A 75-a ediție a Festivalului de Teatru de la Avignon (5-25 iulie) ne-a reamintit numeroșilor participanți plăcerea live-ului. Cele două secțiuni consacrate (IN-ul oficial, al selecțiilor, și OFF-ul celor care doresc să fie văzuți și fac eforturi artistice și financiare considerabile în acest sens) au scanat ce s-a produs mai interesant în ultima vreme și l-au așezat în lumina reflectoarelor. Iată două dintre mai multele la care am fost martor.
Istoria la rampă
Vienne 1913, les premisses du pire/ Viena 1913, premisele răului se juca zilnic de la orele 10 într-una dintre sălile Teatrului Gémeaux și a făcut mereu săli pline. Inspirat de lucrarea lui Alain Didier-Weill (adaptare: Louise Doutreligne) și pus în scenă de Jean-Luc Paliès (scenografie Lucas Jimenez, costume Madeleine Nys), spectacolul reface teatral o pagină de istorie contemporană, urmărind fin de siècle, dezintegrarea unui imperiu (cel Habsburgic) și semnele incipiente ale altuia (cel de-al Treilea Reich).
Acțiunea se petrece într-o Vienă a cărei strălucire începe să pălească sub marca timpului, în tinerețea lui Hitler, când intenționa să studieze artele frumoase (specializare unde nu este admis) și coagulează primele semne ale antisemitismului ce va conduce la una dintre cele mai negre pagini ale trecutului. Mizanscena devine o analiză istorico-culturală a „premiselor răului”, cum e subintitulată piesa, cu personaje extrase din enciclopedii (Sigmund Freud, Karl Jung, Gustav Klimt), o dezbatere implicită a decadentismului fin de siècle și a evoluției celor două personaje centrale, Hugo și Adolf, viitorul Führer. Asistăm la o subtilă prezentare a curentelor culturale ale momentului asezonate cu ceva umor care le accesibilizează, un stil de joc brechtian, o construcție regizorală coerentă, ce valorizează textul și îi face culoar către spectator.
Linia dominantă stilistic e reconstituirea scenică din sugestii precise, caleidoscopice, a atmosferei din citadela europeană, decăderea unei structuri politic-administrative care și-a atins maximul și semnalmentele alteia, care va devasta lumea, rememorarea artistică a epocii și a câtorva dintre cei ce au marcat-o.
Vienne 1913, les premisses du pire e un spectacol rafinat, marea densitate de citări culturale sprijină contextualizarea ideatică într-o analiză profundă a izvoarelor unei ideologii întunecate ce a condus la Anschluss. Într-un spațiu mic e reînviat un oraș, un continent (scenografia e minimalistă, costumele elaborate, eclerajul de stare – bleu, galben), iar reușita e indiscutabil o performanță. Cadrul concentrează atenția pe interpreți și pe text, actoria e foarte bună (Magali Paliès, Nathalie Lucas, Claudine Fiévet, Estelle Andrea, Oscar Clark, Alain Guillo, William Mesguich, Jean-Luc Paliès). În scenă răsună cristalin „musique sur verre” a lui Catherine Brisset, sunete eliberate de instrumente fabricate din cristal, fructificând calitățile de rezonanță ale acestui material evidențiate prin spațializare electronică, un strat acustic eliberat live, în valuri care cuprind auditiv audiența. Vienne 1913, les premisses du pire e genul de spectacol care te obsedează multă vreme după ieșirea din convenția teatrală.
Frumusețea emoțiilor primare
La Occitaine fait son Cirque en Avignon am ajuns atrasă de maniera ingenioasă prin care Compania Akoreacro se promova în stradă (o modalitate curentă de a atrage atenția): membrii companiei plimbau aparatură electrocasnică pe stradelele înguste și aglomerate, iar din cuva unei mașini de spălat o fetiță mi-a înmânat un flyer.
Și m-am dus la Dans ton Coeur, spectacolul de noul circ al lui Pierre Guillois. Și m-am bucurat că am făcut-o, pentru că mi-am completat imaginea despre extraordinara diversitate a Festivalului, și pentru că mi-am reanimat bucurii infantile pe care vederea caravanei și a cortului de circ le renasc. Am râs, m-am emoționat, mi-a fost teamă, mi-am reactivat emoții primare, reprezentația mi-a transferat energie pură.
Un story simplu, de iubire domestică, e fundalul pe care se succed numere de acrobație la sol și la înălțime, de grup, duo sau individuale, punând în valoare calitățile artiștilor și muzicienilor care evoluează. Însușirile fizice excepționale, antrenate în ore, zile, luni, ani de exercițiu, transpar din tumbele, echilibristica, episoadele comice multiple ce pigmentează ora de spectacol. Se vede în fiecare secvență integrată cursiv în ansamblu plăcerea artiștilor de a încânta publicul, de a oferi bucurie prin talent și muncă creativă: sărituri, suspans, umor, un fel de storytelling corporalizat pe ritmuri live, trucuri ingenioase cu aparatură electrocasnică, gaguri – un cuptor cu microunde face scurtcircuit după ce unul dintre muzicieni scoate niște acute impresionante, unui acrobat pus în mașina de spălat i se mai văd doar picioarele, sigur că aparatele astea sunt fără motor, au doar carcasele, dar chiar știind asta, te trec spaimele când performerii se apropie foarte tare cu ele deasupra capului tău și involuntar te ferești, apoi râzi ca un copil.
Black light, o coregrafie acrobatică fără cusur în care fiecare știe precis ce are de făcut, în care succesul depinde de fiecare în parte, de felul în care prinzi, ridici, imprimi elan, arunci sau apuci partenerul, îi ajuți pe ceilalți să-și execute salturile, asta e Dans ton Coeur. Sunt integrate și teme politice (LGBT, violența casnică, agresiunea asupra femeilor în cluburi) rezolvate în chei amuzante și aclamate de public. Static, dinamic, crescendo, respiro, jonglerie dansată garantează relația directă, caldă cu publicul.
Programul Occitaine fait son Cirque en Avignon din Festivalul de Teatru Avignon a inclus 13 titluri, în trei spații dedicate (două corturi și o sală), a tot atâtea companii cu stiluri diferite, legate prin faptul că funcționează în aceeași regiune.
E pentru a 15-a oară că se desfășoară în OFF, pe Ile de Piot. Variat, atrăgător prin toate formulele ingenioase abordate (acro-dansatori, acro-desenatori, jonglerie lunk etc.), noul circ e o formă de artă bine reprezentată în Hexagon.
1 Trackback