Când ceva nu merge ceva în țara asta vinovatul de serviciu este USR. Nu se inaugurează sute de kilometri de autostrăzi în România? Fostul ministru userist al Transporturilor Cătălin Drulă nu a fost harnic și nu a finalizat documentațiile. Nu intrăm în Schengen? N-are Olanda nici o vină, totul se întâmplă din cauza bruiajului userist.
Nu cu mult timp în urmă am avut declarația halucinantă a actualului ministru al Apărării, Vasile Dâncu. Exponentul grupului de la Cluj, cel care reprezintă armata unei țări membre NATO, ar vrea negocieri grabnice între Occident și Rusia, ba mai mult, ca Ucraina să cedeze ceva teritorii și să facă pace cu Putin. Inspirată declarația, nu? Președintele Klaus Iohannis l-a trimis rapid să citească revista presei, însă Vasile Dâncu s-a dus repejor într-o librărie din Bruxelles pentru a poza în victimă.
Aici, adică în librărie, spune Dâncu, afișând o atitudine arogantă și superioară, „nu se aude vocea idioților, nici răcnetele proștilor și nici șoaptele mieroase ale ticăloșilor, de aici poți ignora tembelismul solemn, puținătatea de minte sau analfabetismul agresiv“.
Cu alte cuvinte, lumea civilizată spune că nu are ce discuta cu Putin, dar înțeleptul Dâncu vrea discuții rapide cu rușii pentru a retrasa granițele Ucrainei. Și îi mai și ceartă pe cei care nu îi înțeleg vorbele.
Ca tacâmul să fie complet, Dâncu susține că totul e o montură useristă. Adică USR i-a scos vorbele din gură, el sărăcuțul n-a făcut nici o boacănă. În mod logic, Vasile Dâncu n-ar mai trebui păstrat în funcție. În loc de demisie sau demitere, Dâncu a avut parte de o discuție lămuritoare la guvern cu premierul Nicolae Ciucă. Discuție în urma căreia nu s-a întâmplat nimic. Dâncu rămâne la butoanele armatei, după ce premierul Ciucă l-a iertat. Sau, mă rog, l-a „calibrat“.
Până una-alta, USR rămâne calul de bătaie al puterii: este răul absolut în politica românească. Aproape că nu există scandal în coaliția de la putere în care să nu apară și numele vreunui userist. Iar dacă nu se poate da vina pe vreun fost ministru userist, atunci e blamat USR în ansamblu.
Deocamdată, strategia puterii merge perfect. Televiziunile aservite partidelor guvernamentale își fac datoria oră de oră, temele incomode puterii fiind ținute în afara platourilor, ori sunt abordate în fugă fără ca oamenii care se uită să înțeleagă mare lucru. E o involuție din acest punct de vedere în peisajul media românesc. După ce ani la rând media locală a fost cea supusă politic, acum televiziunile naționale de știri sunt cele la care aproape n-are rost să te mai uiți.
Revenind la USR, partidul condus de Cătălin Drulă va rămâne pe mai departe țapul ispășitor. Dacă la iarnă nu va fi destul gaz, se găsește vreun liberal sau social-democrat să explice cum guvernul a vrut să încheie mai multe contracte cu parteneri externi, dar s-a opus USR.
PNL și USR încearcă să abată atenția de la nefăcutele guvernării, care se înmulțesc de la săptămână la săptămână. La fel s-a întâmplat și în ciudata afacere a BMW-urilor cumpărate de Ministerul de Interne de la firma prietenului președintelui Klaus Iohannis. În loc de explicații, liberalii apropiați de Cotroceni au dat vina tot pe USR, adică pe Cătălin Drulă și pe Cristian Ghinea.
Interesant, pentru PNL, dar și pentru PSD, pericolul cel mare vine dinspre USR și nu de la AUR. Partidul lui George Simion pare să nu fie luat în seamă, deși vremurile astea complicate, cu scumpiri repetate și cu crize suprapuse, vin mănușă unei formațiuni populiste care trăiește din speculații ieftine și declarații alarmiste.
USR încă n-a organizat proteste de stradă, așa cum a făcut-o AUR. USR rămâne un partid cu lideri care îmbrățișează democrația, în vreme ce gesturile celor de la AUR sigur provoacă zâmbete aprobatoare la Moscova.
Totuși nici liberalii și nici social-democrații nu se tem de ascensiunea populismului. Cel puțin nu arată asta. Peste tot în Europa, ultimele alegeri au arătat rezultate surprinzătoare. Sunt vremuri tulburi, europenii au avut parte doi ani de pandemie, iar acum li se cere să achite nota de plată pentru capriciile lui Putin. Unii europeni nu acceptă ușor, dovadă întețirea mișcărilor de stradă și rezultatele stranii la alegeri în diverse state europene
Dacă vrea să mai conteze în politică, USR ar trebui să țintească din nou către 20-25 la sută. Există potențial, electoratul de dreapta e dezamăgit de PNL. Întrebarea e dacă liderii USR vor să ajungă la acest electorat și dacă știu ce au de făcut. Pentru că în multe județe useriștii se ciondănesc între ei în loc să facă strategii și să discute deschis cu oamenii.