Lista nominalizărilor la ediția din acest an a premiilor Oscar a fost anunțată pe 8 februarie, prezentând o selecție „eclectică“ și „diversă“, după cum o definește presa de profil, ce adună laolaltă blockbustere și filme de autor.
La această ediție, se pare, marile premii vor fi disputate de uriașele superproducții, ale căror premiere au fost deseori decalate de pandemie, și de filme independente sau filme realizate și difuzate pentru platformele de streaming. „Anul acesta revine marele cinema, revin marile filme de studio“, este de părere un membru al Academiei Oscarurilor, referindu-se și la ediția precedentă a premiilor când au fost recompensate filme cu buget redus, puțin populare în rândul marelui public.
Alții au un punct de vedere complet diferit și consideră că selecția pentru cea de a 94-a ediție Oscar adună laolaltă o mulțime de filme TV și de eșecuri comerciale. Fiindcă, e drept, filmele din acest an, mai ales superproducțiile, nu par să fi adunat și sufragiile publicului, dacă e de luat în considerare performanțele lor economice. Dimpotrivă.
Dintre filmele favorite, Dune (zece nominalizări), adaptarea romanului lui Frank Herbert realizată de Dennis Villeneuve, a avut cel mai mare succes în săli, cu un total de 399 de milioane de dolari încasări, o sumă modestă care, mai mult ca sigur, nu acoperă costruile de producție și marketing.
Belfast, filmul semi-autobiografic al lui Kenneth Brannagh (unul dintre favoriți), a strâns 21 de milioane. Filme precum CODA (Apple+), Don’t Look Up (Netflix), The Power of the Dog (Netflix – 12 nominalizări) au fost produse pentru rețelele de streaming și au fost prezentate în săli doar simbolic, cu încasări minuscule. Nightmare Alley, o nouă adaptare a romanului lui William Lindsay Gresham realizată de Guillermo del Toro, cu patru nominalizări, a fost un dezastru comercial, cu doar 30 de milioane de dolari câștigați în întreaga lume. De pe listă însă cel mai devastator eșec l-a înregistrat West Side Story, remake-ul „realist“ (și corect politic) al lui Steven Spielberg care a lăsat complet rece publicul. Filmul, a cărei producție a costat peste 100 de milioane de dolari, a strâns cu greu 64 de milioane în întreaga lume. Până și filmul original, cel din 1961, a avut încasări în SUA mai mari decât producția lui Spielberg, regizor care, cândva, umplea sălile de cinema. Luând în calcul inflația, West Side Story, cel din 1961, a câștigat 415 milioane numai în Statele Unite.
Într-o cheie mai mult sau mai puțin serioasă, popularul realizator de talk-show Jimmy Kimmer s-a întrebat de ce filmul Spider-Man: No Way Home, un uriaș succes de casă, a primit doar o singură nominalizare, și aceea pentru efecte speciale. „Chiar vreți să îmi spuneți că Don’t Look Up e mai bun decât Spider-Man? Cu siguranță nu!“, a spus Kimmel. „Numai dacă te uiți la notele criticilor pe Rotten Tomatoes, vezi că Don’t Look Up are 46% critici pozitive, iar Spider-Man 90%. De ce producțiile nominalizate la «cel mai bun film» trebuie să fie neapărat serioase? De când a devenit asta o condiție obligatorie Vreți să știți ce s-a întâmplat? Votanții Oscar au văzut numele lui Leonardo DiCaprio și Meryl Streep, au pus un X pe căsuța lui Don’t Look Up, după care s-au dus să vadă Spider-Man. Și le-a plăcut! Dar nu l-au votat!“
Adevărul este că noul film Spider-Man, cu un succes de casă uluitor (1,7 miliarde de dolari încasări globale) contrazice teoria că eșecurile comerciale ale filmelor la cinema în ultimul an sunt datorate pandemiei. Cauzele scăderii publicului în săli sunt diverse, dar triumful lui Spider-Man, un film complet detașat de actuala modă a mesajelor „politice“ în producțiile cinematografice, tinde să arate care sunt cu adevărat gusturile publicului.
Ceea ce se poate traduce, pentru Oscaruri, într-un adevăr mult mai puțin plăcut: lipsa de succes a filme lor nominalizate înseamnă, de fapt, că ele chiar nu interesează publicul pentru care, teoretic, au fost realizate, iar asta, în consecință, va duce la o nouă scădere de interes pentru ceremonia decernării premiilor, în martie. Oscarul și celelalte premii de film erau, până recent, mari evenimente, cu un rating uriaș, tradus în mari încasări. În ultimii ani, ratingul lor a scăzut drastic, arătând, poate, că astfel de premii au devenit tot mai mult o afacere detașată de public, pusă la cale de o elită hollywoodiană mult prea captivată de propria sa importanță.