Cormac McCarthy a fost unul dintre cei mai mari scriitori contemporani americani, așa cum spune Stephen King, primul care s-a grăbit să reacționeze la anunțul decesului celebrului autor. Nu este singurul de aceeași părere, luând în considerare șirul nesfârșit de reacții din partea altor scriitori contemporani, al criticilor literari și a diverselor personalități culturale care și-au exprimat tristețea și regretul la dispariția lui McCarthy.
Dar „strălucirea tenebroasă“ a acestui „poet liric al ororii și haosului“, cum descrie „The Guardian“ proza lui Cormac McCarthy, a avut ecouri nu numai în lumea literară și cinematografică, ci și pe tărâmul, oarecum neașteptat, al muzicii rock dure, unde scriitorul s-a bucurat de o mulțime de fani celebri. „Cărțile lui Cormac McCarthy pot fi psihedelice, apocaliptice, gotice, horror și foarte heavy. Grele ca subiect, grele ca ton. În mare măsură exact ca muzica pe care a inspirat-o, ele pot fi intransigente, fără milă, cu un ochi ferm ațintit asupra naturii umane“, scrie revista „Metal Hammer“.
Nu e de mirare că romane precum Meridianul sângelui sau Drumul apar pe lista cărților preferate ale unor muzicieni precum Bruce Sprinsgsteen sau Nick Cave, acesta din urmă, alături de Warren Ellis, compunând și coloana sonoră a adaptării cinematografice a Drumului. „Iubesc cartea asta“, spunea Nick Cave. „Este o carte inteligentă, în care McCarthy reușește să țeasă o poveste extraordinar de sentimentală despre dragostea dintre tată și fiu într-un decor cumplit de pesimist – și să mai și ajungă unde vrea“.
Un alt muzician, Neil Fallon de la trupa americană de heavy metal Clutch, trece și el romanele Meridianul sângelui și Child of God (1973) pe lista cărților lui favorie. „Cred că este unul dintre cei mai buni scriitori ai epocii noastre“, spune muzicianul. „MCarthy are îndemnarea incredibilă de a picta imagini foarte frumoase cu o remarcabilă economie de cuvinte și apoi să sfâșie aceste imagini cu scene de o violență de nedescris. Să fim bine înțeleși, Meridianul sângelui poate figura cu ușurință în sectorul de cărți horror al oricărei biblioteci! Plasând acțiunea în Vestul american pe la 1859, McCarthy oferă un portret de o sinceritate brutală a felului în care America a aplicat în mod barbar celebrul destin manifest. Judecătorul Holden din carte este poate cel mai îngrozitor personaj negativ inventat vreodată.“
Melodia Book of Bad Decisions a trupei Clutch, de exemplu, este direct inspirată de proza lui McCarthy. „Versurile au fost inspirate de el, de ideea de a descrie scenarii în detalii frumoase, dar grotești“, explică bateristul Jean-Paul Gaster.
Cărțile lui Cormac McCarthy au influențat și muzicieni din extrema genului heavy metal, cum ar fi suedezii de la Watain, o trupă ce cântă un black metal extrem de dur. Melodia lor They Rode On, de pe albumul The Wild Hunt (2013), își află și ea, de exemplu, originea în Meridianul sângelui. „E una dintre acele cărți care m-au înșfăcat de grumaz și m-au dus foarte departe, în adâncuri“, spune vocalistul Erik Danielsson, într-un interviu pentru „Metal Hammer“. „Mi-a adus aminte de acest pelerinaj pe care îl parcurgem noi cu Watain, de un lung și greu drum printr-o sălbăticie dezolantă. O imensitate melancolică în care se intercalează izbucniri de barbarie sângeroasă. They Rode On este inspirată de toate aceste sentimente pe care mi le-au stârnit lectura romanului.“
De asemenea, fiecare piesă de pe albumul Hex; Or Printing in the Infernal Method (2005) al trupei americane de doom metal Earth are numele extras dintr-o frază care apare în Meridianul sângelui. „Este cartea cea mai violentă și mai ocultă, dar toate cărțile lui McCarthy tratează tema Vestului, a Frontierei, a violenței acesteia. Fiind născut în America, mă consider complet un produs al acestei Frontiere a cărei istorie m-a influențat“, explică revistei „Terrorizer“ chitaristul Dylan Carlson.
Și Ben Nichols, vocalistul și chitaristul trupei de punk/ alternative country-rock Lucero, a înregistrat un album solo numit The Last Pale Light in the West în care fiecare piesă este inspirată de Meridianul sângelui. „E un roman western foarte apocaliptic, probabil romanul meu preferat“, recunoaște Nichols. The Last Pale Light in the West este compus din punctul de vedere al unui narator căruia nu îi pasă dacă trăiește sau moare. Dar există acolo o licărire de speranță care și ea vine tot din cărțile lui Cormac. Cred că poți să găsești cel mai bine această urmă de speranță în romane precum Nu există țară pentru bătrâni.
„Speranță, durere, moarte, suferință, onestitate, brutalitate. S-ar zice că sună ca muzica noastră preferată. Nu e de mirare că acest autor are o asemenea influență asupra muzicienilor rock“, conchide „Metal Hammer“.
Interesant este că romanul Meridianul sângelui, dată fiind aprecierea de care se bucură, nu a reușit încă să fie adaptat la cinema. Multe dintre cărțile lui Cormac McCarthy au devenit filme, unele extrem de apreciate: All the Pretty Horses (2000), No Country for Old Men (2007 – recompensat cu Oscar), The Road (2009) și Child of God (2013). Dar Meridianul sângelui nu a reușit niciodată să treacă pe marile ecrane, în ciuda numeroaselor încercări care datează încă din 1995. De-a lungul vremii, mai multe nume mari de la Hollywood au fost asociate proiectului unei posibile adaptări: Tommy Lee Jones, Ridley Scott, James Franco. Mulți sunt de părere că un astfel de film nu poate fi realizat din cauza violenței și a tonului negativ al cărții. Dar Cormac McCarthy nu era de acord cu acest punct de vedere, așa cum spunea într-un interviu din 2009 în „The Wall Street Journal“: „Ar fi o adaptare greu de făcut și ar fi nevoie de un cineast cu mare imaginație și o tonă de curaj. Dar răsplata unui asemenea efort ar putea fi extraordinară“.