Noutatea Depeche Mode, vazuta dupa aproape trei decenii, a fost tocmai imbinarea tehnicismului synth cu melodicitatea disco, mixtura ce-a bulversat toate asteptarile comercialului.
Pornita ca trupa bubble-gum ce utiliza excesiv & exclusiv mijloacele tehnice ale momentului, gruparea (includ aici producatorii si pe Anton Corbjin) s-a reliefat in timp ca una serioasa, ce-a reusit sa innoiasca limbajul rock intr-o perioada cind rockul repauza glorios. Multi oameni socotesc si azi sunetul DM drept pop, un fleac intre piesele hard-rock si progresiv. Asta in ciuda straduintei trupetilor de a ilustra angoasele societatii moderne, uneori prin implicare proprie (de studiat deraierea lui David Gahan spre star-system). Nu eticheta confera valoare unui demers muzical, nici incasarile.
Putem privi lejer traseul grupului si contextul social prin care a trecut. Perspectiva ofera posibilitatea unei judecati obiective. Dar nu fac pe judecatorul intr-un domeniu unde gusturile personale pot fi contrazise de alte gusturi, eventual de rezultate financiare implacabile. Succesul e un criteriu intre altele. Dar fara originalitate si fara inovatie, orice trupa de succes ramine doar o trupa de succes. Traieste o vreme, dupa care nimeni nu-si aminteste despre cine e vorba. Sau traieste mult si bine pe urma unui hit de top ten. Nu-i cazul cu Depeche Mode. De vreo zece ani se poate spune ca influenta stilului depesist a trecut dincolo de manifestarile si isteriile adolescentine, dincolo de loisirul societatilor indestulate. Tehno, dance, rave, drum’n’bass, tot ce inseamna sound de club datoreaza destul black-celebratorilor credintei & devotamentului, care au stiut sa iasa din sir… Ca definitie-sinteza: Depeche Mode e rezultanta unui anume stil de viata, cu facilitati high-tech, cu background cultural de invidiat si cu dorinta de-a explora noi teritorii inscrisa in codul genetic. Izbinda la care poate aspira oricine si la care ajung destui, din toate zonele pamintului. Pret de 15 minute, vorba lui Andy Warhol…
Cu toate astea, eu n-am fost sa vad DM live pe stadionul bucurestean unde au concertat acum doi ani! Explicatia? Simpla: pentru curiozitatea mea, au venit si prea tirziu, si inutil! Practic, nu fac parte dintre cei care trebuie sa vada, ca sa tipe: „Este!”. Cind masinaria de marketing a forjat bagarea pe gitul amatorilor a minciunii ca „s-au epuizat biletele”, mi-am zis ca mai bine lipsa! Iar aglomeratia de VIP-ulete bastinase, a caror vizibilitate mediatica devenise agasanta, facea irespirabil aerul acela „must-have”! In fine, vazusem show-ul de la Rock-am-Ring, asteptam filmul spectacolului din Milano… Apoi, nu stiu de ce, as dori sa vad DM doar cu citiva prieteni. Ceea ce, deocamdata, este improbabil.
…Dar am o placere cit se poate de palpabila: incepind de-acum doi ani, s-au reeditat toate albumele de studio Depeche Mode, masterizate DTS 5.1, la 24/96. Le-am achizitionat fara mila fata de bugetul personal, dind la o parte alte nume grele. Pot afirma ca sunetul sfideaza cele mai pretentioase cerinte. E o nebunie surround la calitatea maxima posibila in formatul respectiv. (Intre timp, a luat avint DTS-HD, care o sa ma duca la faliment financiar…) Mai mult nu trebuie urechii, fiindca orice organ are o limita de suportabilitate. Sau ma insel?