Vai, era cât pe ce să nu reușesc să scriu acest text. Și mi-ar fi părut extrem de rău, fiindcă mă pregătisem să vă expun niște lucruri extrem de importante.
Orice om responsabil își organizează și prioritizează programul zilnic. Astăzi, la 08.30, era programat să vină o echipă de băieți zdraveni, care să-mi monteze aer condiționat. Foarte bine, mi-am zis, oricum nu era ora la care să am idei clare despre care să scriu. În două-trei ore termină și mă lasă în brațele inspirației și dragului de condei. Am primit însă un telefon pe la ora amintită, prin care mi s-a explicat, cu scuzele de rigoare, că respectiva echipă a fost deturnată pentru a rezolva o reparație la o lucrare aflată în garanție și că va ajunge și la mine negreșit, dar între 11.30 și 13.00. Nu e ca și cum aș fi putut avea vreo obiecție. Ce să le spun, să vină la patru? Asta e.
Poate e mai bine așa, mi-am zis, că am timp să decantez și să structurez mai bine informațiile foarte importante pe care le voi expune azi. Ce poate să însemne noul interval orar? Probabil vor ajunge la 11.40, fix când spăl cana după a doua cafea. Le dau și lor dacă vor, ca să le arăt că sunt ospitalier, știu că asta face omul să muncească mai cu spor, iar spor înseamnă că termini repede și-mi lași timp să scriu ce am de scris, fără a forța redacția să stea peste program pentru un text de 2.595 de caractere.
La ora 12.05 a început câinele să latre. Doi băieți zdraveni într-o mașină zdravănă și-au făcut apariția în fața casei și și-au aprins fiecare câte o țigară, relaxați, de parcă treaba încă neîncepută se sfârșise deja. Am zis că poate și-au dat seama, din ochi, că va fi o lucrare simplă, maximum o oră cu tot cu pauza de bun venit, pe care au lungit-o ca să se încadreze în normativul de manoperă. Doar că eu aveam deja alt ritm, mai alert, dat de faptul că mă temeam că nu voi mai apuca să scriu lucrurile importante de azi. Nici nu-i puteam grăbi, am zis doar că nu am cafea. Nici o problemă, mai avuseseră lucrări în zonă și știau că la nici patru sute de metri distanță se află magazinul cu automat de cafea.
Unul din ei a plecat numaidecât, uitând că ruleta firmei se află în buzunarul gecii sale, astfel că până la negrabnica lui întoarcere nu am primit decât o vagă evaluare a lungimii traiectului țevilor, undeva între doi jumate și patru metri, maximum cinci.
Chiar acum se aude zgomotul carotei, care sfredelește un stâlp din beton pentru racordarea unității externe. Vă rog să mă scuzați, dar în condițiile astea nu pot scrie și chiar îmi pare rău, fiindcă voiam să vă expun niște chestiuni extrem de importante.