Nici criticile, nici reacțiile justificat indignate, nici măcar eșecurile comerciale, nu îi opresc se pare pe noii ideologi în acțiunea lor de a rescrie cultura occidentală după preceptele woke. Iar acum, după Roald Dahl și Ian Fleming, se știe, a venit rândul Agathei Christie de fi readusă cu forță la linia „partidului“.
Doamna Christie, poate cel mai publicat autor al ultimului secol, este de multă vreme ținta acestor ideologi (Zece negri mititei), dar acum opera ei, în edițiile publicate de 2020, a fost și este modificată constant de editura Harper Collins pentru „a îndepărta orice urmă de limbaj potențial jignitor pentru sensibilitatea cititorului modern“. Conform ziarului „The Telegraph“, citat de „Le Figaro“, în edițiile noi ale anchetelor popularilor detectivi Hercule Poirot și Miss Marple au fost atent „corectate“ toate pasajele referitoare la descrieri, insulte, referințe etnice. De exemplu, în Misteroasa afacere de la Styles, prima aventură a lui Hercule Poirot publicată în 1920, când detectivul se referă la o persoană despre care se spune că este „evreu“, cuvântul a dispărut complet în noua ediție a cărții. În aceeași carte, o tânără ce are „un stil țigănesc“ este redusă doar la „o tânără“. În alte cărți, alte fraze au fost pur și simplu rescrise fără un motiv evident, spune „Le Figaro“. Anumite cuvinte au fost modificate sau pur și simplu șterse, cum ar fi, de exemplu, termenul „oriental“, referirile la poporul nubian și tot așa.
Este inutil de precizat faptul că cenzurarea woke a operei Agathei Christie a provocat același val de indignare ca în cazurile Dahl și Fleming. Romanciera Joyce Carol Oates a prezis chiar viitoarea victimă a acestei cenzuri pe contul ei de socializare: „Next Louis-Ferdinand Céline“ (lucru care, precizează „Le Figaro“ nu se va întâmpla în Franța, cel puțin deocamdată, unde, așa ceva este interzis în legea privind proprietatea intelectuală).
Cine se ocupă efectiv cu această cenzură? De mai mulți ani, industria anglo-saxonă a cărții folosește personaje numite „sensitivity readers“ ce au misiunea de a identifica în cărți și manuscrise fraze sau situații care „ar putea jigni minoritățile etnice și/ sau sexuale și să provoace polemici“, explică pentru „France Culture“ Christophe Rioux, jurnalist și profesor universitar la Institut d’Études Politiques de Paris. „Un articol publicat de «Le Monde» precizează că, în prezent, toate editurile fac apel la acești re-lectori și că orice candidat pentru această nouă meserie trebuie să își prezinte lista de competențe pe subiecte sensibile cum ar fi, de exemplu, «obezi, cultura irocheză sau stilul de viață vegan». Acest fenomen, esențial american, ajunge acum și în Franța. Fenomen sociocultural care s-a dezvoltat într-un context particular în Statele Unite, el viza la început un lectorat de tineri adulți, cititorii între 12 și 18 ani, dar astăzi afectează literatura în general“.
Teoretic, editurile ar avea o mică scuză pentru utilizarea acestor „sensitivity readers“, spune Olivier Babeau, cronicar la „Le Figaro“. Ei ar fi o precauție „logică“ din partea editorilor, „într-o societate americană pe care o știm foarte predispusă la șicane judiciare. Cazul J.K. Rowling a traumatizat lumea literară: într-un text publicat în 2016 ea a îndrăznit să se folosească de o legendă indiană și, prin urmare, a fost acuzată de «apropriere culturală» și de faptul că «marginalizează amerindienii». Terorizate de ideea de a fi supuse la astfel de atacuri și de a fi date în judecată, editurile cer acum o revizuire a manuscriselor supervizată de avocați“. „Editorii de cărți pentru copii mai ales sunt foarte speriați“, spune popularul scriitor britanic Anthony Horowitz, care descrie „o cultură a fricii născută din idei politice polarizante și teroarea exercitată de activiștii ultragiați pe rețele sociale“.
Cei care apără tagma și practica acestor „sensitivity readers“ pretind că practica e veche și, cum spune un articol din 2017 din „New York Times“, se ascunde sub imaginea apelului la un specialist într-un domeniu (istoric, avocat, psiholog etc.) pentru a corecta eventualele erori de documentare. Însă cei care apără aceste rescrieri, voit sau nu, se fac că nu văd că toate aceste „reformulări“ se pliază perfect pe „diktatele“ unei ideologii politice care, de mai bine de un deceniu, a cucerit cultura populară occidentală.
„Cărțile, filmele și arta în general nu ar fi tratate așa dacă n-ar fi fost transformate în forme de divertisment și, prin urmare, produse comerciale“, scrie Olivier Babeau în „Le Figaro“. „Cartea, fiind la egalitate cu filmul, este considerată un produs al cărei unică vocație este să fie vândut într-un număr cât mai mare. Prin urmare, ea trebuie să se plieze pe cel mai mic numitor comun al sensibilităților clienților. Private de orice asperitate, ele devin simple bomboane netede pe care le înghițim fără să ne strâmbăm.“
Această polemică, pro sau contra „sensitivity readers“, a ajuns în ultima vreme și în Franța, unde se discută aprins pe acest subiect și unde acești noi cenzori ar putea fi denumiți „deminatori literari“, cei puși să dezamorseze orice potențială problemă care i-ar ofensa pe cei „politically correct“. „Sunt două tipuri de edituri care apelează la ei“, spune Elsa Pradier, autoarea unui studiu despre practica „sensitivity readers“. „Sunt fie mici edituri independente, care țin foarte mult la respectarea anumitor valori (ideologice), fie mari edituri care se folosesc de ei numai ca strategie comercială, pentru a evita orice reclamă negativă“. „Sunt utilizați numai pentru a obține o carte care să fie bine primită pe Twitter, nu o carte bine scrisă“, spune, în schimb, autoarea americană Kate Clanchy.