Scriam săptămâna trecută despre o constatare mai veche, acutizată de pandemie, în privința comportamentului în sălile de spectacole.
Cei care mergem în mod frecvent la teatru am remarcat în mod cert că unii dintre plătitorii de bilet nu prea sunt la curent cu regulile de conduită adecvată. Adică aceea care să nu afecteze receptarea celorlalți și să nu-i deranjeze pe artiști.
Au devenit aproape un sindrom ovațiile de la finalul unei reprezentații. E împământenit obiceiul ca, indiferent de calitatea a ceea ce se vede la rampă, după ultima replică lumea să se ridice în picioare și să bată din palme minute în șir.
Aplaudatul ar trebui să fie contorul reușitei creative, să înregistreze variații în raport direct proporțional cu succesul. Oricâte eforturi fac artiștii, e imposibil ca toate producțiile să fie egale în valoare, așa încât e în firescul estetic ca entuziasmul exprimat prin reacții furtunoase să fie mai ponderat de la un titlu la altul. Aclamațiile excesive denotă absența unei gândiri critice care să diferențieze între excepțional, mediocru și eșec, gradele simplificate dintr-o grilă evaluativă.
Avem publicul pe care-l formăm
În acest punct, modelarea publicului este un parcurs de mai lungă durată. Procesul e preferabil să debuteze la vârste fragede, în copilărie, în adolescență ori tinerețe, pentru ca o conduită potrivită să devină reflex și nu un accident. Avem publicul pe care-l formăm, iar aici implic instituțiile de spectacole, care ar putea gândi programe de educare a spectatorilor în spiritul înțelegerii actelor culturale specifice.
Un exemplu din alte zări: Royal Shakespeare Company are un departament de teatru educațional/ pedagogie teatrală care exact cu asta se ocupă. Iată cum e sintetizată Romeo și Julieta pe site, la secțiunea Shakespeare Learning Zone, în termeni simpli, actuali, accesibili: „O piesă despre doi tineri care se îndrăgostesc și sunt abandonați de generațiile mai în vârstă“. Fiecare lucrare dramatică a bardului e prezentată sintetic (povestea/ acțiunea, personajele, limbajul, punerile în scenă), ilustrată cu un bogat material video, relevant, concentrat. Doritorii au la îndemână Activity Toolkits, un suport cu teme pentru acasă, „activități creative și exploratorii“ pentru fiecare piesă, ilustrate video de actorii RSC. Un tip de învățare interactivă, modernă, atrăgătoare, care le incită curiozitatea și care-i familiarizează, într-un limbaj și prin apel la metode ale timpului prezent, cu marile creații ale unui brand mondial din trecut. Îi apropie de creația shakespeariană, îi face să o înțeleagă adecvat și, în mod cert, îi va ajuta să fie spectatori buni atunci când vor (re)veni la RCS sau oriunde în alt teatru.
Curricula școlară neglijează educația artistică
De ce sar spectatorii de la noi în picioare la finalul reprezentației? Dacă am fi caustici, am zice că o fac ca să-și dezmorțească picioarele. Poate unii tocmai din acest motiv se dezlipesc de scaun, dar majoritatea o fac pentru că apreciază în mod exagerat ce li se livrează de pe scenă. Nu sunt pregătiți să discearnă între facilul și profundul artistic.
Din păcate, curricula școlară neglijează educația artistică, favorizând fățiș obiectele de studiu care constituie praguri în examinarea la finalurile ciclurilor școlare. Și un sistem care mizează pe memorare și reproducere de informații și idei ale altora. Ceea ce nu stimulează gândirea critică care ar trebui activată în sălile de spectacol, de pildă.
Mai există influența puternică și nefastă a divertismentului de televiziune, comod și livrat direct acasă, cu producții de gust îndoielnic de cele mai multe ori, scopul unic urmărit fiind creșterea ratingului.
Apropierea dintre teatru și public
Alt exemplu european. Pentru a-i readuce în prim-plan pe canonici în maniere care abrogă bariera rampei și anulează zorzoanele teatrului, în Franța există inițiative precum Nouveau Théâtre Populaire/ Noul Teatru Popular, sprijinite de autorități. NTP e o replică în timp a ideii lui Jean Vilar de a considera teatrul un serviciu social de care cetățenii au nevoie, la fel ca de apă, electricitate și alte utilități.
Înființat în 2009 de un grup de 18 tineri artiști, trupa a realizat în fiecare vară, la Fontaine-Guérin, câte șase creații susținute în cadrul unui festival în aer liber. Axul fondator a fost apropierea dintre teatru și public – frecvent au colaborat și cu grupuri de amatori în falansterul lor teatral, edificând o casă simbolică a acestei artei în mediul rural.
În 2021, NTP s-a orientat către Molière în versiuni pe înțelesul tuturor. Trilogia Molière (Le ciel, La nuit, La fête), însumând 6.5 ore de spectacol vizionabile într-o singură seară, a fost înscrisă în secțiunea In a Festivalului de Teatru Avignon. Compania funcționează foarte democratic prin luarea deciziilor în mod colectiv (actorii votează titlurile care se joacă, fiecare le poate regiza). În fiecare nouă montare se reciclează costume și decor, iar când le lipsește ceva, nu ezită să le ceară vecinilor, pentru a-i atrage și implica în procesul creativ.
Conceptul lor de teatru popular mai înseamnă și că joacă în orice condiții meteo, inclusiv pe ploaie. Importantă e conexiunea cu spectatorul. Numărul fanilor este impresionant.