Ceau, Timișoara 2023, Capitală Europeană a Culturii! Primul gând care explică originile salutului predominant în Timișoara – „Ceau!“, trimite inevitabil și rapid la italienescul ciao. Însă parcă e prea simplu. Și puțin credibil sociologic ca o comunitate minoritară, cea italienească, trăitoare aici în jur de câteva mii de persoane, să fi reușit să impună vocabula. Am aflat că istoria semantică e de dată mai veche și și-ar avea rădăcinile într-o schiav, devenit în forma venețiană scia(v)o și metamorfozat în acord cu pronunția locală în „ceau“. Un salut similar oarecum cu acel „servus“ ardelenesc, acesta provenind limpede de la latinescul servus (sluga, servul în sens simbolic).
Am ajuns, cam pe fugă, dar suficient cât să iau pulsul, la evenimentele din deschiderea programului. Nu m-am dus la cele cu participare de mase (am traversat Piața Unirii, se făceau probe și m-am salutat cordial, de la distanță, cu Bobi Pricop care regiza concertul în aer liber) și nici la cele oficiale, nu voiam nici mulțimi, nici oficialități, nici discursuri. Sunt necesare, indiscutabil, e în natura lucrurilor prezența guvernanților, după cum absența președintelui Klaus Iohannis e nescuzabilă. Chiar dacă absența e cuvântul perfect al celui de-al doilea mandat al său la Cotroceni.
În capul listei, instalația Adinei Pintilie, You Are Another Me – A Cathedral of the Body/ Tu ești un alt eu – O catedrală a corpului (Kunsthalle Bega), care a reprezentat anul trecut țara noastră la Bienala de Artă de la Veneția. Absolut impresionantă la nivel conceptual, dezvoltată ca un triptic – instalație video cu șase canale de proiecție și text asociat pe perete; sculptură cinematografică compusă dintr-un robot industrial și trei ecrane de tip prompter în lumină naturală; instalație multimedia imersivă VR. Artă la frontierele genurilor, transdisciplinară, cu inteligența artificială drept partener într-un parcurs investigativ de cursă lungă al autoarei și al echipei internaționale de colaboratori (performerii Hermann Müller și Dirk Lange, activiștii pentru persoanele cu dizabilități Christian Bayerlein și Grit Uhlemann, artista performativă și profesoara Laura Benson, activista transexuală și lucrătoarea sexuală Hanna Hofmann) privind corporalitatea. O provocare tematică, de expresivitate și de receptare în care publicul devine parte implicată empatic a demersului artistic.
Incluziunea e fezabilă grație arhitecturii compoziționale și noilor tehnologii care oferă posibilitatea de a te strecura în corpul unuia dintre personaje pentru a-l înțelege mai bine pe al tău. Ceea ce face Adina Pintilie e artă care deschide, care sensibilizează prin radicalismul ei duios, care transpune prin opțiunea imersiunii în story-urile filmate. Legătura afectivă e foarte puternică (Adina Pintilie își numește metoda „incubație emoțională“), perspectiva propusă fiind din interior, e artă ca implicare în politicile corpului, nu simplă reflectare a componentei noastre anatomice. Musai de văzut, de trăit ca experiență!
Banatu-i fruncea!
La Teatrul Basca am vizionat una dintre generalele premergătoare premierei Zambara Kabarett. Spectacolul e o portretizare critic-muzicală a orașului de pe Bega, un scenario (proză și versuri) al lui Andrei Ursu pus în scenă de Ana-Maria Ursu, cu implicarea live a trupei Blazzaj, care a imaginat muzica. Când coroziv, când poetic, când comic, când tragic, textul e o definire în puzzle a acestui oraș multicultural și ambițios, evocat și prin proiecții video.
O distribuție eclectică (Ana Indricău, Cristina Rotaru Chiperi – studente la Teatru, Larisa Belcea, Jacqueline Kohl, masterande la Teatru, Andra Ioanas – pasionată de teatru ca hobby, Alina Mihocași – artist liric, dar și actrițe experimentate – Dana Borteanu, aceasta și cu remarcabilă activitate muzicală, Iasmina Mitrici) cântă, dansează, căci muzica înseamnă mișcare (coregrafie Viktoria Medviedieva, Ucraina) aruncă replici în spațiul cochet al acestei companii independente care s-a impus printr-o program estetic bine conturat.
Totul e în cheie ludică, Blazzaj și interpretele o susțin (sistemul de percuție e o bucată de tablă, un bidon din plastic cu un microfon în interior, un capac de la o rolă de film, de pildă). Momentul de maximă poezie e despre îngerul a cărui aripă e frântă de ușa de la frigider, spus/ cântat de Tavi Horvath și coregrafiat sugestiv. Emoționantă e și secvența cu tânăra mamă care se aruncă în gol cu cei doi copii ai ei de pe terasa unui building, caz real de burnout, jucat impecabil la nivel actoricesc, copiii fiind simbolizați de o șosețică roz și una albastră. Minimalism teatral, impact afectiv maxim.
Teatru radiofonic în concert a fost proiectul Teatrului German de Stat Timișoara și Teatrul Național Radiofonic, 1989. Cifre (regia Attila Vizauer și Ilinca Stihi, decor Ioana Popescu, cu Oana Vidoni, Boris Gaza, Radu Brănici, Harald Weisz, Mădălina Ghițescu). Am ascultat pe unde producția radiofonică, lăsând sonoritățile să îmi stimuleze fantezia prin forța lor evocativă. Un spectacol despre anii de comunism (fuga peste granițe, cenzura, colaboraționismul, poliția politică, Dacia 1310, casetele video cu filme și concerte etc.) despre Revoluția din 1989, despre libertate. Este un experiment care prin subiect trimite la istoria foarte recentă a urbei și a țării. Iar, prin formă, la zorii teatrului radiofonic, când reprezentațiile însemnau și public în studio. Premiera a fost tandem de live în sala TGST și eter, Radio România Cultural.
Cafă și tort Doboș
„Pepiniera. 1306 plante pentru Timișoara“, instalația din metal și vegetale amplasată în ultracentral, lângă Operă, e realizarea Ordinului Arhitecților din oraș. Miza e pe latura evolutivă, de work in progres derulat pe parcursul a zece luni, cât plantele așezate pe laturile celor cinci etaje vor crește și cuprinde schelăria din aluminiu. Care, deocamdată, e mai vizibilă decât vegetația. Partea ecologică e completată de ocazia dată publicului de a vedea de sus întreaga Piață a Victoriei.
Primăvara timpurie, cafa, tortul Doboș, negresa cu însemnele Capitalei Europene a Culturii și entuziasmul anunță, la mijloc de februarie, un an interesant. Sperăm că și bun!