Dacă tot ne-am pricopsit și cu valul 4, măcar să continuăm Jurnalul.
Luni, 13 septembrie
La domni, noua generație a așteptat un campion până l-au dat gata bătrân. Medvedev, noua generație – omul e de o seamă cu concertul lui Michael Jackson de la București, al doilea.
Micii vlahi au început „școala“ tradițional, între popă, milițian și primar, ca să fie limpede de la început că drumul ăsta nu duce nicăieri.
Se întâmplă ceva grav în lume. În limba idiș până acum o sută de ani nu exista nici un cuvânt pentru „război“.
Duminică, 12 septembrie
Ați remarcat că Bianca Andreescu parcă nu prea mai e așa românească?
Pentru nostalgici, ar fi foarte frumoasă o aplicație care să funcționeze așa: de fiecare dată când te bagi în vorbă neîntrebat pe Facebook sau pe alte tarlale, pe alte tarabe d-astea, prăvălii de nimicuri, să iasă dindărătul matale o palmă grea și să primești un capac sănătos, bang!, să te înveți minte să nu mai intri precum chilotul lui Nadal, stai la ușă, așteaptă până te chem, dacă te chem vreodată, old school, ca în mileniul al II-lea, ca-n ’99, capac și la a doua abatere șut lejer cu latul în spate jos, tonifiere direct. Desigur, n-ar mai fi rețele sociale, rămâne Marcu fără miliardul de dolari de dat lunar pe țigări, cu atât mai bine, pierdere mare în ciuperci, of, ce o să facă sapiensul atunci, tre’ să fie iar prost, ditai târlanu’, doar offline, durere.
Tot așa se bucură și filipinezii & ecuadorienii că Leylah Fernandez e „a lor“. Micile bucurii din lumea a treia la retrogradare.
Am avut cândva un hamster cu vocabular mai bogat decât Cîțu, cafea boabe wow, românii trebuie să știe.
Sâmbătă, 11 septembrie
Am bila atât de leneșă încât mi-o alint Iohannis.
Joi, 9 septembrie
Toată lumea: e criză guvernamentală la vlahi, săriți!
Iohannis: Chestiunea guvernamentală nu este absolut deloc îngrijorătoare.
Ar fi frumos ca, din dragoste de țară, gușterii bine bugetați să se ia la bătaie, cu răngi, furci și topoare, dând frumoasă pildă poporului vlah, să se lase fostul încarcerat Cîțu la piele ca Tyson din Rahova, să sară chiparoșii parte-n parte, d-astea. Și să-i arbitreze regretatul pușcăriabil Vanghelie, în timp ce conjugă verbul a fi: noi estem, voi esteți. Întrebarea cunoscutului pușcăriabil rămâne, iată, în vigoare: poți să fii european dacă te speli în lighean?
Fiind pasionat de reality-show-uri cu vlahi cu funcție, mărturisesc: politica românească nu m-a dezamăgit decât o singură dată. Merita mai mult în carieră Mihăiță Calimente. Prea puțin i-a dat țara lui Calimente. În rest, impecabil, bravo ai noștri. Nici bulgarii n-au avut așa.
România este genul ăla de țară subdezvoltată în care până și alde Florin Roman e luat în serios, deși el e parlamentarul care s-a remarcat mai ales prin faptul că, mandatul trecut, a făcut într-o zi greva foamei între prânz și cină.
Florin Cîțu e, de fapt, Superman în izmene, după o săptămână la Vâlcea, la păcănele.
La noi, la români, e o vorbă înțeleaptă din bătrâni: muncă multă – bani puțini.
Se încăieră Șică și Cîțu, ca Farfuridi cu Nae Cațavencu, canalia!, mișelul!, de parcă n-ar ști că la urmă vine tot nenea Agamiță Dandanache în plic.
Miercuri, 8 septembrie
Nu suntem noi aceia.
Într-un univers paralel, nea Florinache, un pitic agresiv, cu părul rar, prostovan căzut la treaptă și rămas așa, și nea Șică, în izmene de casă & maieu, carmolist cu o mână neobișnuit de lungă, utilă la murături, vlah și el, dau o tablă, degustă pruna de anu’ ăsta (nu se mai face cum se făcea) și o dau, pas cu pas, pe politică:
— Nu se mai poate așa, nea Șică.
— Așa e, nea Florinache. Au dus țara de râpă.
— Nu vedeți că ăștia nu dă nimic? Dă-ne, bă, și nouă ceva!
— Ăia dinainte fura, da’ mai dădea și ei ceva.
— Să se deie la toată lumea.
— Dacă eram noi…
— Dacă eram noi era altceva…
— Dar uite că nu suntem noi.
— Ia uite, șase-șase, te mănânc azi. Hopa!
— Bună pruna?
— Bună. Da’ era mai bună înainte.
— Aia e, că n-ai cu cine. Nu vezi și matale ce a apărut acuma?
— Dacă eram noi…
— Dar uite că nu suntem. Nu am fost lăsați.
— Așa și țara, nu e lăsată să se dezvolte.
— Nu se dorește să se vrea.
— Păi da.
— Păi da.
— Că nu suntem noi aceia.
— Ce face? Neatenția! Marț.