(...) Multi psihologi romani importanti au facut inchisoare: Tr. Herseni, C. Zahirnic (doctor la Geneva, cu Claparede), G. Bontila, Constantin Botez si altii pe care nu-i stiu eu. I-am cunoscut pe toti cei enumerati mai sus, m-am bucurat de increderea si simpatia lor, dar niciodata nu mi-au impartasit cite ceva din experientele pe care le-au avut. Nici nu stiu daca au lasat insemnari sau memorii. Observatiile de "participant" la acest "veac zbuciumat" ale lui Nicolae Margineanu sint primele de care luam cunostinta.
Vor fi descoperite oare si altele? Se va gasi cineva sa reuneasca observatiile lor sau ale celor ce i-au cunoscut si sa ne ofere o interpretare avizata a „dramei” psihologiei romanesti?
Memoriile lui Nicolae Margineanu ne dezvaluie personalitatea sa de o mare frumusete morala. Poate usor naiv pentru un psiholog, prea increzator in puterea valorilor si in purtatorii de valori, mesajul sau este cel al unui personaj de basm: cinstit si demn, crezind in oameni, neabatut de la convingerile sale democratice. N-a fost numai o minte stralucita, ci si un caracter pe masura.
Este remarcabil faptul ca, dupa ce a trecut prin toate, si-a mentinut si intemeiat convingerile, sprijinindu-se pe valori si oameni. Lucrarea Sub semnul omeniei, publicata in 1969, la numai cinci ani dupa calvarul temnitei, marturiseste despre aceasta incredere in cultura si civilizatie, in simtul masurii, in sentimentul national si al armoniei, in datina (in sens de cutuma morala) si comunitate, in „legea stramoseasca” a omeniei. E o lege care opreste raul sa se manifeste, o institutie a valorii morale, o norma a „dreptei balante” si a institutiei datoriei. Este o mitologie, o religie a faptei bune, a regulilor si a bunelor practici, o calitate dominanta a personalitatii civilizatoare. Omenia e suprema conditie a omului, crede Margineanu, este calitatea ce inchide cercul „calitatilor umane, fie ele intelectuale, practice sau morale”. (…)
Acest om bun si increzator, care a fost tinut departe de semenii sai timp de 16 ani (!) si a fost tratat ca un neom, crede ca noi, psihologii, avem datoria sa promovam dezvoltarea culturala, sa studiem natura umana in conditia sa sociala si culturala nu numai ca marca a individualitatii, sa consideram epoca noastra drept un triumf al umanismului socio-cultural. Cit de modern putea fi Margineanu acum un sfert de secol, cind afirma ca valoarea si caracteristicile personalitatii se afirma – si deci se studiaza – numai prin raportare la context, la gindirea sociala care-l formeaza pe actorul social! Psihologul roman a fost fara indoiala un vizionar. Un personaj de o mare inaltime morala, dar si tragic, cu care psihologia romaneasca se poate mindri.
Cercetind documente, dosare, procese verbale de interogatoriu, delatiuni ale unor colegi si declaratii date de profesor, in fata anchetatorilor, sub presiune, Cristina Anisescu reconstituie viata lui Nicolae Margineanu, uimindu-ne si tulburindu-ne profund. Am citit multe asemenea carti si studii; credeam ca nimic nu ma mai poate surprinde, insa am constatat ca abjectia umana poate fi oricind depasita. Poate ca am fost ravasit de analizele psihologului Nicolae Margineanu si de strategia sa in decizia de a rezista; poate intensitatea trairilor mele a fost determinata si de coplesitoarea inaltime morala a acestui om care n-a incetat niciodata sa creada in semenii sai. Este o lectie pentru noi toti.
Cristina Anisescu a gasit, cred, cea mai buna cale de a ne prezenta fapte pe care adesea le ignoram – o hermeneutica a documentului care ne clarifica „adincimile”. A inceput cu memoriul detinutului Nicolae Margineanu din inchisoarea de la Pitesti, in 1956, catre procurorul general al RPR, solicitind aplicarea drepturilor omului, pe care Romania s-a obligat sa le respecte: legatura cu familia, pe care n-a mai vazut-o de opt ani, medicamente, conditii de igiena, incriminind „bataile groaznice” din timpul anchetei si cerind ca „neomeniile sa inceteze”. Inchipuiti-vi-l pe cel mai important psiholog roman al momentului – caruia ii scriu Jung, Stern, Pieron, Thorndike, Thurstone si Allport – batut cu salbaticie de un ins care nu-l poate intelege si care vede in fata sa doar un individ diferit de el, motiv pentru care trebuie sa-l distruga. Cartea ne atinge cele mai profunde colturi ale sufletului, ne emotioneaza, ne zdruncina, dar, in acelasi timp, ne monteaza. Ea nu poate fi rezumata, nici povestita, ci doar citita. N-ar trebui sa lipseasca din biblioteca nici unui psiholog sau intelectual care se respecta. Este o lectura obligatorie pentru momentele de indoiala, de scepticism, de sovaire, un remediu, un medicament pentru recucerirea stimei de sine.
(Fragment din prefata la Nicolae Margineanu – Un psiholog in temnitele comuniste)