Am descoperit de ceva timp că somniferul cel mai bun îmi este un serial oarecum documentar de pe Netflix, intitulat „OZN: Proiecte strict secrete“. Are vreo opt episoade, dar nu am reușit să văd nici unul până la capăt, din simplul motiv că adorm în primele zece minute de vizionare.
De când l-am descoperit, am reluat toate episoadele de la capăt de zeci de ori, fără a reuși să îmi țin pleoapele deschide cât să prind și genericul de final. Sau îl prind, atunci când mă trezesc brusc doar pentru a închide televizorul care merge în gol, cât eu deja sunt în lumea viselor. Nu am o explicație clară de ce combinația de dosare tăinuite de guvernul american față de marele public cu privire la descălecările omuleților verzi în farfurii zburătoare și cu vocea naratorului îl atrage în mod automat pe Moș Ene pe la gene. Sigur nu din motivul că aș fi convins că suntem singura specie inteligentă din univers. Ba, din contra.
Am pomenit aici despre serialul meu „de somn“ pentru că zilele acestea s-a vorbit despre sosirea extratereștrilor pe planeta noastră mai mult decât despre inflație și războiul din Ucraina, ba chiar mai mult decât despre sărbătoarea de Valentine’s Day. Tot felul de obiecte misterioase care apar în atmosferă au ținut capul de afiș al presei mondiale, iar Casa Albă a și trebuit să dea un comunicat oficial prin care să anunțe că, din analizele sale, acestea nu ar fi musai de proveniență extraterestră. Dar un lucru cert este că nici nu sunt toate baloane chinezești, așa cum a fost cazul cu cel eliminat de armata americană cu ajutorul unui avion supersonic. Aproape că mai interesant decât aparițiile în sine îl constituie gradul de isterie pe care îl pot declanșa asemenea evenimente în rândul populației. Coroborat cu teoriile conspirației propagate în social media despre cutremurele „puse cu mâna“ (și, coincidență, am avut și noi parte în România de două seisme semnificative săptămâna trecută), avem un platouaș de angoase numai bun de exploatat de către anumite organe de presă (în special de vreo două televiziuni din România, dintre care una cică e și afiliată la CNN).
Pentru cei mai cinici, întâmplările cu baloanele din stratosferă și salba de cutremure de pământ nu reprezintă altceva decât împlinirea profeției amare că după ce vom scăpa de pandemie ne vom trezi cu extratereștrii pe peluza Casei Pătrate. Trăim, așadar, vremuri excepționale, orice s-ar zice.
Curiozitatea care mă roade este cât de subțire a devenit zilele astea distincția între realitate și ficțiune. Nu cumva toată tehnologia asta care ne înconjoară, bombardamentul informațional, educația tot mai precară și lipsa tot mai acută de încredere în știință ne-au dus la o infantilizare totală? Parcă am descălecat cu toții într-o eră a realismului magic, una în care trebuie să avem mare grijă ca plăsmuirile creierului nostru să nu apară pe stradă și să ne dea „bună ziua“. Cum mai verificăm ce este real și ce nu, cum ne mai raportăm la fapte și cum le mai distingem de opinii? Care ne mai sunt reperele, de cine mai ascultăm atunci când avem nevoie să ne protejăm?
Scăderea încrederii în autorități și ceea ce emit ele a ajuns la un minim istoric în toată lumea. Dacă guvernul emite un comunicat de presă, oamenii sunt aproape în totalitate convinși că rândurile cuprinse în el se găsesc indicii că treburile stau fix pe dos decât sunt descrise. De dragul tracțiunii electorale, și politicienii s-au prins în hora dezinformărilor, ba chiar le accentuează ca să intre și ei în vârtejul algoritmilor de social media care decid cine are o voce și cine nu. Degeaba nu crezi tu ca politician sau jurnalist în conspirații, dacă o majoritate asta consumă și în asta crede. Și atunci, ca să ajungi la public, te-apuci și tu, nu-i așa, să le dai oamenilor ceea ce vor să audă.
În urmă cu câțiva ani, prea mulți am râs atunci când purtătorul de cuvânt al Casei Albe sub domnia lui Trump a anunțat că președintele nu a făcut afirmații false, ci a prezentat „fapte alternative“. Suntem, între timp, înconjurați parcă DOAR de „alternative facts“, iar dreptatea este a celui care intră în grațiilor algoritmilor de TikTok, Instagram, Facebook, YouTube. Acolo se creează faptele, acolo se împarte dreptatea.
Studii, de această dată serioase, realizate de acei oameni de știință pe care nu-i mai bagă societatea în seamă, ne-au arătat că dacă s-ar decide, într-o bună zi, să vină în vizită pe la noi „pe bune“ extratereștrii, atunci civilizația noastră, așa cum o cunoaștem astăzi, s-ar prăbuși cu o viteză amețitoare. Prin urmare, subiectul nu merită bagatelizat, ci doar să avem mare grijă ce ne dorim, ca nu cumva să ni se și întâmple. Dacă o civilizație ar avea capacitatea să călătorească ani-lumină prin spațiu, până în ungherul nostru de galaxie, atunci sigur-sigur nu ne-am putea măsura cu ea din punct de vedere tehnologic sau militar (dacă ar vrea să ne cucerească, din motive care scapă oricărei logici pământene).
Dacă am ajuns noi să trăim pe viu fostele blockbustere americane cu pandemii, de ce nu le-am trăi și pe cele cu mari dezastre sau chiar să vedem pe viu ecranizarea „Războiului lumilor“? Mă tem că atunci n-aș mai moțăi deloc după primele zece minute de vizionare. În cazul puțin probabil în care s-ar întâmpla să dăm nas în nas cu aliens, aș prefera să aibă dreptate conspiraționiștii de pe Facebook și chiar să fie reale acele tuneluri dacice de sub munții Bucegi!