Or, memoria anilor ‘30 din Romania reprezinta o excelenta ilustrare a tezei marelui istoric francez. Memoria acelor ani si a episoadelor dramatice intimplate atunci continua sa ridice intrebari memoriale delicate, sa dea nastere la suspiciuni si nesiguranta, fragilizindu-ne trecutul recent.
Este mai usor sa condamni decit sa intelegi cauzele angajamentului politic
Prezenta pregnanta a Garzii de Fier in peisajul politic al vremii, supraproductia de studii de toate culorile, toate calibrele si de calitati diferite dedicate vietii intelectuale din acei ani, precum si dificultatea gasirii unei cai de mijloc in abordare (este mult mai usor sa condamni decit sa incerci sa intelegi cauzele profunde ale angajamentului politic) au dus la aceasta stare de lucruri. In rindurile ce urmeaza, vom incerca sa prezentam o parte din „cheile” ce stau la baza intelegerii comportamentului politic al Bisericii din anii ’30 si a consecintelor acestuia asupra evolutiei si perceptiei Ortodoxiei romanesti.
Politica, singurul mijloc de ascensiune sociala a preotilor
In primul rind, este vorba de relatia Biserica Ortodoxa-Stat. De-a lungul vremii s-a acumulat o imensa literatura dedicata acestui subiect. Abundenta ce poate fi vazuta si ca o veritabila capcana, datorita numeroaselor interpretari, adeseori contradictorii, ale acestui dificil binom. Explicatiile lui Serghei Bulgakov din cartea sa Ortodoxia (Editura Paideia, 2002) ni s-au parut insa extrem de relevante. Daca Statul si suveranul probeaza prin fapte ca sint „buni crestini”, Biserica se poate „apropia” de ei si revarsa asupra lor „binecuvintarea sa divina”. Puterea temporala este perceputa ca o reprezentare a vointei divine, alegerea conducatorului inscriindu-se intr-o logica extra-mundana. Atent la nuante, Bulgakov mai spune ca actiunea de contestare a puterii temporale de catre cea spirituala, precum si „suprematia” uneia fata de cealalta nu se pot concepe teologic si canonic.
In practica insa, s-a gasit mereu o cale de acces a preotilor la actiunea politica individuala. Atunci cind a fost vorba sa se „aleaga conducatorul”, dupa cum spune Bulgakov, optiunea personala a preotului s-a gasit adesea in contradictie cu a Sfintului Sinod si a „strategiilor” acestuia de a da un raspuns articulat in relatia cu puterea din epoca. De altfel, subiectul implicarii/neimplicarii clerului in politica revine cu regularitate in dezbaterea publica de-a lungul intregii perioade interbelice, consecinta directa a ambiguitatii intrinsece a raporturilor intre Biserica si Stat, dar si a importantei reale pe care o avea Biserica in societatea anilor ‘30. In fine, adeziunea unui preot la un partid politic constituie un gest individual sau implica ansamblul Bisericii Ortodoxe? Intrebare dificila, la care Bulgakov furnizeaza o parte din raspuns: „Nu exista legatura imuabila intre Ortodoxie si un sistem de guvernare; ortodocsii pot avea diverse opinii si diverse simpatii politice, in functie de constiinta cetateneasca si inteligenta acestora”. Ce-i drept, teologul rus face referinta la marea masa a credinciosilor si nu in mod special la cler. O intrebare ce revine obsesiv chiar astazi, odata cu participarea preotilor la alegerile locale…
Interpretarile „sociologice” ale angajamentului politic al preotilor sint adesea absente din studiile importante dedicate perioadei interbelice. Statutul de preot ortodox, contrar propagandei oficiale, nu a fost niciodata suficient de „valorizant” pe plan social, mai ales in regiunile sarace ale Romaniei Mari. Mediul in continua schimbare din acea perioada si modernizarea tardiva au impus adaptarea preotilor la noile conditii. Politica reprezenta singurul mijloc de ascensiune sociala la dispozitia lor, cu atit mai mult cu cit „ei (preotii) puteau influenta decisiv masa aceasta amorfa, taranii chemati sa voteze neavind nici cea mai mica educatie politica”, dupa cum scrie fara menajamente polemicul Petre Pandrea in Jurnal. Orientarea politica a partidului conta mai putin (multi preoti de tara facind politica liberala, de exemplu), avantajele ce puteau fi obtinute fiind mult mai importante.
