Nutream convingerea ca in textul prefetei la volumul publicat de Polirom, am analizat deja zona reperelor ce mi se pareau esentiale in legatura cu cazul Brucan.
Mi-am exprimat imediat rezerva fata de idea participarii mele la respectivul proiect, invocind o serie de reticente ce mi se pareau importante. Nu gasesc de fel ca ar fi locul meu sa sugerez cititorilor Dosarului Brucan sau celor ai dezbaterii din paginile revistei care ar fi modul „judicios” de lectura a documentelor si, mai ales, ce concluzii ar trebui sa traga. Fiind plecat din tara de foarte multi ani, urmaresc totusi destul de atent spasmele confruntarilor si alinierilor in cadrul spectrului politic din Romania referitoare la confruntarea trecutului comunist. Chiar si pentru un „provincial” sau outsider, nu sint suficient de naiv sa ignor toxicitatea modului in care s-au conturat „regulile jocului” si definitivat liniile de demarcatie ale diverselor grupuri de interes. In consecinta, nu doresc ca prin exprimarea unor opinii personale dincolo de spatiul prefetei sa creez impresia ca doresc sa ma raliez implicit vreunei pozitii politice sau sa pun umarul la perpetuarea luptelor intestine care, din nefericire, altereaza in buna masura demersurile de clarificare a trecutului. Desi speram ca argumentele mele i-ar putea persuada pe membrii redactiei „Suplimentului de cultura” sa accepte refuzul meu, dinsii considera ca eu as avea inca destul de adaugat despre Dosarul Brucan si ca as putea contribui astfel la promovarea demersului de redresare a memoriei colective despre comunism.
Un eveniment editorial neobisnuit
M-am decis astfel sa deviez de la preceptele misiunii si sa astern pe hirtie citeva ginduri care, dincolo de constatarile mele pe tema premierei editoriale ca atare, se abat de la tema ce mi s-a alocat in acest dialog despre studierea trecutului comunist. Doresc sa schitez imaginea pe care cred ca o proiecteaza in exteriorul tarii, convulsiile, dar si reusitele, in contextul atit de fracturat al stabilirii unei atitudini corecte in raport cu mostenirea comunismului. In acest sens, am avut nevoie sa fac un pas lateral si sa-mi acord o distanta confortabila fata de intensitatea colaborarii mele la pregatirea volumului ingrijit de Radu Ioanid si publicat luna trecuta la Polirom.
Fara indoiala, lansarea Dosarului Brucan a reprezentat in sine un eveniment editorial neobisnuit, chiar daca ecourile in presa au fost putine, destul de previzibile ca registru si de o profunzime care, cu unele exceptii, era asimetrica in raport cu valoarea documentelor. Dincolo de inventarul reactiilor din presa, ce mi se pare notabil este mai degraba faptul ca aparitia cartii ofera o noua speranta celor cu adevarat interesati de descifrarea istoriei recente. Probabil ca o recenzie serioasa, scrisa intr-un stil elevat, cu o abordare detasata de patos si resentimente, ar putea grabi posibilitatea ca studiul istoriei comunismului in Romania sa intre intr-o faza preponderent analitica. Ma refer la momentul in care accesul la documentele din arhive va fi cu adevarat democratizat, deschis unui numar nelimitat de istorici si politologi, si cind rechizitoriile epocii comuniste emise de specialisti de notorietate ai generatiei mele, utile poate inaintea integrarii euro-atlantice, vor deveni irelevante prin disparitia necesitatilor politice care le-au inspirat. Excesul meu de „fantezie” se va putea transforma in realitate numai atunci cind o noua generatie de specialisti in istoria recenta vor prelua frinele acestui domeniu esential pentru recuperarea trecutului in interesul strict al intelegerii prezentului.
Constat cu incintare faptul ca au aparut in spatiul public romanesc o serie de tineri istorici, politologi, sociologi si eseisti de o incontestabila competenta, sofisticare si versatilitate a demersului empiric, care sint perfect capabili sa asigure transferul de la dezideratele confruntarii „cu orice pret” la cele ale analizelor „la rece”. Specialistii generatiei sub 35 de ani par suficient de emancipati fata de constringerile stilistice ale bataliilor continue, si de subtextul animusului care impregneaza inca dezbaterile legate de comunism. In acelasi timp, ei nu sint deloc timorati de continua prezenta in Olympul domeniului, a celor care pot fi considerati fondatorii luptei pentru adevar si care pina acum au definit contextul intelectual al condamnarii crimelor comunismului.
Foarte interesante mi se par deosebirile de concept al deconstructiei mostenirii comuniste: generatia colegilor mei de virsta este angajata in mod foarte serios in elaborarea de studii sintetice care conduc la concluzii cu caracter de sentinta finala (chiar daca in mod individual nu sint neaparat specializati pe analize de sistem); intelectualii cu „singe proaspat”, inarmati cu un spirit mai pragmatic, manifesta o predilectie pentru studiile concentrate pe elemente ale structurii regimului si represiunii comuniste, axindu-se pe ideea ca analiza partilor este mult mai eficienta in aceasta faza a cercetarii istoriei recente. Mi se pare fundamental necesar sa li se asigure ambelor grupuri acelasi gen de contact nefiltrat cu documentele din arhive.
