Să vedeți ce înseamnă educația primită în copilărie și adolescență.
Prenumele Carolina îmi aduce în minte versurile unui catren care se cânta acum mai bine de-o jumătate de secol: „Când o văd pe Carolina/ noaptea, la bulanul gol…“. Nu mai reproduc, de jenă, completarea strofei. Nici restul textului nu vreau să-l resuscit, parțial cum e sufocat de alte, indecente, lălăieli de cheflii fără femei. Gândindu-mă la vreun interpret în repertoriul căruia s-ar putea regăsi acel cântec, primul nume care îmi vine pe tastatură e Mărgineanu. Refrenele lui umplu spațiul străzii mele vara, scăpate din boxele unor vecini petrecăreți, întorși de prin străinătăți să-și consolideze gospodăriile cu banii greu câștigați. Trimiterea la popularul cântăreț o fi aiurea, dar alta n-am găsit în cazul discului care mi-a agitat creierul, după o noapte liniștită: Carolyn Wonderland – Tempting Fate (2021, Alligator Records).
Nu auzisem de titulară până să fie cooptată de John Mayall în Bluesbreaker’s, acum vreo trei ani. Lumea muzicală e atât de mare, încât nici căutătorii profesioniști de talente nu adulmecă mereu valorile ce le-ar putea umple buzunarul. Cam așa am pățit-o cu viguroasa roșcată născută acum 49 de ani în Houston, Texas, într-o casă plină de instrumente muzicale – trompete, acordeoane, pian, mandoline, chitară lap steel – folosite de părinții ei pentru o greu de atins glorie în showbiz. Cu multă ușurință și fără profesori anume, Carolyn a învățat să cânte la mai toate aceste cu instrumente, chitara impunându-se preferință de drept. Tușeul aparte căpătat în cele peste patru decenii de când zgârie lemnul lustruit are o mică poveste. Copilă fiind, a pus mâna pe Martin-a acustică a mamei și a vrut din start să cânte precum Pete Townshend, inventatorul stilului „moară de vânt“. Deseori însă, purtată de elan, uita să folosească și… pana, unghiile înlocuind triunghiulara bucată de plastic. Așa s-a pricopsit cu julituri și bătături de burice, dar și cu modul unic de a obține riffuri hotărâte, zgrunțuroase, la fel de plăcute precum mângâierea palmei de femeie-șoferiță-de-autobuz, într-un bar de cartier. Cât despre voce, mi se pare inutil să spun pe cine moștenește, dat fiind că din Texas provine cea mai cunoscută interpretă albă de blues, Janis Joplin…
Carolyn Wonderland a receptat primele influențe muzicale în urbea unde se întreceau cântând prin cluburi Albert Collins, Jerry Lightfoot, Little Joe Washington, Joe Hughes și mulți alții. Copilăria petrecută în mediul efervescent și spectaculos din orașul care câștigase notorietate planetară datorită expresiei des, dar greșit citate („Houston, we have a problem!“), a pregătit-o pe Carolyn pentru rolul parcă predestinat ei: purtătoare de torță a muzicii populare texane. Abandonarea școlii la 15 ani pentru a începe viața de concerte, traiul într-o rulotă, mutarea în Austin, unde activa o adevărată colonie de muzicieni remarcabili, alături de care și-a dat & luat „licența“, colaborarea cu Bob Dylan, căsătoria cu actorul Alan Whitney Brown (cu 20 de ani mai vârstnic), o serie de discuri la firme obscure, multiple emisiuni la televiziuni locale, contribuții la înregistrările altor artiști – toate au scos-o pe Carolyn din gloria locală, împingând-o în trupa legendarului Mayall, ea fiind chitarista ultimului periplu efectuat de tatăl (& bunicul) bluesului britanic. 50 de concerte, 60 de zile, 16 țări! Asta Carolyn nu mai făcuse, deși toată viața ei este considerată un turneu continuu! După asemenea consacrare, contractul semnat cu firma Alligator e pură formalitate pentru Hall of Fame!
Muzica texană combină resurse primare și mirodenii bluesrock, country-blues, boogie-woogie, tex-mex, cajun, soul, zydeco și alte sonorități, un amestec pe care cuvântul „popular“ nu îl poate defini adecvat. Discurile lui Carolyn, da. Vi-l semnalez doar pe cel recent. Următorul e promis cu autograf!