A fost numită „vocea de aur“ de către Victor Hugo, a dus teatrul francez în toate colțurile lumii, a dictat tendințele modei, a creat produse derivate, a ținut prima pagină a ziarelor și a devenit un mit încă din timpul vieții, scrie „France Culture“ despre actrița Sarah Bernhardt, de la a cărei dispariție se comemorează pe 26 martie un secol.
Înainte de Hollywood, a existat Sarah Bernhardt care stă la originea a ceea ce a devenit astăzi așa-numitul star-system, scrie „France Culture“. Actrița pentru care Jean Cocteau a inventat expresia „monstru sacru“ va fi celebrată acum cu un program de manifestări care au debutat în Franța pe 22 martie sub denumirea de Sarah dans tous ses états.
„Imaginați-vă că ea a fost primul star cu adevărat planetar“, spune istoricul Pierre-André Hélène, consultant al emisiunii Secrets d’histoire și un mare colecționar de obiecte legate de viața și activitatea actriței. „Ca să îi ajungi numai până la călcâi ar trebui să îi pui unul peste celălalt pe Madonna, Lady Gaga, Rihanna, Beyoncé și Michael Jackson. Iar asta s-a întâmplat într-o lume în care nu exista nici mass-media, nici internet“.
Născută la Paris în 1844, Sarah Bernhardt a devenit imaginea Franței în străinătate încă de la primul ei turneu american, în 1880. Oriunde mergea, era întâmpinată de o orchestră care cânta La Marseillaise. La New York, oamenii își aruncau hainele pe jos în fața ei, ca marea vedetă să poată călca pe ele, stăteau ore la coadă ca ea să se semneze pe manșetele lor. În Dallas, un cowboy a dat buzna în sala de teatru arhiplină cu pistolul în mână urlând: „Am venit călare 400 de kilometri să o văd pe Sarah Bernhardt!“. „În Australia s-au înregistrat scene de isterie colectivă, cu zeci de mii de femei care au dat buzna să o vadă, să o atingă“, spune Pierre-André Hélène.
În primul rând, această celebritate se datora talentului ei de tragediană. „Există cinci feluri de actrițe“, spunea la un moment dat Mark Twain. „Sunt cele slabe, cele pasabile, cele bune, marile actrițe și Sarah Bernhardt.“ „Era un adevărat mit mondial al teatrului“, explică Pierre-André Hélène. „Faptul că publicul din Londra sau Statele Unite nu înțelegea nici un cuvânt din piesele pe care le interpreta în franceză nu avea nici o importanță. Avea o prezență delirantă și tehnică vocală lirică. Și mai erau și faimoasele scene în care murea, oamenii veneau special să o vadă murind pe scenă.“
Parte din mitul lui Sarah Bernhardt se datorează, scrie „France Culture“ și unei mașini de autopromovare inedite. Pierre-André Hélène spune că impresarul vedetei, Edward Jarret, care a reușit să îi organizeze „turnee faraonice“, a înțeles repede eficacitatea unor comportamente excentrice. Sarah Bernhardt se fotografia în sicriu din lemn roz, întreținea o adevărată menajerie (două pantere, un tigru, un boa, pui de leu, o maimuță și un aligator numit Ali-Gaga care a murit după „o supradoză“ de lapte și șampanie) și nenumărați amanți, poza fără încetare pentru fotografi.
A fost prima vedetă care și-a exploatat imaginea pentru produse derivate, făcând reclame de la produse alimentare la absint. Creatorii de modă se inspirau din ținutele ei, influențând imaginea feminină de la sfârșitul secolului al XIX-lea. A inspirat o mulțime de autori și dramaturgi, printre care Victor Hugo și Edmond de Rostand, a avut numeroase aventuri amoroase cu mari personalități, dar în timpul războiului franco-german din 1870 și-a transformat teatrul personal în spital pentru răniți pe care i-a îngrijit chiar ea. Printr-un întreg arsenal de trucuri, de la uitări simulate la „scăpări involuntare“ și minciuni, întreținea ambiguitatea asupra mai multor puncte din biografia sa: data și locul nașterii, identitatea tatălui său, identitatea tatălui copilului ei. A fost „Madonna“ înaintea Madonnei, fiind denumită astfel de însăși George Sand. „Fiindcă tot ce a făcut Madonna, Sarah Bernhardt a făcut înaintea ei“, spune un articol al postului de radio RTL.
Dar, de asemenea, spune scriitoarea Edith de Belleville, a contribuit, în perioada Belle Epoque, la „crearea mitului pariziencei“. „Era slabă în epoca femeilor cu forme rotunde, era roșcată, culoarea diavolului, era mamă celibatară. Dar cel mai mult se mândrea cu faptul că a dus peste tot în lume cultura franceză“, spune Pierre-André Hélène.