Ultima pagină de jurnal, astăzi. De săptămâna viitoare ne întoarcem la alte aspecte.
Luni, 23 mai
O notă de acum trei ani: „Salut apariția în lumea mondenă din revistele de specialitate a unui nou personaj: Minionul Pervers. De la Bunesa din Urlați nu am mai avut mari speranțe de la un monden. Baftă ție, Minion Pervers!“
Duminică, 22 mai
Nici Ciolacu n-are atâta limbă de lemn câtă găsești pe linkedin, acest tiktok al impostorilor cu moft, ce e, măi nene, cu voi, ați uitat vorba omenească? Îmi place să intru pe linkedin ca să mă îngrozesc, e mai eficient decât filmele horror. Dacă este adevărat că există o strânsă legătură între limbaj și gândire, mă tem că nu s-a mai gândit pe planeta pământ din secolul XX, din mileniul trecut.
Sâmbătă, 21 mai
Emil Cioran, dragul de el, constatând că munca e un infern idiotizant, a mers la serviciu un singur an din viața lui, prin 1935, când a predat filosofie la un liceu din Brașov. A fost de altfel, desigur, și cel mai urât an din viața gânditorului (sau cel puțin așa își amintea la bătrânețe). Și a trăit până în 1995. În următorii șaizeci de ani, așadar, înțeleptul n-a mai pontat nicăieri în mod regulat și foarte bine a făcut, n-a avut cartea de muncă băgată, n-a fost bugetat, nu
i-a mers vechimea și, cel mai important, a stat decenii la rând, până la moarte, departe de valahíe. Bravo, Emil, ai dus o viață minunată.
A fost nevoie
(poeștire din țara natală)
Un popă român
și un popă ucrainian
au băut în Vaslui
până când
a fost nevoie
de intervenția
Ambulanței.
O notă din jurnal de acum opt ani: „Un milițian îmi interzice accesul pietonal prin fața Palatului Victoria, pe motiv de Marele Licurici. Îmi transmite să o iau prin pasaj. Îi răspund: Lasă-ne, domnule, să vadă și ei cum arătăm! Milițianul a fost însă intransigent“.
O notă de acum șapte ani: „În România nu are loc un act de guvernare. Când și când se mai redistribuie din pradă și poporul se bucură. Asta nu e guvernare, e manea la mâna a doua, e improvizație, e lăutărie proastă. Țară de faraoni, de prințese și de muritori de foame aduși cu dubele să aplaude electoral pe stadioane. Iar la mijloc – la mijloc vedeți și dumneavoastră. Bref: țara în care proștii ne omoară între ei, țară de datornici la întreținere. E exact ca în Ultima oră de Mihail Sebastian, când se întrebau și ziariștii cu toată seriozitatea: domnule, din ce-o trăi gazeta asta a noastră?, că uite că trăiește, chiar dacă nu o cumpără nimeni, trăiește, mă rog trăiește, apare. Nu s-a dat încă un răspuns“.
Vineri, 20 mai
O notă de acum cinci ani (din Palestina): „Harfa palestinienilor e asta: cât nu au avut voie să-și expună steagul (care e roșu-verde-alb-negru), umblau cu bucăți de pepeni roșii la ei. Cu coaja lui foarte verde, cum e în Orient, pepenele ajunsese simbol național.
S-a făcut pușcărie pentru sfidarea cu pepene. Așa s-a scris istoria.“
Marți, 17 mai
Un sfârșit frumos pentru Valahía ar fi să se ungă Ciucă pe viață și să schimbe și numele capitalei pe modelul Nursultan din Kazahstan. Să aibă vlahii capitala la Ciucă.
Am zburat deunăzi într-un avion înțesat cu vlahi. Făptași cu tot codul penal bifat, mai puțin astea pentru care era nevoie de funcție. Păcat că nu era și Oprescu la bord, chiar am fi avut tot codul penal cu noi.
Luni, 16 mai
18 ani de când nu mai joacă Baggio. 18 ani de când trăim fără duminici, adică nu mai trăim.