O scrisoare către Haruki Murakami și o scrisoare către Truman Capote.
Scrisoare către Haruki Murakami
Cartea Bărbați fără femei (traducere din limba japoneză de Iuliana și Florin Oprina) a fost publicată la editura Polirom în 2017.
Dragă domnule Murakami,
Nu v-am mai scris de un an, de când vă povesteam cum am făcut noapte albă să ajung primul la o librărie, să iau Elefantul a dispărut. Se întâmpla după ce văzusem filmul Burning. Am citit cartea aceea de povestiri și apoi s-a întâmplat viața. Nu v-am mai citit.
Apoi am văzut din nou un film: Drive my car, oscarizatul. Am ascultat apoi Beatles și iar am făcut noapte albă să ajung primul la librărie, să iau Bărbați fără femei. V-am citit și aceste proze cu același sentiment pe care l-am avut de când v-am întâlnit prima dată cărțile: că puteți face totul, că puteți ajunge oriunde, că imaginația dumneavoastră nu are nici o graniță.
Comit o indiscreție: acum un deceniu, eram la granița unei povești romantice. S-a sfârșit înainte să înceapă cu adevărat după ce domnișoara mi-a mărturisit că nu vă poate suferi literatura. Bineînțeles că am plecat și nu m-am mai întors niciodată.
Drive my car, textul dumneavoastră, nu e cu nimic mai prejos de melodia Beatles-ilor, ba chiar dimpotrivă, cu nimic mai prejos de filmul oscarizat, ba chiar dimpotrivă. Are frumusețea dimineților în care nu e nevoie de cuvinte, are frumusețea melancoliei, iar eu nu știu deocamdată nici o formă mai înaltă de frumusețe.
Scrisoare către Truman Capote
Cartea Alte glasuri, alte încăperi (traducere de George Volceanov) a fost publicată la editura Polirom în anul 2015.
Dragă domnule Truman Capote, m-am trezit pe la începutul lunii septembrie, luna nașterii dumneavoastră, cu o poftă teribilă să vă recitesc. Să recitesc tot: și Harfa de iarbă, și Mic dejun la Tiffany’s, și Cu sânge rece, și Muzică pentru cameleoni, tot, tot, tot.
V-am regăsit: nu cunosc nici un scriitor care să pună așa toate cuvintele la locul lor într-o carte, muzicalitatea, ritmul frazelor dumneavoastră este perfect.
Am ezitat în fața unui singur roman: Alte glasuri, alte încăperi. Și știu de ce și poate că v-am mai povestit sau poate că n-am povestit nimănui, poate că nici mie însumi nu am avut curajul să-mi mărturisesc.
Cu cartea aceasta am început să vă descopăr, sunt decenii de atunci. Dar tot ea m-a ținut departe de dumneavoastră ani de zile. Nu mi-a plăcut. Eram pe atunci un dobitoc, desigur.
Căci acum văd ce e: biografia dumneavoastră fantastică, o carte dureroasă și adevărată, capabilă să exorcizeze demoni și să vă mai dea trei decenii și jumătate de iluzii și viață.
Recitind-o acum, când am aproape patruzeci de ani, am fost încântat să văd cât de bine scriați la doar douăzeci și un pic de ani.
Dacă nu aș fi știut că scriați patru-cinci ore pe zi de la opt ani, așadar că aveați mai bine de un deceniu de practică zilnică din care izvora această perfecțiune, aș fi fost și eu uluit, ca atâția dintre contemporanii dumneavoastră. Dar știam.
Domnule Truman Capote, astăzi se socotește greșit că v-ați irosit talentul, că ați publicat prea puțin, ba chiar că v-ați bătut joc de propria viață. Îndrăznesc să ridic în fața tuturor acestor obiecții baricada acestor cuvinte care s-au spus cândva la moartea unui jucător de fotbal la fel de spectaculos ca frazele dumneavoastră din Acum ne despărțim: „nu contează ce ai făcut cu viața ta, contează ce ai făcut cu a noastră“.
Iar viața mea, domnule Truman Capote, ați schimbat-o pentru totdeauna și ați schimbat-o în bine. De câte ori vă recitesc simt cum viața mea se îmbogățește. Despre asta e vorba.