Vă rugăm, nu părăsiți incinta până nu terminați de citit.
Duminică, 18 septembrie
Nici poporul să nu mănânce gândăcelul, dar nici conducătorii (vorba vine) să nu mai mănânce maroul.
Poveste de iarnă
Așa, am uitat să v-o zic pe asta. Acum câțiva ani, pe când practicam jurnalismul în Valahia, ajung eu cu încă un individ uman pe la mama zmeilor, pe unde înțărcase mutu’ iapa, prin Dobrogea, dincolo de capătul lumii. Noapte. Tragem la o unitate de cazare, o pensiune. Dăm să rămânem acolo, dar suntem respinși cu brutalitate: nu, suntem informați, e o unitate făcută cu fonduri europene, dar doar așa, de formă, că de fapt e casa patronului, oaspeții nu sunt îngăduiți. Bun, și noi ce facem? Auzind patimile noastre, un terț (care chefuia la restaurantul din incintă) ne face semn: băieți (eram băieți), veniți cu mine! Și mergem cu terțul.
Iese la iveală că are și el un fel de pensiune, unde suntem bine primiți, serviți cu chifteluțe în crucea nopții. Ne așternem la vorbă. Era un cetățean din Teleormanul nostru drag plecat de mulți ani din țara natală, parcă prin Elveția. Om de harfă, căci ne mărturisește, vinovat, că în tinerețe a cunoscut-o îndeaproape pe Bode-le lui Dragnea, ministresa noastră de interne de atunci, doamna Carmen Dan. Și uite așa, așa, se face vremea să mergem în cameră. Frig, era o sobă prin peisaj, dar mai mult ca să fie, ca aspect. Nici n-am mai dat izmenele jos, am rămas cu ele la purtător. Eu, înțelept fiind, nu plecam de acasă fără aeroterma Alaska, dar nu știu cum se face că fix atunci n-o aveam cu mine.
În zori, când dăm să achităm toată distracția, suntem informați că îngerul nostru păzitor, terțul, a plecat cu treabă și a făcut așa, un gest frumos, să mergem pe drumul nostru. Nu acceptăm să primim foloase necuvenite, dar n-am avut cu cine să ne înțelegem, am plecat fără să decartăm, am rămas pe datorie. Om de harfă, cum ziceam, căci pe site-ul semi-pensiunii dumnealui dăduse trei stele la propria prăvălie, motivând: nu merită mai mult. Și așa e, nu merita, dar ca să știți că mai sunt oameni și să trageți nădejde.
Sâmbătă, 17 septembrie
Viitorul sună bine pentru nostalgici: viața o să fie ca într-un cămin din Grozăvești din 2002 – fără căldură, fără apă caldă, dușul la comun, frumos.
O notă de acum patru ani: „Sintetizând: talibanii vorbesc, talibanii nu tac, totul e în mâna lor, talibanii te fac“.
O notă de acum trei ani: „E ceva putred în afacerea maimuțelor lui Nuțu. Să ai tu cămilă în sufragerie și să ieși de la pușcărie călare pe un murg? Cum să nu încaleci dromaderul, când îl ai în menajerie? Greșeală mare de imagine. Era altceva în cârca unui dromader. Așa, în spinarea calului poate oricine… Păcat, Nuțule. Urât sfârșit de carieră de interlop“.
La noi, la români, e acest frumos proverb: prost să fii, noroc să ai. Te uiți așa la guvernanți și zici: da, domnule, vorbele din bătrâni sunt adevărate.
Vineri, 16 septembrie
O notă de acum trei ani: „Acum nu zic să ne conducă doar harvardizații, dar nici ăștia care au dat – examen în viață – doar sumarul de urină“.
Joi, 15 septembrie
E o neînțelegere la mijloc: Roger Federer nu a pus punct, fiindcă o asemenea poveste nu se poate încheia și oricum el va continua să joace la nesfârșit, atât că, de acum, doar în amintirile noastre.
Idee de titlu pentru biografia omului politic vlah (în general să zicem): Povestea Porcului.
Miercuri, 14 septembrie
O notă de acum trei ani: „Nu se poate spune că Tarantino n-a încercat. A încercat, dar n-a pus întrebarea corectă: întrebarea corectă nu era dacă Brad Pitt îl bate pe Bruce Lee, ci dacă Bruce Lee îl bate pe Van Damme. A se reface“.