În ultima vreme multă lume se plânge de problemele întâmpinate pe aeroporturile lumii. Familii întregi își pierd răbdarea și zâmbetul de vacanță din cauza lungilor ore de întârziere a zborurilor. Unele sunt chiar anulate și mai de fiecare dată vina este a administrației aeroportuare, fiindcă în timpul pandemiei s-au făcut numeroase disponibilizări, iar reangajările nu țin pasul cu afluxul de călători. Însă pe 1 iulie un zbor low-cost cu plecare din Otopeni a fost anulat din cauză că pilotul avionului și-a dat brusc demisia și a luat-o pe jos către cine știe unde. Ei, vedeți voi, asta este o știre care ar trebui să ne pună pe gânduri, fiindcă nu îl implică pe omul care îți boțește bagajul sau pe cel care te pune să te descalți până la chiloți, adică cei cu care relaționăm la sol.
Pilotul este cel de care depinde reîntoarcerea noastră teafără în teluric, trebuie să fie un om plin de calități testate și periodic retestate. Să demisioneze înaintea unui zbor, fără preaviz, este un indiciu că ceva l-a doborât cu nervii pe acest monument al curajului, atenției, îndemânării și stăpânirii de sine, care nu se enervează ca mine la orice eliminare a Simonei. El este cel care, dacă ia foc în zbor unul dintre motoare, coboară geamul și toarnă apă în turbină, apoi aterizează cu un singur motor, chiar și pe cel mai puternic vânt lateral, fiindcă a făcut mii de ore de simulare, în care a parcurs inclusiv scenariul în care o barză cu capul blocat într-un borcan cu murături se izbește frontal de parbriz. Barză pe care o și salvează.
În caz de turbulențe, când avionul dă să se rupă precum un autobuz care face ruta Iași – Botoșani, tot pilotul este cel care ne ajută să ne calmăm, adresându-ni-se cald și totuși autoritar într-un idiom care oscilează între limba engleză și cea inuită: leidiz blăm blămen ui ar nau indescifrabil indescifrabil indescifrabil sitbelt, moment în care toți copiii enervanți care țipă și se joacă pe culoar sunt chemați să stea naibii pe locurile lor.
Pilotul este un artist care ia totul la sensul propriu, adică pentru care zburatul prin nori este fix zburat prin nori. Și, ca orice artist, are nevoie de recunoaștere din exterior, pe care și-o primește cu fiecare aterizare, când aproximativ 180 de oameni îl aplaudă frenetic. De ce a demisionat? Bănuiala mea este că s-a confruntat cu adaptarea hedonică. Dopamina pe care cândva i-o eliberau 180 de aplaudaci nu-i mai este destulă, iar nesimțiții din conducerea companiei aeriene nu au fost de acord să-l lase să ducă măcar 300.