La jumătatea lui ianuarie anul acesta, când încă pandemia cu SARS-CoV2 ne ținea izolați, la Craiova debuta un proiect ingenios inspirat dintr-o altă pandemie, cea de ciumă petrecută acum vreo 650 de ani, din vremea lui Boccaccio și a Decameronului său. Alte vremuri, alte amenințări virale, aceleași spaime ale umanității amenințate de un adversar microscopic, dar redutabil. Și ce altă reacție ar fi mai potrivită decât interogarea artistică?
Directorul artistic al Teatrului Național „Marin Sorescu“, Vlad Drăgulescu, anunța într-un interviu acordat revistei „Scena.ro“ că „se va scrie un nou Decameron, un Hektomeron, cu alte povești din 2021.[… ] Proiectul nostru a pornit de la întrebări existențiale: de ce existăm noi, care e rostul nostru?“. O sută de regizori din o sută de țări din toate zările au lucrat o sută de narațiuni teatrale vreme de o sută de zile, cu actorii trupei din Bănie. O idee generoasă, construită în jurul nevoii noastre fundamentale de poveste, de a fi împreună cu alții asemenea nouă sau diferiți, de a ne istorisi temerile, înstrăinările, dorurile, bucuriile, de a ne spune ficțiuni care să ne elibereze și să ne transforme.
100 e o cifră care fascinează: sunt anii dintr-un secol, ritmează cronologia universală în unități egale, comensurabile; sunt cânturile din Divina Comedie, etapizând traseul spre infern și paradis; e matricea de măsurare a lumii pe toate dimensiunile ei.
Mediatori care anulează distanțele
Hektomeron e un cumul serial de mini-story-uri teatralizate de o sută de retorici regizorale, un caleidoscop multicultural care demonstrează că suntem cu toții împreună, chiar poziționați la distanță, conectați printr-o țesătură invizibilă de legături. Concomitența prezenței artiștilor și spectatorilor s-a strămutat din incintele teatrale în virtualitate. Alcătuirea teatrală s-a pulverizat prin mijlocirea noilor tehnologii care au născut „al cincilea perete“. Live-ul e intermediat de obiectivul camerei de filmat, de dispozitivele de streaming și de ecranul receptor. În fluxul teatral au intervenit mediatori care anulează distanțele. Putem fi alături electronic, indiferent unde ne-am afla. „Aici“ și „acum“, condiționalitățile spațio-temporale ale artelor vii, capătă alte înțelesuri în estetici ce generează prin digitalizare forme găzduite de infinitul spațiu electronic. Hektomeron e o inițiativă care anunță noile forme de agregare a artei.
Până pe 27 aprilie, ultima zi de Hektomeron, s-au difuzat live streaming din sala Teatrului Național „Marin Sorescu“ din Craiova cele o sută de episoade imaginate de regizori din Japonia, Italia, Ucraina, Botswana, Mexic, Danemarca, Africa de Sud, Franța, Ghana, Algeria, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Mongolia, Uganda etc., cu tot atâtea tradiții în spate, școli, abordări, metode. Dimensiunea internațională, multiculturală e principala calitate a Hektomeron. O abordare globală, un soi de pandemie a teatrului, în care sensibilități foarte diferite au acceptat să se intersecteze și să producă emoții scenice. Organizatorii spun că deja există contorizate peste o jumătate de milion de vizualizări din 147 de țări.
E despre oameni și vremuri
21 iunie, la solstițiul de vară, cea mai lungă zi a anului a fost cea mai întinsă și la Craiova. Vreme de 25 de ore s-a transmis în serie întreaga suită, într-un maraton care mi-a amintit (prin durată) de performance-ul excentricului Jan Fabre, Mount Olympus. Dura 24 de ore non-stop, cu un entracte în care performerii se odihneau pe scenă în saci de dormit, iar publicul, în fotoliile sălii ori în acelea, mai comode, din foaier, unde puteau oricând beneficia de alimente și apă, pentru a rezista acestei provocări estetice. Nu am ajuns la Craiova pe 21 iunie, dar toate episoadele Hektomeronului sunt disponibile pe pagina web a evenimentului (www.Hektomeron.com), unde le-am accesat și eu.
La invitația producătorilor, am transmis un salut video în care argumentam că, deși la depărtare, suntem acum, grație noilor tehnologii care anulează distanțele fizice și ne proiectează în electronic, cu toții împreună.
Fiecare episod al Hektomeron durează cca 14 minute, mai puțin ultimul, realizat de Radu Afrim cu Marius Manole, care are 50 de minute. Toate au fost lucrate online, regizorii implicați aflându-se în localitățile de rezidență, artiștii și tehnicienii, la Craiova, stimulându-și în întâlniri virtuale creativitatea și generând, în doar câte opt zile, o pastilă teatrală (disponibilă în limba română cu subtitrare în cea mai vorbită limbă a momentului nostru istoric, întâmplător sau nu și a lui Shakespeare: engleză). Hektomeron e despre oameni și vremuri, despre cum așezăm timpurile sub noi ori ajungem noi sub timpuri. E despre ceea ce ne definește ca specie superioară, gânditoare și simțitoare. E despre esența umanului, despre forța noastră inepuizabilă de a transforma lumea, dar e și despre efemeritatea existențelor individuale și, mai ales, despre ce lăsăm în urmă.
1 Trackback