Pe 19 ianuarie, Cvartetul Danel și-a aniversat, la Cité de la musique din Philharmonie de Paris, cei 30 de ani de existență cu un concert extraordinar alături de prieteni vechi și noi din lumea muzicii clasice, între care celebrul pianist Leif Ove Andsnes. Cu o activitate remarcabilă în lumea concertistică, cvartetul franco-belgian consacrat în repertoriul rus prin integrala Șostakovici și prima integrală mondială Weinberg, cu turnee în Europa, Asia și America de Nord este unul dintre cvartetele de referință ale momentului.
Formație în rezidență la Universitatea din Manchester și la Wigmore Hall, Danel este un nume important și în educația muzicală a timpului nostru, tineri instrumentiști și importanți compozitori contemporani colaborând frecvent cu membrii cvartetului: violoniștii Marc Danel și Gilles Millet, violistul Vlad Bogdănaș și violoncelistul Yovan Markovitch.
Despre aniversare și despre ce înseamnă să faci parte dintr-o formație camerală legendară am stat de vorbă cu Vlad Bogdănaș, muzicianul care, deși a crescut la Paris, vorbește perfect limba română și iubește să cânte acasă, la București. Devenit membru al Quatuor Danel în 2005, Vlad a început studiul viorii la șase ani, cu mama sa, și a continuat la Conservatorul din Paris cu Paul Boufil. A urmat un master de violă la Conservatorul Regal din Haga cu regretatul Vladimir Mendelssohn, violist și compozitor la ale cărui sfat și recomandare s-a alăturat cvartetului din care face parte astăzi. A crescut cu muzică pentru cvartet datorită tatălui său, vioara I a Cvartetului Enescu, este profesor de muzică de cameră la Academia de Muzică Poitou-Charentes din Franța și e un îndrăgostit de înregistrările clasice. E și un mare microbist care ascultă rock și jazz și un om deschis și generos, cu un formidabil simț al umorului.
Vlad Bogdănaș @ Nathanael Charpentier
Vlad Bogdănaș, La mulți ani și Joyeux anniversaire pentru Quatuor Danel! Ce înseamnă 30 de ani de activitate pentru cvartetul în care performezi? Cum percepi, cum percepeți tu și colegii tăi acest moment?
Mulțumesc pentru urări! 30 de ani e o vârstă frumoasă, mai ales pentru un ansamblu ca al nostru, unul care rămâne foarte activ. Ieșim încet din tinerețe pentru a ajunge la o anumită maturitate. E o vârstă care îți dă și o adevărată credibilitate. Dar trebuie să spunem adevărul: doar cei doi violoniști cântă împreună de 30 de ani. Eu m-am alăturat grupului acum aproape 17 ani și Yovan, violoncelistul nostru, acum 8 ani.
Ce înseamnă pentru tine să fii parte din Quatuor Danel, membru al unui cvartet de referință internațională?
Este o șansă, una meritată prin multe sacrificii. Nu e o meserie, e un stil de viață cu preocupări permanente, fie muzicale, fie administrative. Să fac parte dintr-un cvartet mai înseamnă și faptul că urmez drumul eroilor mei din tinerețe, adică al membrilor Cvartetului Enescu în care tatăl meu este vioara I.
…da, violonistul Constantin Bogdănaș… Se spune că un cvartet bun e ca o conversație de calitate între prieteni, în care fiecare interacționează cu ideile celuilalt. Cum e relația ta à quatre cu Marc Danel, Gilles Millet și Yovan Markovitch?
Aș spune că e o relație mai apropiată de una familială, cu bucurii, dar și cu crize. Se mai spune că un cvartet este ca o căsătorie cu patru persoane. Cam așa e! Atâta timp cât ne uităm în aceeași direcție și avem obiective comune, facem ce trebuie ca să înaintăm. Din fericire, ne înțelegem destul de bine. Aud adesea sau cvartetiști, sau cupluri care își închipuie că la alții e mai bine, dar problemele de bază sunt aceleași peste tot. Eu am avut șansa de mic copil să pot să privesc și să trăiesc, de departe, dar și de aproape, felul în care funcționează cvartetul lui tata. Asta m-a ajutat enorm când la rândul meu m-am lansat pe această cale, într-o aventură muzicală și umană incredibilă. Personal, îmi place ideea că trăiesc o căutare individuală în cadrul unei aventuri colective.
