Cu siguranta nu este deloc limpede ce vreau sa spun prin aceasta, dar macar am purces la un soi de hermeneutica subiectiva, angrenata in mici continuturi din care ar putea sa se iveasca oarece. Admit ca entitatea cea mai nedeslusita este sublumea. Ce naiba va fi fiind sublumea? Si ce vrea ea de la noi?
Pina la urma, romanul acesta al lui Salman Rushdie, Pamintul de sub talpile ei, se dovedeste a fi aproape un soi de carte de intelepciune, din care inveti o gramada de lucruri, de la cum sa scrii la cum sa nu scrii, plus o istorie antidogmatica a muzicii rock si pop. Am migalit in minte la frazele lui Rushdie, le-am rasucit, le-am chiar rescris, mingiiat si, nu in ultimul rind, am vorbit cu ele. Am gasit inauntrul romanului o adecvata tipologie a diferitului, a omului altfel, pe care Rushdie nu se sfieste sa il includa in seria alienatului existential, cu nuantele din lista care urmeaza aici si acum si care este ramificata: „omul separat, divortatul de societate, elevul eliminat, functionarul concediat, instrainatul legal, nomadul dezradacinat, cel care pierde pasul si calca in afara liniei, rebelul, transgresorul, proscrisul, ginditorul anatemizat, revolutionarul crucificat, sufletul pierdut”. Zic ca lista ramine deschisa pentru destule alte categorii (creatorul linsat public, apostatul launtric, boemul automarginalizat, sinucigasul virtual din motive cvasi-metafizice, si ar mai fi), drept care le dedic tuturor diferitilor care se salasluiesc pre aceasta lume piesa Killer de pe albumul H to He Who Am The Only One (1971) al trupei Van Der Graaf Generator. Aceasta intrucit, in urma cu 25 de ani, mi-am facut intrarea constienta in lumea diferitilor si in muzichia Van Der Graaf tocmai prin piesa cu pricina!
Si inchei cu alte citate rasucite si inlantuite din romanul atit de invocat aici:
Chiar daca esti calugar, pasiunea si macelul te vor ajunge intr-o zi. Nu-i lasase nimic care sa-i aminteasca, doar singele negru ca parul si camera umbroasa ca pielea. Noaptea isi avea propriile vieti. Se infipsese in aceasta inchipuire, in ceea ce manevrase din nimic, in ceea ce nu exista, nu putea sa existe si nu va exista vreodata. La granita epidermei strajuiesc ciinii nebuni. De jur imprejur explodase un univers de frontiere care se dezintegrasera si de realitati care se dezagregasera: oh, iata sfinta anarhie! Sta intinsa, acoperita de sonete, simtind cum creierul isi revine, aprinzindu-si luminarea in intuneric. Ii sintem indatorati vulturelui si sintem legati pe vecie de el, prin singele vietii noastre, care s-ar putea sa fie mai puternic decit dragostea. Ceea ce a ars nu poate fi dezars. Era posibil, oare, ca aceasta nebunie vizionara care o inspaiminta cel mai mult la ea insasi sa se potriveasca, totusi, indeaproape, cu noua ei lume? Rupturile de real care fac sa se intrevada alta realitate careia i se rezista ar insemna, oare, ceva apropiat de dementa? Dulcea atingere a lumii.