O mostra de deschidere a accesului la probe
Tocmai in acest sens mi se pare ca modul in care sint facute publice in Dosarul Brucan documente atit de importante pentru cercetarea trecutului poate fi privit drept o mostra de deschidere a accesului la probe. Eu doresc sa sper ca volumul constituie doar un preambul, ca publicarea lui sa inaugureze o lunga serie de asemenea dezvaluiri, si ca acest moment sa nu se transforme intr-o alta faza de indelunga asteptare. Discutia despre personajul Brucan devine in acest context relativ irelevanta, dar colectia de date din dosarele lui pledeaza in favoarea urgentei de a deschide in mod egal accesul la arhive pentru toti cercetatorii, nu doar pentru grupul celor din elitele consacrate ale societatii civile contemporane.
De la distanta, pentru cineva care urmareste evolutiile in Romania prin intermediul presei scrise, imaginea de disconnect intre generatii in raport cu confruntarea istoriei recente este si greu de ignorat, si ingrijoratoare. Mi se pare destul de clar ca populatia tinara din Romania nu resimte acelasi nivel de prioritati in ceeea ce priveste rezolvarea misterelor nerezolvate din trecut. Lipsa de interes fata de trecut poate duce la o detasare a noii generatii de nevoia intelegerii prezentului, care contine o serie de imperative politice. Vacarmul confruntarilor legate de demascarea comunismului nu pare sa contribuie la stimularea interesului celor tineri fata de istoria recenta. Din acest punct de vedere, poate ar fi preferabil ca sarcina descifrarii trecutului sa fie incredintata cit mai curind grupului de cercetatori pe care soarta i-a scutit de experienta vietii in comunism si care reprezinta cu adevarat prezentul si viitorul tarii.
Proiectul de condamnare a comunismului nu pare sa-si fi atins scopul
Fac aceasta remarca pentru ca, cel putin din afara Romaniei, proiectul prezidential legat de condamnarea comunismului nu pare sa-si fi atins scopul decit in mod simbolic si partial. Este perfect adevarat ca asalturile dure, suburbane si incarcate de vitriol xenofob impotriva comisiei prezidentiale, stridenta asalturilor troglodite ale extremei drepte romanesti, framintarile politice si confruntarile tangente care au precedat si succedat elaborarea raportului au reusit sa dilueze in parte un efort de anvergura pentru clarificarea trecutului. Rezultatele acelei mari desfasurari de forte, in afara condamnarii oficiale si a adoptarii raportului despre crimele comunismului ca document de stat nu au produs mari schimbari la nivelul societatii romanesti in ansamblu.
Reflexul rezidual defensiv de a „justifica” in mod continuu raportul si pe cei care l-au elaborat este in sine un fenomen cu diverse consecinte. Dupa parerea mea, viitoarele faze ale recuperarii istoriei recente trebuie sa evite acest gen de frissons care nu pot decit sa accentueze nevoia distantarii de demersuri cu accente de ideologie.
Este foarte interesanta nevoia de a obtine validarea in afara tarii a continutului, metodei si mai ales impactului raportului final asupra crimelor comunismului, prin organizarea unui gen de turneu in capitalele euro-atlantice al celor mai proeminenti membri ai comisiei prezidentiale. Intre timp, autorii raportului sintetic si final au redefinit scopul si intentiile proiectului si, din fericire, cei care sint responsabili cu implementarea concluziilor au inteles ca rechizitoriul de peste 600 de pagini trebuie ratificat de o cantitate substantiala de documente revelatoare. Aceasta faza a condamnarii este acum in curs de desfasurare, ceea ce este o veste de bun augur pentru efortul celor care se dedica studierii adevarului istoric.
Ma intreb care ar fi fost ecourile unui raport in care o parte foarte voluminoasa de documente devansa publicarea unui text mult mai modest ca dimensiuni, in care echipa de experti isi prezenta nu neaparat concluzii, ci mai degraba un program de ipoteze de cercetare.
Cartea
Dosarul Brucan. Documente ale Directiei a III-a Contraspionaj a Departamentului Securitatii Statului (1987-1989)
Colectia „Istorii subterane” (Coordonator: Stelian Tanase), Editura Polirom, 2008, editie ingrijita si studiu introductiv de Radu Ioanid, prefata de Gheorghe Cimpeanu
Volum aparut sub egida Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului in Romania
„Volumul contine numeroase detalii inedite legate de evenimente istorice importante si, totodata, revelatoare pentru aprecierea fazelor din istoria evolutiei lui Silviu Brucan. Printre multele informatii puse acum la dispozitia cititorilor se afla unele care demonstreaza cit de ample erau oscilatiile indelungatului proces de desprindere selectiva a lui Brucan de canoanele dogmatice cu care se identificase multa vreme. Lectura dosarelor consolideaza ideea ca, dincolo de neobisnuitul sau curaj, cea mai impresionanta trasatura a lui Brucan a fost cea a tacticianului irepresibil, aflat intr-o permanenta stare de urgenta a deciziilor inteligente rapide. Performantele lui atit in demontarea metodica a argumentelor contrare, cit si in elaborarea planurilor pentru subminarea regimului au ramas singulare, fara a putea fi reproduse. Daca aceasta dimensiune il plaseaza in tabara complotistilor, atunci inseamna ca este un reprezentant de virf al acestei categorii.” (Gheorghe Cimpeanu)
„Dosarul de urmarire informativa a lui Silviu Brucan creat de Directia a III-a Contraspionaj poate avea o dubla utilitate: ajuta la intelegerea «scrisorii celor sase», un moment important al istoriei tirzii a opozitiei fata de regimul Ceausescu, dar poate constitui si un «ghid» pentru cei care vor sa inteleaga modul de operare al Securitatii. Ca si alte dosare de urmarire informativa, cel al lui Silviu Brucan trebuie citit cu prudenta, corelat in masura posibilitatilor cu alte documente si marturii, trebuie filtrat de spiritul critic al cititorului.” (Radu Ioanid)