Preotii, extrem de receptivi la Garda de Fier
Seminariile teologice se inmultesc considerabil dupa razboi, astfel incit numarul absolventilor a crescut mult peste numarul necesar pentru parohiile vacante, mai ales pentru cele din mediul urban, cele mai dorite. Nerabdarea generationala era din ce in ce mai prezenta. Tot acesti preoti tineri erau extrem de receptivi fata de mesajul politic al formatiunilor politice care promiteau remedierea prin forta a acestei stari de fapt, in special Garda de Fier. Un exemplu: discursul pronuntat de Patriarhul Miron Cristea dupa asasinarea lui I.G. Duca in 1933 contine nenumarate referinte la starea de excludere profesionala a tinerilor si repetate indemnuri la „ascultare” inainte ca acestia sa aiba acces la o pozitie dominanta in societate.
Exemplele de acest gen sint nenumarate; din pacate, lipsesc inca cercetarile referitoare la mobilitatea sociala verticala a anilor ’30 din Romania, inteleasa in sensul dat de Karl Mannheim in Ideologie si utopie, si anume o miscare tensionata intre diferite straturi sociale, favorizind ascensiunea individuala. Ele ar duce la o intelegere mai profunda a mecanismelor adeziunii.
Angajamentul politic al preotilor din anii ’30 continua sa bintuie spiritele
Angajamentul politic al clerului, mai ales in rindurile Garzii de Fier (care impune un comportament extrem fata de puterea politica, in opozitie cu imaginea publica a preotului), nu ramine neobservat. In a doua jumatate a anilor ’30 se face simtit un curent de opinie ce se pronunta impotriva oricarui angajament politic al slujitorilor altarului. Numerosi sint cei care tin sa reaminteasca public faptul ca preotia este o meserie bazata pe vocatie, incompatibila cu activitatea politica. Politica aduce deservicii nu numai unor cariere individuale, ci intregului „corp” al Bisericii in ansamblu, complexului sau mecanism teologic si institutional.
Odata cu trecerea timpului, ne putem da seama mai bine de consecintele pe care le-a avut implicarea in politica a clerului ortodox in perioada interbelica. Facem referinta mai ales la impresia difuza care exista in acest moment in rindurile istoricilor fascismului european ca aceasta Biserica a sustinut in mod tacit Miscarea legionara, intemeiata atit pe asemanarile posibile care se pot face intre simbolismul politic legionar si formele de expresie exterioara ale Ortodoxiei, cit si pe manifestarea extrem de vizibila a unor preoti in momentele-cheie din existenta Miscarii. O falsa impresie care va fi greu de demontat in viitor, dar care va cauza multe „neplaceri” (cu ghilimele) istoriei si memoriei anilor ’30.
Coborind pe scara timpului, tentatia politicii in rindurile clerului a slabit si „instrumentalizat” Biserica in timpul guvernarii Ion Antonescu. Ea a permis mai apoi „vinatoarea de vrajitoare”, urmata de santajarea preotilor, practicata de autoritatile comuniste in anii de inceput ai regimului. Ne limitam doar la ce cunoastem in mod direct: marturie stau numele de preoti care faceau publicistica politica (nu neaparat legionara) subliniate cu albastru gros din ziarele interbelice, in vederea identificarii si urmaririi lor – iata ce poate fi vazut de cei care au curiozitatea sa arunce o privire in arhive. Intre istorie si memorie, angajamentul politic al preotilor in anii ’30 (si implicit al Bisericii Ortodoxe Romane) continua sa bintuie spiritele si sa alimenteze suspiciunile. Iar un travail de memoire (munca memoriei, munca cu memoria) sistematic si eficient inca se lasa asteptat.
Cartea
Biserica Ortodoxa Romana, stat si societate in anii ’30
Colectia „Document”, Editura Polirom, 2007
Prefata de Marius Turda
Aplicarea noilor teorii occidentale despre miscarile de dreapta in analiza raportului Bisericii Ortodoxe Romane cu Miscarea Legionara ofera o mai buna intelegere a unui subiect controversat, prin discutarea unor chestiuni precum participarea clerului la viata politica, eugenismul in Romania, caracterul religios al Miscarii Legionare si proiectele de reorganizare a Bisericii Ortodoxe Romane. Tratarea comparatista pornind de la documentele vremii – raportarea la relatiile dintre fascismul italian si Biserica Catolica sau nazismul german si Bisericile protestante – face din acest volum o abordare inedita a unor teme insuficient cercetate in Romania.
