Farmecul Balcicului nu-l dă numai marea – nici aura mitologizată în care îl învăluie românii ce se duc să caute un interbelic idealizat.
Încântător e orășelul propriu-zis, partea pe care nu o vezi imediat, unde trăiesc localnicii – mai departe de plajă, de hoteluri, de magazinele pentru turiști. Împrăștiat pe mai multe dealuri înalte, Balcicul are niște peisaje superbe. Dacă ai timp și chef să urci pieptiș străduțele destul de abrupte ce se îndepărtează de mare – unele din ele mai abrupte decât străzile Iașiului –, descoperi un spațiu cald și tihnit, lâncezind în lumina de vară.
Balcicul localnicilor, cel lipsit de parcări cu mașini străine, hoteluri și pensiuni întinse de-a lungul țărmului, e un oraș rămas în mare măsură în trecut, dar nu în trecutul pe care vor să-l redescopere românii. Balcicul acesta mi-a amintit mai degrabă de un orășel de-al nostru din epoca tranziției ratate, de pe la sfârșitul anilor 1990 – un orășel dobrogean, aș zice, cu aceeași lumină caldă de vară și cu liniștea ce învăluie străduțele pe care rareori trece câte o mașină veche. Contrastul dintre partea turistică și cea locuită a Balcicului sare în ochi tocmai din pricina celor două ritmuri diferite de viață, care parcă țin nu doar de două locuri, ci și de două epoci. Zona turistică nu e doar modernizată, ci mai ales populată, plină de viață și aglomerație, înțesată de mașini – multe luxoase – și de turiști ce umplu trotuarele și promenada. Orașul de pe deal a rămas în prima decadă postcomunistă.
În căldura amiezii, pe deal e liniște. Urcăm pe asfaltul încins, iar pe șosea ne depășește încet o mașină hârbuită. Casele vechi se înșiră obosite, cu fațada dărăpănată și geamuri prăfuite, cu ramă de lemn. Doar ici și colo apare câte un rând de termopane ieftine, cu folia de protecție încă pe ele. Înspre centrul provincial al orașului în perioada comunistă s-au construit sporadic blocuri înghesuite între casele de epocă. Trecem pe lângă unul părăsit, cu ferestrele sparte până la etajul al patrulea și cu arbuști crescuți pe acoperiș. Câte un localnic își vede de treaba lui de vară, intră într-un magazin cu vitrine și inscripții dinainte de 1989 sau în curtea vreunei case scunde, cu copaci umbroși și un câine care dă din coadă. Pe terasa unui birt, la una din cele trei-patru mese înghesuite, stau patru bărbați, beau ceva și vorbesc cu voci potolite.
E cald. Ocolim un centru comercial pătrățos, cu două etaje, cu firme țipătoare de butic și cu niște baloți de marfă chinezească în față. Acolo a fost pe vremuri, aproape sigur, magazinul universal al orașului. Acum e un fel de proto-mall capitalist de inspirație chinezească. Mergem mai departe, pe lângă case de paiantă tencuite în secolul trecut, unele înclinate într-o rână, cu ferestrele pline cu praf și pânze de păianjen. Ai zice că acolo nu mai locuiește nimeni, dar în dosul unei ferestre se vede o mușcată roșie, cât se poate de vie. Ajungem apoi pe o stradă pietruită, unde doi oameni cară într-o curte o grămadă de bușteni de foc: Balcicul nu pare să aibă rețea de gaz sau termoficare. Ceva mai încolo dăm de capătul străzii și parcă am ieșit din oraș: în față se ridică un alt deal pustiu, cu iarbă și buruieni, și doar în zare, pe o culme îndepărtată, se vede o vilă modernă, izolată și semeață, construită cu siguranță în ultimul deceniu.
O cotim ca să intrăm înapoi în zona locuită. Ajungem pe o cărare ca de sat și ne strecurăm prin dosul unei curți unde cârâie niște găini. Trecem pe lângă o doamnă cu basma și dăm din cap, zâmbind turistic. Zâmbește și ea, dă și ea din cap, se uită după noi. Încet-încet, intrăm iar în urbanitate și urcăm pe o străduță umbrită pe ambele trotuare de copaci. Ne apropiem de zona mai împădurită de pe coasta mării, unde încep să apară căsuțe mai cochete, bine întreținute sau proaspăt renovate. Unele din ele au în față mașini de turiști, cu număr străin sau de Sofia. Mai urcăm puțin și apoi coborâm pe șoseaua spre mare. A fost una din plimbările frumoase de care îți aduci aminte și peste ani.
E frumos Balcicul. În afară de litoral și de fostul domeniu al reginei Maria, orașul nu prea are obiective turistice. Dar, așa modest și uitat în timp, el însuși e un astfel de obiectiv.