Încă n-a ajuns la mine vinilul, nici CD-ul, dar site-ul bandcamp nu a fost bombardat sau prădat de orcii lui Putin, instigați de îndemnul ironic-explicit din titlul recentei apariții: Dirty Shirt – Get Your Dose Now! (2022).
Data aleasă pentru lansare – 1 aprilie – ar sugera vreo păcăleală. Nu este, măcar că nu pare potrivită, dacă „analizăm“ situația la modul global, superficial prin definiție! Totuși, muzica nu poate fi judecată în funcție de context, oricât de nefavorabil i-ar fi. Îmi vin în minte, dar nu am dispoziție să caut amănunte despre un moment dezastruos din istorie, când un artist a compus ceva frumos și durabil în pofida condițiilor neprielnice. Deloc surprinzător, domeniul muzical furnizează tragicul exemplu, iar melomanii sigur îl știu, inclusiv cei depresivi și cu sensibilitatea extenuată din cauza războiului vecin.
„Proaspătul material“ (zic și eu ca titularii emisiunilor radio-tv de popularizare a noutăților) colectează nouă piese, contorizând aproximativ 30 de minute. Versiunea pe CD digipack conține și un bonus – EP-ul de patru piese lansat în luna februarie cu eticheta Pandemic Special. Cele încă 20 minute conferă discului o consistență cantitativă; valoarea vine din altă parte, și anume din… muzică în sine!
Fraza asta parcă e debitată de „maestrul Gâgă“, dar nu știu cum să formulez mai simplu: muzica băieților andocați în Seini îmi place cu totul, „fără rest“, vorba filosofului național. Iar când ceva îți place, oricum ai spune-o, poți să nu pici puțin în ridicol și banal, încercând să-ți justifici alegerea? E ca în amor: cine iubește, se simte totdeauna aparte față de restul umanității, plutește pe deasupra tuturor, indiferent că persoana iubită răspunde sau nu sentimentelor sale, îl trădează pe față sau pe ascuns, îl scuipă și-i zice să se ducă dracului, fiindcă nu vrea să mai audă de el (sau de ea). Nu cunosc personal nici unul dintre componenții trupei Dirty Shirt.
I-am văzut de vreo două ori în concert la Arene și de mai multe ori pe DVD-ul dăruit de-un amic nu așa de amorezat ca mine de cântarea filmată. Nici nu știu ce-aș putea discuta cu ei, la o palincă! Și nu m-ar opri grețurile să recunosc: „Sunt părtinitor!“, dacă m-ar frânge un pic îndoiala că muzica e slabă. Dar e dată naibii de bună!
Înainte de orice, tehnic este foarte bine făcută. Melodiile strălucesc, au ritm și energie cât să dea și altora, au dinamică teribilă, generată de dialogul vocilor masculine, susținute cu orchestrații viguroase, bogate armonic. Pe acest album, echilibrul celor doi vocaliști – Rini și Robert – atinge perfecțiunea, tonalitățile lor opuse fiind abil întrețesute. „Găselnița“ cu invitatul din Pretty Face tușează chiar miraculosul. Apropo: de mult n-am auzit în rockul românesc o piesă atât de cuceritoare! Greu mă abțin de la exces: e combinație rară și fericită de etno-pop, heavy-metal, muzică populară, hip-hop, electro-synth ș.a.m.d. Cocktailul are gustul și tăria muzicii actuale din spațiul european, cu denumire de origine controlată. Promovat cum trebuie, ar putea fi un hit colosal. Reclam susținerea deficitară, pentru că piesa are deja vechime, iar videoclipul a strâns circa 142.600 de vizionări pe YouTube (la data scrierii textului de față). Nu câte merită. Comparația cu alte clipuri, milionare în vizionări, se impune fără voie. Și nu mă pot opri să nu trag concluzia doinei reprezentative pentru arealul românesc, preluată cu amărăciune pe disc: Când s-o-mpărțit norocu’…
Dar transilvănenii nu se lasă-n voia soartei, precum ciobanul mioritic. Lista de concerte angajate pe anul în curs este edificatoare. Și plină. Discul încă n-a ieșit fizic, însă uite-l aici, online, deschis non-stop la mine în player de când l-am dibuit. Și nu doar la mine, cred!…