În numărul din 18 noiembrie 1949 al cotidianului „Opinia“, un articol, primul care se referă la Teatrul de Păpuși ieșean, titra: „În curând va lua ființă la Iași Teatrul de Păpuși“, reporterul notând că „inițiativa creării la Iași a unui teatru de păpuși a avut-o Iosif Ligeti, director de scenă la Teatrul Național, și Iulia Ligeti, realizatoarea păpușilor. […] Atelierele sunt instalate în strada Cuza Vodă (casele Moțoc). O vizită aici ne-a dovedit că într-adevăr preocupările și munca inițiatorilor a fost serioasă, fiind sprijinită și de autorități. Ministerul Artelor, prin inspectorii săi au promis întregul sprijin pentru trecerea în buget a acestui teatru, iar Secțiunea Culturală a Comitetului Provizoriu a și luat primele măsuri în acest scop“.
În luna decembrie, piesa, păpușile și decorul erau gata, reprezentația jucându-se în camera unei locuințe particulare, în fața a numai 12 privitori. Această primă reprezentație a fost numită avanpremieră, numai că premiera a mai întârziat puțin, pentru că „totul era gata, dar n-aveam sală“. O soluție provizorie a fost închirierea sălii de festivități a Policlinicii nr. 1, dar numai pentru o lună de zile. Era 16 decembrie 1949, iar spectacolul jucat era Peștișorul de aur.
În perioada de o lună cât păpușarii au avut sala Policlinicii, au fost prezentate aproximativ 33 de reprezentații urmărite de 4.000 de spectatori, dintre care patru au fost organizate gratuit pentru pionieri.
Deși primul titlu de pe afiș era gata, teatrul nu avea nici buget, nici sală, „în schimb erau discuții mari dacă devenim o secție a Teatrului Național sau funcționăm mai departe independent“, nota în darea de seamă Iulia Ligeti. La sfârșitul lunii februarie 1950, soții Ligeti au obținut 900.000 lei de la Comitetul Provizoriu al Comunei Urbane Iași, „autoritățile convingându-se că teatrul nostru trebuie să funcționeze independent“.
Teatrul dădea reprezentații la Căminele culturale din Nicolina și Tătărași
Apoi a venit Decizia cu nr. 118, dată la 28 februarie 1950, dar sosită la teatru pe 1 Martie, în chip de Mărțișor. Era mărțișorul prin care Teatrul de Păpuși de Stat Iași (strămoșul Teatrului Luceafărul de azi) căpăta statut oficial.
Schema de organizare de la acea dată cuprindea zece posturi: director − Iulia Ligeti; monteur artistic − Iosif Ligeti; mânuitori de păpuși − Cărăușu Lucreția, Pasniciuc Elena, Busuioc Angela, Plăeșanu Ionel, Brădescu Teodor; muzicant − Zavulovici Radu; mașinist, tâmplar − Vârlan Gheorghe; administrator contabil, post vacant la acea dată. „Întregul colectiv a depus muncă voluntară încă de la octombrie 1949, pentru pregătirea păpușilor, scenei, piesei“.
Neavând, nici după înființare, o sală a sa, teatrul dădea reprezentații la Căminele culturale din Nicolina și Tătărași. „Rezultatele au fost în general, nesatisfăcătoare; am avut spectacole când vindeam numai 4 bilete, totuși în sală aveam 40-50 de copii gratuit. Copiii de la periferii veneau și plângeau la poartă că n-au bani“. Au mai fost, tot atunci, deplasări la Podu Iloaiei și Ciurea.
Abia la 18 mai teatrul a obținut Sala „Dacia“ din str. Ștefan cel Mare, în curtea Bisericii Catolice, o fostă sală de cinematograf, dar care „era într-un hal lamentabil, având în jurul clădirii mormane de gunoi și moloz, un mare coteț pentru porci, exhalând în toată curtea mirosuri insuportabile și infectând aerul“.
Provenind dintr-o familie foarte apropiată artei teatrale, criticul de teatru Sorina Bălănescu a avut ocazia să fie martor ocular al acestei prime montări a Teatrului de Păpuși. A văzut-o puțin mai târziu, cu o distribuție nouă, dar amintirile păstrate sunt o mărturie prețioasă: „port în minte și acum valurile mării, purtate de mașiniști de la un capăt la altul al cutiei cu păpuși, plasa de sfoară ce sugera atmosfera propice, dar mai cu seamă vocile artiștilor mânuitori Ana Șubă și Elena Brehnescu“ (cf. Sorina Bălănescu, Peisaj ieșean cu oameni de teatru și spectacole, Iași, Princeps Edit, 2004, p. 98.).
Un total de 35 de reprezentații
Activitatea primei stagiuni a continuat până la 15 iulie, însumând numai patru luni și jumătate și un total de 35 de reprezentații cu Peștișorul…, din care trei în comunele apropiate din județ. Chiar dacă problemele organizatorice și administrative fuseseră în mare rezolvate, chestiunea principală de care se plângeau soții Ligeti era că „mai dăinuiește încă mentalitatea veche că teatrul de păpuși nu este decât de bâlci, necunoscându-se importanța puterii de educare a masei tinere prin acest fel de teatru“.
Peștișorul de aur a fost unica premieră a stagiunii cu numărul unu. Nu s-au păstrat nici afișul, nici vreo fotografie din spectacol care să redea o imagine, chiar fragmentară, a celei dintâi producții a Teatrului de Păpuși din Iași. Doar o descriere a decorurilor, așa cum apăreau într-un inventar, ar putea reface cadrul scenografic în care Moșul îi cere fermecatului Peștișor împlinirea celor trei dorințe: „O colibă transformabilă în plat, confecționată din lemn și papier-maché; cinci panouri (stânci), confecționate din placaj pictat; 6 brazi (placaj pictat); șase valuri (cadru lemn și pânză); 3 sufite verdeață (pânză vopsită); un orizont (pânză vopsită); o cortină de tul (voile Georgette); o scoică (papier maché); patru panouri stânci (placaj pictat); o cortină-plasă de sfoară dimensiuni 3×2 m. Costumele pentru păpuși: 2 costume pentru Peștișor; un costum pentru Mamușca; un costum pentru Papușca; două costume servitori“.
La realizarea celor câteva producții de început, a căror concepție îi aparținea lui Iosif Ligeti, participa din start toată lumea. Schema redusă, din care unii plecau − Ion Plăeșanu și Teodor Brădescu –, alții veneau − Ana Șubă, Elena Ventonică, Dumitru Petrescu – nu le permitea actorilor să se preocupe numai de text și interpretare, ci îi obliga să lucreze împreună cu regizorul și directoarea la realizarea păpușilor, a decorurilor, la curățenie, tâmplarul să fie și mașinist, iar nu de puține ori se întâmpla ca unul dintre actori să controleze biletele la intrare.
Soții Ligeti au rămas la Teatrul de Păpuși Iași până la sfârșitul lui 1951, moment în care direcția de scenă și conducerea teatrului i-au fost încredințate lui Manole Al. Foca, profesor de Dicție la Conservatorul ieșean.