Am avut o vară foarte agitată, cu multe evenimente artistice unite prin drumuri lungi. Orele petrecute la volan trec și mai greu dacă nu-ți dai voie imaginației să zburde, bineînțeles cu menținerea concentrării necesare traficului. Iar imaginația, atâta vreme cât încă nu putem fi acuzați pentru gânduri nespuse sau nepuse în practică, este liberă să croșeteze multe trăsnăi.
Recent făceam drumul spre Tulcea și, după Vaslui, pe partea stângă, am trecut pentru a nu știu câta oară pe lângă monumentul de la Podul Înalt, unde statuia ecvestră a marelui Ștefan veghează asupra Moldovei de pe un soclu imens la care se ajunge urcând multe trepte. Întreg ansamblul monumental este degradat, deși se află de mulți ani într-o perpetuă renovare. Circulând la limita maximă a vitezei legale, am fotografiat locul cu vederea periferică, apoi am predat-o imaginației pentru analiză impertinentă.
Primul gând obraznic a fost că, uite, locul arată de ca și cum Ștefan a pierdut bătălia și, pentru a-l umili în fața propriilor oști, Hadâm Suleiman Pașa l-a obligat pe domnul nostru să-și ridice un monument vai de mama lui. Dar izvoarele istorice sunt numeroase și toate spun că, datorită geniului militar și a zonei mocirloase, al nostru l-a bătut pe al lor, iar azi suntem doar martori ai incompetenței administrative a unor urmași de răzeși.
Cum imaginile obținute cu vederea periferică nu rezistă mult în memorie, am șters de pe tablă desenul monumentului și mi-am schițat oști dușmane, pe care le-am pus să se miște conform cu ce am învățat la școală ca făcând parte din strategia moldovenească. În primul rând mi-am imaginat cum ai noștri dau foc tuturor culturilor de porumb, apoi mi-am cerut scuze pentru anacronism și am transformat porumbul în mei. Retragerea din calea dușmanului m-a făcut să vizualizez două oștiri alergând în aceeași direcție, contrar a tot ce am văzut în marile filme istorice. O secundă, că trebuie să opresc la cedează trecerea. Bun, ne retragem, am ars holdele, dar oare am otrăvit fântâna? Paharnice, îți poruncesc să te duci și să verifici. Se pare că da.
Nu sunt strateg militar medieval, dar m-am întrebat ca orice om care își pune întrebări în lungile călătorii solitare cu mașina: dacă otrăvești fântânile și arzi holdele, nu cumva te asiguri că dușmanul va continua să te urmărească, din lipsă de alternativă? Or, dacă lăsai meiul unduind și pârâind de copt ce este și fântânile cu apă dulce și rece, am convingerea că turcii se opreau și, după doi ani, când te întorceai din marea retragere, îi găseai gata transformați în moldoveni, trăgând via la teasc.