Dacă mergi în Balcic și ești român, e obligatoriu să faci o vizită la castelul reginei Maria. Ți-o spun și bulgarii localnici și se uită la tine cumva ciudat dacă n-ai făcut-o încă: parcă te-ar bănui că nu ești turist serios sau, mai rău, că nu ești nici măcar român, ci doar te prefaci. Și bineînțeles că voiam să vedem și noi acel loc atât de încărcat de povești (și de-un pic de istorie), așa că într-o dimineață ne-am pornit într-acolo.
Din oraș până la fostul domeniu regal, aflat pe una din culmile de deal ale Balcicului, se poate ajunge pe două intrări. Una este chiar pe faleză, la poalele dealului, unde sunt plasate vestita vilă Tenha Yuva („Cuibul singuratic“), o frumoasă grădină englezească cu trandafiri, o capelă ortodoxă, Stella Maris, Aleea Vinului și, la capăt, izvorul Sfintei Marina. De acolo urci încetul cu încetul pe șiruri întortocheate de trepte de piatră spre zona cu vilele pentru vizitatorii și rudele regale, cu clădirile administrației, cu grădina botanică. Sau, dacă vrei să urmezi drumul pe care veneau vizitatorii odinioară, urci dealul pe străzile orașului și ajungi la intrarea de pe deal, unde se afla odinioară ghereta santinelei și unde opreau automobilele celor ce veneau pe domeniu.
Așa că am pornit-o pe stradă, urcând pe sub niște copaci mari și umbroși, convinși că o să ajungem unde trebuie, deși nu exista nici un indicator care să sugereze asta.
La un moment dat am părăsit trotuarul și am început să mergem pe un drum lat de dale de piatră veche, năpădită de vegetație, care – ne-am imaginat – va fi fost chiar drumul de mașini de pe vremuri, pe care mașinile încărcate cu doamne îmbrăcate în rochii elegante și domni cu căști de șofer urcau spre castel. La un moment dat am ajuns. Numai că, înainte de a trece și noi pe lângă ghereta santinelei, a trebuit să plătim intrarea, care e unică în felul ei. Plata, nu intrarea. Plata bulgărească, cum i-am zis. Concret, plătești de două ori pentru un singur obiectiv turistic care e două (gramatica e aici neputincioasă): pentru vizitarea castelului reginei și pentru vizitarea grădinii botanice a castelului reginei. Dacă vrei să vizitezi doar grădina botanică a reginei, nu se poate, că e pe domeniul reginei. Dacă vrei să vizitezi doar castelul reginei, nu se poate, că e în grădina botanică a reginei.
Sunt eu răutăcios – fiindcă fuseserăm avertizați dinainte de acest truc. Iar el, cum ne-a explicat unul din paznicii domeniului, are o logică birocratică pe care eu, ca român, am înțeles-o bine. Cele două taxe de intrare ajung la două autorități administrative diferite: una, cea de la grădina botanică, la Ministerul Mediului și Pădurilor (dacă s-o chema tot așa), iar cea de la castel, la Ministerul Culturii.
Altfel, domeniul era frumos. Nu spectaculos, dar frumos. Felul în care grădina amenajată se împletea cu bucățile de pădure ne-a încântat, iar atmosfera era familiară nu din cauză că ne aflam pe un fost domeniu regal românesc, ci fiindcă acesta era întreținut într-un stil cunoscut. Pe ici, pe colo am văzut echipe de muncitori ce semănau perfect cu cei de la noi, de la „spații verzi“. Impresia de ansamblu era că acolo nu s-a schimbat mare lucru – nu din interbelic, ci din anii comunismului. Ulterior am văzut și în vila reginei stilul muzeografic desuet, cu resurse puține, care mai subzistă și la noi: exponate prezentate în vitrine de sticlă, tije de metal cu sfori întinse ca să delimiteze spațiile interzise turiștilor și bucăți de hârtie îngălbenite, cu explicații, lipite de ele. Vilele de pe domeniu erau ocupate de vilegiaturiști discreți, iar scaunele și mesele de plastic ieftin etalate pe terasele rustice contrastau puternic cu atmosfera locului.
Într-un târziu, înainte de a porni în coborâre spre vila reginei și spre țărm, ne-am oprit pe aleea săpată în piatră în locul acela superb și înalt de unde vedeai malul și întinderea mării – locul unde regina Maria a cerut să fie înmormântată. Trupul reginei nu mai e acolo, doar cavoul săpat în piatră e străjuit de o cruce monumentală cu o inscripție în chirilice. Coborând în cavoul de dedesubt, am văzut – cu oroare – că mai mulți turiști își depuseseră excrementele chiar acolo, sub crucea de piatră, în fostul mormânt al reginei. Sic transit…