Un studiu publicat de „New York Times“ pe tema puterii noastre de concentrare într-o lume dominată de vizualitate și de fluxuri care se întretaie și amplifică exponențial arată că în prezent nu reușim să ne menținem atenția medie asupra unui material mai mult de 47 de secunde.
Cercetarea care a stat la baza acestor concluzii, destul de îngrijorătoare, s-a derulat într-un interval de timp revelator ca durată, în care progresul tehnologic și rostul mașinăriilor deștepte în viețile noastre s-au accelerat considerabil.
Măsurătorile au debutat în 2004, moment în care subiecții erau capabili să se focalizeze circa 2,5 minute/ material/ operațiune. După mai puțin de un deceniu, în 2012, timpul a scăzut substanțial, la 75 de secunde, curba menținându-se descendentă până la sub un minut. Care ar fi explicația? Un cumul de factori, desigur, dominant fiind bombardamentul de stimuli care ne asaltează receptarea și cogniția și maniera în care răspundem la ei.
Neurologii susțin că unul dintre factorii principali care ne distrage atenția îl constituie notificările.
Sunetele acelea de semnalizare a noilor mesaje intrate în Inbox, pe Mess, WhatsApp ori alte aplicații de socializare sau opțiuni smartphone. Creierul uman e setat să fie curios la nou, așa încât la orice alarmă semnalizată sonor ori vizual, interesul se mută spre altceva. Ritmul super-rapid al actualității, multitaskingul, densitatea de activități, suprasolicitarea, anxietatea sunt alte motive înscrise în lista elementelor care ne alterează puterea de concentrare.
Sclavi
Dacă suntem realmente preocupați de comportamentele noastre de consum intelectual, și e bine să fim pentru a nu ajunge la burnout, atunci în mod cert am sesizat că există fără urmă de dubiu schimbări comportamentale al căror izvor sunt noile tehnologii. Integrarea lor în viața profesională și civilă, ca instrumente, trebuie să recunoaștem, de valoare, înseamnă să ne antrenăm în privința folosirii lor cu discernământ. Evitând să devenim sclavii acestora prin dependențe nesănătoase. Fabuloasa ofertă electronică e insidioasă, vine cu tentații ce dau rezultate imediate, satisfacții instant obținute fără prea mare efort. Toate acestea se răsfrâng asupra deprinderilor noastre intelectual-cognitive și emoționale.
Altfel spus, ar trebui să ne îngrijim de configurarea propriilor obișnuințe intelectuale. Acum scanăm, facem scroll, avem un feed preconfigurat pe baza unui portret pe care orice algoritm ni-l realizează în funcție de ceea ce accesăm, ce primim pe e-mail, ce dorim de la un motor de căutare, într-un sistem oarecum integrat, care nu trebuie să ne sperie, înțelept e doar să avem grijă cum să procedăm.
Operațiunile din mediul virtual presupun rapiditate și, în consecință, superficialitate, o atenție de suprafață, fugitivă, care să gestioneze concomitent surse multiple. Viteza mare de livrare a informațiilor, în valuri, stimularea vizuală continuă ne consumă resurse cognitive pe secvențe de timp scurt și ne afectează capacitățile sociale.
Autorii studiului menționat nu se poziționează alarmist. Nici noi nu trebuie să facem asta. Poziționările extreme – demonizarea ori adularea noilor tehnologii – devin în măsuri egale păguboase, ineficiente. Radicalizarea nu e productivă. Cea mai simplă și mai la îndemână recomandare e pauza tehnologică. Alternarea timpului și a activităților online cu cele de tip clasic (citit o carte, plimbare în aer liber, relaxare în natură, sport, activități manuale – desenat, colorat, tricotat, grădinărit etc.) e, de asemenea, o soluție la îndemână, foarte eficace.
Adaptare
Ce are de făcut teatrul în acest context? Dacă nu vrea să-și piardă spectatorii și tinde firesc să atragă în incintele specializate și generațiile pro-tehnologie, nu există decât alternativa adaptării.
Parcurgem o etapă istorică în care cultura tradițională și cultura electronică încearcă să se armonizeze, să coabiteze elegant, în beneficiul consumatorilor, iar hibridizările aduc un spor de atractivitate. Adaosul tehnologic e un rezervor cu potențial estetic imposibil de trecut cu vederea. Proiecții de tot soiul, de la cele simple, ilustrative, la cele animate, în 3D, video în timp real, mapări, scenografii virtuale, procesarea sunetului etc., sunt tehnici care deschid linii artistice altfel imposibil de realizat.
Însă schimbarea nu se produce numai la nivelul formelor scenice, ea trebuie asociată și cu transformări de structură a spectacolului. Încă din scenariu, care să includă o dinamică accelerată, cu ritmarea situațională și prin mijloace scenice la intervale mai scurte. E aproape obligatoriu ca procesele creației să aibă în vedere aspectele acestea. Preluarea structurilor și a unor tehnici din industria de gaming e o strategie cu bune rezultate. Jocurile pe computer exersează într-un alt fel manualitatea, activând legătura mână-creier într-o formă diferită decât scrisul, de pildă.
Diabolizarea jocurilor nu reprezintă o rezolvare. Alternarea lor cu alte genuri de preocupări devine varianta realistă. Iar pentru artele spectacolului, formele de creativitate care au drept rezultat jocurile electronice pot deveni o sursă importantă de mijloace de expresivitate.
Publicul a devenit un consumator de experiențe cu răspuns pozitiv la ostentație vizuală, la imersivitate, la călătorii virtuale intermediate de dispozitive electronice precum VR-ul. Procedeele teatrale clasice nu ajung încă la coșul istoriei, avem nevoie în continuare și de ele, dar e în spiritul zilei instalarea tot mai confortabilă a tehnologiei la rampă.