Vlad Bogdănaș și Marc Danel © Stefan Bremer
Știu că sarcina interviurilor pentru presă vă revine în cadrul formației ție și lui Marc Danel, legendarul violonist care dă numele cvartetului în care cânți. Cum ai descrie relația ta, muzicală și umană, cu vioara I din Danel?
Marc e genul de persoană care te surprinde mereu, fie pe scenă, fie în viața de toate zilele. E un tip genial, care se dedică trup și suflet artei lui. E un actor înnăscut, cu o paletă de emoții extrem de bogată. Cred că există un respect deosebit între noi, mai ales datorită unei calități comune: empatia. Alt lucru pe care îl avem în comun este pasiunea pentru fotbal. Suntem adevărați microbiști.
Pentru că o aniversare înseamnă și o privire retrospectivă, aș vrea să rememorezi începuturile tale alături de Danel. Cum a fost primul tău an alături de ei? Îți amintești?
Primul an cu Danel a însemnat mai întâi vreo sută de lucrări pe care a trebuit să le învăț. Toate cvartetele de Beethoven, de Șostakovici și multe lucrări contemporane… A fost o schimbare de viață destul de abruptă. Am plâns, am râs și am trecut prin tot felul de călătorii fizice și emoționale.
De-a lungul timpului, Cvartetul Danel s-a bucurat de prietenia și sfaturile unor muzicieni emblematici pentru istoria cvartetului de coarde; mă gândesc la Valentin Berlinsky, violoncelistul cvartetului Borodin, la Fiodor Drujinin, altistul din Beethoven Quartett, sau la Walter Levin din Quatuor LaSalle, ba chiar și la maeștrii din cvartetul Amadeus în primii ani. Cine e muzicianul sau cvartetul care a însemnat o întâlnire esențială pentru tine, Vlad?
Categoric, Cvartetul Enescu! Interesant este că primul cvartet pe care colegii mei Marc și Yovan l-au auzit live a fost chiar acest Cvartet Enescu, la începutul anilor ’80, atunci când băieții erau proaspăt sosiți din România și erau cvartetul numărul 1 în Franța. (Violoniștii Constantin Bogdănaș, Florin Szigeti, violistul Vladimir Mendelsohn și violoncelistul Dorel Fodoreanu, Cvartetul Enescu, fondat la Paris, în 1979, și distins între altele cu prestigiosul Diapason d’Or, n.r.) Ca violist, am o admirație profundă pentru toți violiștii care au făcut parte din Cvartetul Enescu: regretatul meu unchi, Dan Iarca, Liviu Stănese și Vladimir Mendelssohn, care ne-a părăsit de curând. Vlady a fost profesorul meu și datorită lui mi-am întâlnit colegii. Mă mai simt influențat și de basiștii din muzica rock, pe care o ascult foarte mult. Relația dintre chitara bas și tobe e în ochii mei asemănătoare cu relația dintre violă și violoncel.
Integralele Șostakovici și Weinberg sunt parte din impresionanta carte de vizită realizată pe disc de cvartetul Danel, dar și alte aproximativ 40 de înregistrări gravate, cu un repertoriu de la Mendelssohn la creația contemporană cu lucrări de Helmut Lachenmann, Pascal Dusapin, Sofia Gubaidulina, Wolfgang Rihm sau Camden Reeves. Ce înseamnă înregistrările pentru Danel și cum ai descrie experiența studio versus concert live?
Înregistrarea e fotografia unui moment dat. Este o etapă extrem de interesantă, dar nu este chiar motivul pentru care am ales să fim muzicieni. Concertul este momentul de adevăr în care orice se poate întâmpla. Mă interesează ce spune Celibidache despre imprimări, că a asculta un disc este pe undeva o experiență falsă, dar eu rămân totuși un mare consumator de muzică imprimată. E plăcerea mea să ascult muzică în permanență, mă stimulează, mă reconfortează, îmi acompaniază emoțiile. Ascult de toate, dar mai ales rock, jazz și clasic. Următorul nostru proiect discografic important va fi imprimarea din concert a celor 15 cvartete de Șostakovici la celebra sala Gewandhaus din Leipzig. Concertele vor avea loc în februarie și în mai. Accentus, casa de disc care va produce acest proiect, speră ca setul să fie disponibil în septembrie 2022 sau în ianuarie 2023.
