Amintiri de la începutul verii.
Am început vara în Sardinia. Când trăiești în avioane, în hoteluri, pe insule, pe plaje, în zbor, cu toată viața împachetată neglijent în bagaje, imaginile se amestecă, vocile se suprapun, ochii încep să vadă. Oamenii vorbesc limbi diferite și au aceleași secrete. Au alte idei și aceleași frici.
Auzi și dacă nu vrei, vezi și ce nu trebuie să vezi: ascultă la mine, ferește-te de bărbații cu coafură în trepte și de femeile cu breton, de cei care poartă un y în nume sau duc povara unui diminutiv, cuiva acolo îi lipsește ceva, de obicei în partea bărbătească a vieții, și asta se va vedea în tot ce va face, ce vorbiți dumneavoastră, în sudul Franței nu e așa, asta e în nord, faceți o confuzie, o femeie foarte grasă cu glezne neverosimil de subțiri și de puternice, pe gamba stângă are pirogravat un soare, pe cea dreaptă luna, ferește-te și de pirogravați, un papagal cu papion latră că el a făcut școală, nu vorbiți dumneavoastră așa cu mine!, amintiri din Valahia, mai departe două superbe lesbiene slave mănâncă același cornuleț cu lapte, uneia îi ies sânii din rochia de plajă, cealaltă e ca în poeziile de altădată, o icoană cu picioare lungi, dacă le-ai uni ai avea un trup perfect proporționat, geometrii ar fi în extaz, în dialogul lor se strecoară cuvântul Putin și deodată se face întuneric, un recepționer freacă spinarea unei englezoaice, e o cremă de soare extraordinară, doamnă!, depinde de buget, și spuneți că acolo nu e iarnă niciodată?, niciodată, domnule, este extraordinar, totul este extraordinar.
Fiecare poartă o moștenire, toți vin de undeva și pe chipul lor, astfel cioplit, li se văd părinții, bunicii, străbunicii, părinții străbunicilor, bunicii străbunicilor și tot așa, până la Adam, la Eva, la grădina Raiului, la Dumnezeu și la șarpe sau la altă poveste. Bunicul patern al lui Amos Oz credea că acolo, în Eden, oamenii au mușcat dintr-un măr otrăvit și de aceea – totul. Bunicul acesta fusese morar, făcuse o avere pe care o ura și a fost foarte fericit să piardă totul și să moară sărac și cinstit.
Și nu e doar moștenirea, mai este și nevoia aceasta omenească, și atât de dizgrațioasă, de a aparține. Unui trib, unei gloate, unei turme, unei galerii, unei națiuni, unei familii, ca și cum nimeni n-ar putea să meargă pe picioarele lui și ar trebui să fie mereu sprijinit de ceilalți. Cum se ascund în mulțime, sperând că de acolo nu se vede. Se vede. Nimic nu mi-a fost vreodată mai străin. Singurătatea e adevăratul paradis.
Este finala Ligii Campionilor. Real Madrid-Liverpool. Se vor forma iute două găști, care vor striga una la alta și se vor acuza reciproc: de noroc, de imbecilitate și tot așa, și tot așa. Refuz. Refuz să intru în oricare dintre echipe. Sunt zeci de ani de când țin numai cu jucători, așa cum în viață mă interesează numai și numai indivizii. Real Madrid are noroc. Da, ce să spun, de o sută douăzeci de ani are noroc. Liverpool are cea mai frumoasă galerie din lume. Ați fost vreodată la Buenos Aires? Lumea e un pic mai mare decât ruinele Imperiului Roman. Scoateți, domnilor, capul din Mediterană!
E noapte și pe plajă au ajuns trupurile dezgolite a patru adolescenți care au venit până la capătul acesta de oraș ca să vadă marea și să facă dragoste. Doar adolescenții știu să facă dragoste. Așternuturile acestui hotel au văzut multe trupuri goale, trupurile tinerilor înainte să fie mutilate de boli și de timp. Melancolia e o canalie. Italienii, chiar și cantautorii, știu.
Din țara natală îmi vine vestea că a retrogradat Dinamo. Acum se vor împărți iar în două: cei care jubilează și cei care se întristează. Deși erau ani buni de când Dinamo nu mai exista. Și atunci?
Și atunci, totul trece, mai puțin tribul. Tribul nu trece. Toată lumea în cor: un-doi-trei, ne pi*ăm pe ei, uite-l cum moare, uite-l cum moare, și-n p*lă ne doare. Milioane de ani de evoluție (evoluție spuneți?!) și încă mai scriem cuvinte scurte cu creta prin lifturi crezând că altcineva va citi și se va simți îndurerat. Și adevărata nebunie e că așa ceva chiar se întâmplă. De ce? Pentru că acolo se întâmplă lucruri de neînțeles, doamnă, și așa trăim noi.