Toți suntem băieți buni, numai că nu prea. Îți dai cu părerea într-o conversație despre un Popescu, care ție îți pare un tip chiar OK. Ți se dă dreptate parțial, după care urmează din partea interlocutorului o lungă înșiruire de motive pentru care Popescu nu e deloc OK. Că poate așa pare, dar are bube-n cap câtă iarbă pe tăpșan. Nimeni nu e în România băiat bun până la capăt. Când doi oameni discută despre un al treilea, cu siguranță persoanele de față se exclud. Sunt perfecte și au caracterul fin ca fundul de bebeluș. Asta până când unul din cei doi oameni se întâlnește cu al treilea și se schimbă subiectul bârfei. Și tot așa.
Chestiunea descrisă mai sus explică, de fapt, de ce fugim tot timpul de responsabilitate și dăm vina mereu pe ceilalți pentru propriile noastre nereușite. La asta suntem maeștri, aici e și elixirul, și otrava noastră preferată. Noi nu ne asumăm niciodată opiniile de față cu cel pe care îl vizăm, dar suntem perfect capabili să-l bârfim în absență. Și, realist, nu ne pasă cu adevărat vreodată dacă Gigel din ecuația bârfei află sau nu. „Lasă, c-o fi zis și Gigel și el destule nasoale pentru mine/ noi la viața lui!“
Pe acest fundament, a devenit practic imposibil să poți lăuda pe cineva fără să fii judecat. Ai un interes cu Icsulescu sau ești tu de-a dreptul idiot pentru că nu te-ai prins încă ce defecte zac în acesta. Pentru că obiceiul pământului este să scoți în evidență defecte, nu calități. Te poți cel mult arăta indulgent, știind că o să-i găsești tu defectele mai devreme sau mai târziu.
Pe la noi oamenii sunt încontinuu dezamăgiți de toți și toate, dar niciodată de ei înșiși. Într-o mare de români care o sfeclesc non-stop, tu însuți ești clar incapabil de așa ceva. Tu și cu cel pe care l-ai ales vremelnic drept partener de conversație și pe care îl vei trăda cu bârfe înainte de cântatul soneriei de la iPhone.
Așa am ajuns să trăim într-o țară populată de sfinți, dar asfixiată de defecte. Defectele celorlalți. Pentru că nu avem capacitatea de a ne uita noi înșine în oglindă ca să ne vedem mai aproape de realitate, aceea opusă fantasmei de oameni perfecți din capul nostru, nu avem nici capacitatea de a ne oglindi în defectele celorlalți. Pentru că avem câte o bucățică din toate lucrurile pe care le detestăm la ceilalți, dar nu vrem să recunoaștem.
M-a fascinat întotdeauna capacitatea românului de a se adapta altor societăți, de a prelua aproape mecanic forma țării în care emigrează. Ai noștri devin civilizați, disciplinați și cuviincioși dacă mediul în care se mișcă le-o impune. Reveniți în țară, se iau la bătaie încă de la vamă.
Pe măsură ce se apropie granița, comportamentul șoferilor se schimbă, se instalează agresivitatea pe care o practică sau pe care și-o aduc aminte din țară. Își aruncă gunoaiele direct pe caldarâm cu prima ocazie. Au ajuns ACASĂ. Unde totul este permis, unde nimeni nu se uită la tine urât dacă ești mârlan. Sfinții șoselelor îi dau tare, ca să ajungă la ei în sat să se etaleze cu ce au învățat ei din lumea civilizată. Pe care au mare grijă să n-o importe în România, din greșeală, ca să nu spurce țărișoara.
În țara în care nimeni nu e băiat bun până la capăt, doar ceilalți sunt de vină. Politicienii ne fură, imperiile ne subjugă. Noi ne zbatem în sărăcie și răbdăm. Noi n-am furat niciodată, noi n-am spus niciodată o vorbă urâtă, noi n-am aruncat niciodată coaja de la banană pe stradă. Vina pentru tot ce e rău nu poate fi decât exterioară. Dușmanii, vrăjmașii, proștii, hoții. Adică toți ceilalți care „n-au valoarea mea“.
La final, vă invit să faceți un exercițiu. Instalați-vă TikTok, dacă nu ați făcut-o încă. Vă logați cu numărul de telefon pe care îl aveți și va începe să vă furnizeze cel mai urmărit conținut pe la noi, cât încă algoritmul nu v-a dibuit preferințele. Ei, acolo e România profundă, acolo veți găsi expresia generică a ce suntem, de unde venim și unde vrem să ne îndreptăm. Vedeți și live-urile din fundul curții, și sfaturile de viață ale interlopilor urmăriți de mii de oameni simultan, și reclamele fetelor care vor să vă plimbe prin profilul lor de OnlyFans. Tare mă tem că nu chinezii care au inventat această rețea socială ne-au influențat gusturile, ci că ele erau gata formate, dar nu se găsise încă mediul potrivit prin care să fie transmise.
Bine că a intrat în vigoare „România educată“, de când o așteptam!