Și acum despre pedagogie, pentru că Danel, încă din anul 2005 cvartet în rezidență al Universității din Manchester, e unul dintre cvartetele extrem de implicate astăzi în învățământul muzical, predarea și susținerea cursurilor de master, fiind o parte integrantă a agendei voastre. De ce e important pentru voi să-i învățați muzică pe cei tineri?
După mii și mii de ore pe scenă, începi să înțelegi anumite lucruri pe care la un moment dat chiar îți vine să le împarți și cu alții. Marc e pasionat să predea vioară, Gilles, Yovan și eu predăm mai degrabă muzică de cameră. La Manchester mai lucrăm și cu tineri compozitori, ei ne prezintă lucrările lor și discutăm mai ales care sunt nevoile noastre în materie de indicații ca interpreți.
În septembrie 2021 ați cântat Debussy și Franck la Festivalul Enescu alături de pianista Lise de la Salle, într-un recital care a înfiorat publicul și la care ai avut un emoționant speech introductiv. Cum te-ai simțit să cânți la București, într-o sală în care s-au aflat părinții și prietenii tăi?
Să cânt la București înseamnă mult pentru mine. Chiar dacă am crescut la Paris, Bucureștiul e orașul în care m-am născut. De fiecare dată când revin, simt cum mă reconectez cu rădăcinile mele. Mă consider foarte norocos că am avut ocazia, după recitalul din 2009, să cânt la Festivalul Enescu în prezența familiei mele. Sunt momente rare și deosebite.
Aniversarea a însemnat un concert la Philarmonie de Paris în 19 ianuarie, cu mari muzicieni și prieteni vechi invitați să sufle în cele 30 de lumânări ale celebrării, Leif Ove Andsnes – Clemens Hagen – Pascal Moraguès, într-un program Dvorák, Mozart, Schubert, cu trei lucrări de cvintet. De ce sunt importanți prietenii în muzică, Vlad Bogdănaș?
Trebuia să dăm aproape același program la Amsterdam, dar, din păcate, concertul s-a anulat din cauza restricțiilor pandemice. Prietenii sunt importanți în muzică, la fel ca în viața de toate zilele. Pascal Moraguès, din punct de vedere muzical, e mai mult decât un prieten. Am cântat de foarte multe ori împreună, deci când ne regăsim lucrăm la detalii. Cu el e ca și cum am fi un cvintet constituit. Cu Clemens ne doream de mult să cântăm și asta a fost prima ocazie reală. Îl întâlnisem la festivalul lui Leif Ove în Norvegia și cântasem cu el octetul de Șostakovici. Stând de vorbă, ne-am gândit că am putea să ne înțelegem extrem de bine muzical, și chiar așa a fost. Interesant e că cvartetul lui, Hagen Quartett, s-a constituit cu exact zece ani înaintea cvartetului nostru și cu o structură similară, adică cu doi frați la vioara 1 și la violoncel, și cu sora la violă. Diferența e că la ei așa a și rămas, pe când la noi s-au schimbat bașii. Cu Leif Ove mai cântasem deja de vreo două-trei ori și ne doream foarte mult să continuăm să explorăm repertoriul împreună. Să repeți și să fii pe scenă cu muzicieni atât de mari, excepționali, atât din punct de vedere muzical, cât și uman, te trage în sus din toate punctele de vedere.
La final, o întrebare „dificilă“. Dirijorul britanic Jeffrey Tate a spus că „expresia perfectă a comportamentului uman e un cvartet de coarde“. Vlad Bogdănaș, cum ai defini tu cvartetul de coarde și arta cântatului în patru?
Este o combinație ciudată, perfectă și imperfectă. Este un fel de utopie… Dar degeaba încerc un răspuns intelectual; un cvartet e ca o sticlă de vin: violoncelul este sticla, prima vioară este eticheta, iar băutura divină este vioara a doua și viola, desigur. Lăsând gluma deoparte, cvartetul este o excelentă școală de muzică și de viață, dar presupun că așa ceva se poate spune despre orice mic ansamblu sau echipă care se autogestionează, și asta în orice domeniu, practicat la un anumit nivel.
https://open.spotify.com/album/0UfjEHF1h3kIBss0Q3WprE
FOTO: © Marco Borggreve