Cum începusem să spun săptămâna trecută, în vara ce tocmai a trecut am revenit – după 28 de ani – pe litoralul românesc. Și nu oricum, ci en fanfare, la Eforie Nord, care anul ăsta pare să fi fost cea mai aglomerată stațiune autohtonă.
Că va fi fost din cauza prețurilor mai reduse (care ne-au atras și pe noi) sau din cauza plajelor întinse – și, pe deasupra, extinse artificial –, n-aș putea să spun, dar cert e că am văzut aceeași aglomerație pe care o știam dintotdeauna la Marea noastră Neagră și, dacă n-ar fi fost numeroasele semne ale comercialei și zgomotoasei epoci actuale, m-aș fi putut crede aruncat înapoi în timp, în vânzoleala și aglomerația anilor 1980 sau 1990.
Ar mai fi fost motive să mă văd acolo, atunci. Vânzătorii de porumb fiert și de gogoși prăjite, care colindau plaja lăudându-și marfa, erau tot acolo. Cu siguranță nu aceiași de odinioară, dar siluetele lor măslinii, strigătele cântate și stăruința cu care se strecurau printre turiști sub soarele arzător și pe nisipul încins s-au transmis din generație în generație, chiar dacă de-acum clientela lor nu mai stătea întinsă pe cearșafuri fixate cu pietre în nisip, ci pe șezlonguri și sub umbrele de paie împletite, ca în lumea bună a litoralurilor. Altfel, așa cum îmi aminteam de pe vremuri, plajele din stațiune erau ticsite de oameni: trup lângă trup, șezlong lângă șezlong.
De fapt cred că sintagma la care m-am gândit imediat că s-ar potrivi ca marcă a locului, ca brand de stațiune, dacă vreți, ar fi La marea înghesuială. La buluceală. Cu o mare de oameni bulucindu-se pe plaje, pe trotuare, pe străzi, peste tot. Seara, pe strada principală a stațiunii, te înghionteai literalmente cu ceilalți turiști ca să înaintezi iavaș-iavaș, de parcă am fi stat cu toții la o coadă imensă, unde se dădea în sfârșit litoral la toată lumea. Pe principalul bulevard trotuarele generoase, late de vreo câțiva metri, erau ocupate aproape pretutindeni de mașini parcate… nu, urcate acolo, adesea pe două rânduri, dacă tot era loc – și, oricât de deranjant era, mi-am dat seama că era singura soluție viabilă: hărăbaiele alea pe roți n-ar fi încăput nicăieri altundeva.
Căci stațiunea era ticsită de oameni și mașini permanent, persistent, pretutindeni. Nu m-am mirat: după cum am spus, Eforie Nord este – sau a fost anul acesta – o stațiune relativ ieftină pentru litoralul românesc. Când spun „relativ ieftină“, mă gândesc că anul trecut, la Balcic, în Bulgaria, am avut aproximativ aceleași cheltuieli în aceeași perioadă de timp. (Doar că Balcicul e mult mai frumos. Și mai puțin aglomerat.) Eforie a părut însă ieftină în comparație cu alte locuri de la noi. Cu faimoasa Mamaia, de exemplu, despre care citiserăm încă dinainte de a pleca în concediu că are un sezon din cele mai proaste. De curiozitate, am trecut și pe acolo într-o vizită scurtă și pentru clasica plimbare cu telegondola. Am văzut de sus marea, la fel de frumoasă ca întotdeauna, și plajele lărgite, cu nisipul gălbui sclipind ici și colo, curate și aproape pustii, ca într-un colț ferit de litoral la care visează toți turiștii. Ici și colo se zărea câte o mână oameni ce se bălăceau în mare și alții care stăteau singuratici pe rândurile dese de șezlonguri goale.
Nici pe stradă nu era multă înghesuială, iar când ne-am oprit să luăm prânzul la un local mic și plăcut de lângă telegondolă, singurii clienți în afară de noi păreau să fie doi localnici care stăteau la povești cu una dintre chelnerițe. M-am uitat însă pe internet la prețurile unor camere de hotel de două-trei stele din Mamaia și mi-am dat seama că nu molima golise stațiunea de turiști.
La un moment dat, în plimbarea noastră fără țintă, am trecut și pe lângă castelul reginei Maria din Mamaia, cel construit înainte ca regina să descopere Balcicul. Auzisem că, după o privatizare ratată (din epoca guvernului Năstase), statul român a recuperat terenul și clădirile – clasificate drept monument istoric – și că urmează să le renoveze.
Nu știu când și dacă o va face cineva, dar deocamdată nu am văzut nici un semn de renovare. Am simțit doar o nostalgie după castelul de la Balcic, cu care cel din Mamaia seamănă binișor, ca o rudă săracă, căzută în mizerie. Mă întreb dacă bulgarii nu l-ar vrea și pe ăsta. Cred că ar face o treabă mai bună cu el.