Pandemie, război, criză, inflație – ultimii câțiva ani ai istoriei noastre cotidiene dau impresia că nu știu ce conspirație mondială vrea să ne nimicească firavul firicel de prosperitate care, nu se știe cum, s-a strecurat până și în estul Europei, ajungând chiar și în România. Și, cum românii sunt – fapt dovedit statistic – o nație de consumatori, criza economică, inflația și inevitabila creștere a prețurilor limitează de la o lună la alta acel pospai de prosperitate abia dobândit. Oamenii încep să fie mai atenți la ce pun în coș în supermarketuri (dar avem supermarketuri!) și caută chilipiruri sau își calculează mai strict bugetul. Strâng iarăși cureaua, revenind la vechile reflexe autohtone.
De cealaltă parte, marii comercianți, afectați și ei de criză, caută metode de a-și spori veniturile prin diverse metode, unele tradiționale, altele mai imaginative, altele chiar mai neortodoxe, așa cum o cere logica profitului. Ajustarea prețurilor la rata inflației este soluția cea mai banală, dar nu și cea mai profitabilă – e la mintea cocoșului că ea reduce volumul vânzărilor. Companiile inteligente, cu armate de creativi și resurse la dispoziție, concep adesea practici mai inteligente, dintre care unele ar putea fi considerate chiar înșelătoare de anumiți „consumatori“ (o titulatură enervant de depersonalizantă), fără a fi stricto sensu astfel, dar consumatoru-i suspicios, mai ales în vremuri de criză.
Eu, de exemplu, sunt consumatorul suspicios. Mi se năzare, îmi imaginez lucruri, văd mici comploturi comerciale gândite să-mi smulgă banii din buzunare – de fiecare dată mai mulți. N-am încredere în bună-credința companiilor, nici în reclamele atrăgătoare și nici în ofertele de nerefuzat.
Pentru mine Black Friday e un fel de schemă piramidală de tip Caritas extinsă la scară globală. Mai sunt – nu știu dacă pe aceeași linie logică – și un consumator conservator: cumpăr ceea ce cunosc deja, ceea ce am verificat și m-a mulțumit. Prin urmare, orice schimbare mă nemulțumește și mă face un consumator și mai suspicios: de ce să schimbi ceva dacă e bun și se vinde? Ca să păcălești consumatorul din mine, desigur.
Ce înseamnă asta? Cumpăram când și când, de poftă, o supă la borcan, o supă de linte groasă, consistentă, cu gust bun. Acum vreo lună, după o perioadă de creștere constantă a prețurilor, am văzut iarăși pe un raft supa respectivă, la același preț ca odinioară. Cu amintirea gustului în minte și un mic imbold de recunoștință, am cumpărat un borcan și, ajuns acasă, l-am golit într-un bol, ca să încălzesc supa. Numai că de data asta supa nu mi s-a mai părut la fel de groasă și de consistentă, ci mai degrabă lichidă spre apoasă. Și, cu mintea mea bănuitoare, mi-am zis nemulțumit că uite ce strategie șireată de marketing: nu mărești prețul, dar lungești supa.
Că o fi sau nu o strategie, sigur e că un lucru similar mi l-au semnalat la un moment dat copiii noștri, care sunt fascinați de flacoanele cu săpun lichid. Le place cum curge pe ștuț gelatina aia colorată, așa că, în ciuda protestelor mele de om econom spre cărpănos, cumpărăm mereu câte un recipient de săpun lichid.
Și într-una din zilele primăverii ăsteia, cam tot pe la vremea creșterii prețurilor, fetița remarcă încântată în timp ce se spăla pe mâini că „Uite, tati, ce frumos curge acum săpunul! Nu mai e așa… gros“. „Vâscos“, zic eu. „Da, nu mai e așa vâscos“, aprobă ea, încântată de cuvântul nou-învățat. Pentru că e lungit cu apă, ca să mai reducă ăia din substanța activă, mă gândesc eu conspiraționist, dar nu o spun cu voce tare. Ea e bucuroasă și nu vreau să-i stric plăcerea. E de ajuns că mi-o stric mie. Nici măcar nu suport săpunul lichid.
E posibil să fiu într-adevăr excesiv de suspicios. Nu exclud însă – tocmai pentru că sunt suspicios – nici cealaltă posibilitate: aceea ca niște strategi inteligenți să fi căutat să-și păstreze clienții prin menținerea unor prețuri similare cu cele dinainte de criză, făcând economii (și, implicit, profit) prin reducerea calității. N-ar fi exclus, nici ilegal, ci într-o logică firească a economiei de piață. Poate doar un pic imoral. Exemple mai am și pentru data viitoare, doar răbdare și criză să mai fie.