Continuăm îndrăgitul nostru Jurnal inedit.
Miercuri, 1 decembrie
Sus cu dânsa!
Cu prilejul zilei naționale, vă informez că Mihai Eminescu prefera să își salute colegii români de la școala din Viena cu tradiționalul „Trăiască nația!“. Ei îi răspundeau: „Trăiască!“. La care Eminescu, invariabil, adăuga: „Sus cu dânsa!“.
Marți, 30 decembrie
În fiecare zi aflu ceva nou, interesant, ce chestie. Azi, de pildă, am aflat că tatăl doamnei Frida, pictorița, domnul Khalo, fotograf de origine germană, a fost primul om din Mexic, primul om care, ei bine, și-a făcut un selfie gol pușcă. Bravo, domnule Khalo.
Am ajuns să mă gândesc la femeile din viața tovarășului Lenin. Și nu mai știu cum se face de mi-am amintit că Nadejda Krupskaia a murit romantic, i-a otrăvit Stalin tortul la ceas aniversar, când făcea șaptezeci de ani, în 1939. Inessa Armand, pe de altă parte, s-a săvârșit de holeră în 1920, pe când amantlicea cu Lenin în plin război civil. Nici nu știi cum e mai bine.
De la Praga, unde m-am refugiat ca să scap de fasole și cârnații din România (îndeosebi de cei de pe partea culturală, direct), trag nădejde că și-a pus țara natală busuioc sub pernă și i s-a arătat alesul, care nu poate fi altul decât acela pe care toți îl așteptăm: Dănuț Andrușcă, românul absolut.
Leo Messi nu merita Balonul de Aur de data asta, deși e jucătorul începutului de secol. Gest urât al organizatorilor.
Luni, 29 noiembrie
Iubesc aleșii vlahi: da, nu prea îi duce capul, dar ce frumos se încăpățânează să rămână prostovani.
E drăguț că, înainte de ’917, rușii, cel puțin țăranii, erau încredințați că revoluția (samovolșcina) însemna literalmente să faci ce vrei, fără să dai socoteală (vezi Richard Pipes, Scurtă istorie a revoluției ruse).
Văzută în această lumină, în ’989 securiștii chiar au reușit o revoluție de mai mare dragul vlah, furând și izmana de pe vlahul etern recunoscător. Fundamentul statului vlah este profund securist: adică această caricatură care trece drept stat de drept este întemeiată pe un organ întins, metastazat, care apără statul și casta sa de cetățeni, nu invers: securismul.
Mă uit cu atenție și îngrijorare la singurul proiect de țară cu adevărat vizibil: să prinzi loc la fasole și cârnați moca la 1 Decembrie. Doamne ajută.
Să credeți voi că păsările sunt proaste. Ele măcar pleacă în țările calde.
Aici a greșit Ceaușescu, putea să țină turma de fii ai Carpaților și în jeg, frică, foame și frig, după cum se vede și în zilele noastre. Ce să-i faci, însă, dacă n-a pus L U M I N I Ț E.
Duminică, 28 noiembrie
Minutul 32.
Ce se întâmplă la minutul 32 al filmului Zboară cocorii, cu acea femeie care merge în contrasensul mulțimii după acel bărbat care pleacă voluntar la război, la marele război de apărare a patriei, care pleacă aliniat, înainte marș!, și mai sunt și toți acei oameni care se așază între ei, oameni, bărbați și femei, în sacourile lor austere, în rochiile lor de sărbătoare funestă, și toate strigătele ei în mulțimea care strigă într-o simfonie rusească de entuziasm și deznădejde și toate gândurile în care el se adâncește, gânduri care nu pot fi reproduse în cinema, toată această secvență fără final fericit… Am puterea să recunosc melodrama: de fiecare dată când văd Zboară cocorii nu pot înainta dincolo de minutul 32 fără o lacrimă.
Sâmbătă, 27 noiembrie
Sper să facă frumos pe loc repaos vlahii, să nu se mai tot agite atât. I-au stricat președintelui sezonul de golf, măcar de schi să se bucure sărăcuțul, că destul s-a trudit pentru țară.