip – Duchess – ce pare un fleac, o facatura. Asta da, intr-un fel, masura judecatii stupide a celor ce „baga banii” intr-o afacere doar ca sa-i scoata inmultit, nu sa promoveze o idee, un artist cu glas autentic! De gasit, in cazul The Stanglers, pe inregistrarea video dintr-un concert in Hyde Park, 1977. Unde, la piesa Nice’n’Sleazy pe scena este adusa o trupa de stripteuze, a caror prestatie fara multa pasiune, dar plina de zvic, atrage citiva spectatori baieti care urca alaturi de fete si-si scot hainele dansind… De unde pina atunci concertul „beneficia” de unul sau doi fotografi, deodata asaltul fotoreporterilor face concurenta, fiind un spectacol in sine!
The Stranglers mai cinta si azi. Cine stie, poate-i auzim-vedem pe-aici, la vreo zi festiva… Ca stripteuze se gasesc!