Cuprins: Presa religioasa interbelica • Biserica Ortodoxa Romana: o aspiratie geopolitica? • Mizele dezbaterii privind eugenia in Romania • Impotriva sau pentru implicarea in politica a clerului? • Religie politica si religie traditionala: cazul Ortodoxiei • Reorganizarea Bisericii Ortodoxe Romane, un proiect neterminat
Autorul
Mirel Banica este doctor in Litere al Universitatii din Geneva, cu specializarea studii europene (2004). In 2005 a fost asistent de cercetare la Catedra de istorie comparata a memoriei, Universitatea Laval, Canada, iar in 2005-2006, cadru didactic asociat la Facultatea de Stiinte Politice a Scolii Nationale de Studii Politice si Administrative, Bucuresti, si Universitatea Bucuresti. Din septembrie 2006 este cercetator asociat la EHESS (Ecole des Hautes Etudes en Sciences Sociales), Paris.
Document
Epilog
Mirel Banica
Au trecut 16 ani de la prabusirea comunismului si romanii inca mai cauta modalitatea de a se „reconcilia” cu anii ’30, aceasta perioada singulara din istoria lor contemporana. Cercetatorii romani si straini interesati de subiect sint divizati in ceea ce priveste calea de urmat. Intre „deceptia” care a insotit demitizarea acestei perioade (prin punerea in evidenta a angajamentului politic de tinerete a unui Mircea Eliade sau Emil Cioran, deceptie impartasita mai ales de o intreaga generatie de tineri cercetatori formati la inceputul anilor ’90) si noua rescriere a istoriei in numele unei cautari obsesive a adevarului, drumul care mai ramine de parcurs este inca foarte lung si dificil. Necesarul travail de memoire, plasat intre istorie si memorie, singurul care permite normalizarea relatiilor cu aceasta perioada, ia forme dintre cele mai diverse, cum ar fi site-urile care amesteca de-a valma imagini si cintece legionare, unde Corneliu Zelea Codreanu este reprezentat ca „sfint martir”.
Autorii unor comentarii postate pe diverse liste de discutii si chat-uri, ce se declara „ortodoxe”, vitupereaza insulte grele si amenintari la adresa „dusmanilor adevarului”. Fara indoiala, democratia internetului este inca departe de a-si fi epuizat resursele. In fine, nu trebuie uitat nici faptul ca centrul Bucurestiului este invadat periodic de afise ale unor grupari ce se revendica de la Garda de Fier, indemnind la „insanatosirea morala” a natiunii si revigorarea sa spirituala – iar lista exemplelor posibile este foarte lunga.
Aroganti sau supusi, divizati ori grupati in jurul unor convingeri sau idei, timizi sau, din contra, excesivi in argumentatie, cei care s-au ocupat pina acum de istoria politica, religioasa si intelectuala a aniilor ’30 din Romania au parcurs un cimp foarte larg de interpretari, dar au fost furnizate prea putine raspunsuri definitive. In plus, „scandalurile” in serie de pina acum au avut ca rezultat o sensibilizare extrema a opiniei publice „cultivate” fata de acest tip de subiect.
Ca si alte natiuni europene care au cunoscut experiente asemanatoare, daca dorim sa intelegem ceea ce este fascinant si, in acelasi timp, detestabil in trecutul nostru recent, trebuie sa recunoastem mai intii de toate si sa acceptam toate contrastele istoriei noastre culturale si religioase.
Chiar si pe cele mai problematice, ce par la prima vedere ireconciliabile din cauza incarcaturii lor afective si emotionale. Doar astfel cercetarea poate sa avanseze, doar astfel se poate accede la o constiinta linistita a timpului prezent, fondata pe sentimentul atit de special, dar benefic al „luciditatii istorice”. Drumul care mai ramine de parcurs inainte de ajunge acolo este inca lung si dificil, dar nu imposibil. Felul in care societatea si, in subsidiar, Biserica Ortodoxa Romana vor face fata provocarilor viitorului depinde (si) de acest exercitiu de luciditate.
Bucuresti, mai 2006
(Extras din volum, paginile 253-254)