Dacă ne dorim să trăim într-o societate sănătoasă moral, consider că este foarte important ca generațiile care vin din urmă să fie educate, de la cele mai fragede vârste, după principii simple și bune. Ăsta e cel mai bun aport pe care orice construct familial îl poate aduce umanității, să imprime micuților mecanisme de a alege binele și adevărul atunci când sunt puși în fața alternativei. Metodele sunt la îndemâna oricui, de la basme până la puterea propriului exemplu.
Vara aglomerată care tocmai a trecut m-a dus, inițial pentru o zi, la Costinești. Stațiunea Tineretului mi s-a părut încremenită în timp, în total contrast cu vioiciunea de seară a turiștilor. Zâmbitori și roșii, se perindau printre chioșcurile și tarabele cu mâncare, jucării, haine de vară sau brizbrizuri, iar eu nu puteam să nu-i văd, fiindcă drumul meu spre hotelul Forum era de-a lungul falezei. Neputând rezista mirosului de porumb fiert, am poposit preț de câteva minute la micuța coadă. Lângă mine, la o tarabă cu nimicuri chinezești, am surprins scena despre care scriu azi. Cu mâna în mâna mamei, băiețelul de vreo cinci ani striga că vrea sabia aia, adică cea din plastic mov. Mama l-a tras ușor de acolo, spunându-i că lasă că ți-o cumpăr mâine. Dar nici măcar o secundă nu s-a uitat către sabia mov, fapt care a declanșat în mine o dorință de dreptate a omului căruia încă nu-i venise rândul la porumb.
Era evident că tânăra mamă folosise un tertip pentru a scăpa de gura băiețelului, dar cu ce cost? Păi nu este sânul familiei locul în care micul cetățean trebuie să învețe că nu e bine să minți? Și tocmai persoana cea mai dragă îl mințea. Minciunică peste minciunică, una azi, alta poimâine, vor imprima creierașului ideea că neadevărul este un prieten bun. Puteam să previn acest lucru cu prețul unei zile de cazare suplimentare.
În seara următoare m-am fofilat prin mușuroiul de turiști, țintuind și nescăpând din ochi tandemul mamă-fiu. Speram într-o minune care nu voia să se întâmple. Când i-am văzut îndepărtându-se de zona comercială, am acționat în spiritul dreptății. I-am prins pe amândoi de câte o mână și i-am dus la taraba cu pricina. Doamnă, nu e frumos să-ți minți copilul, pentru că… și i-am turuit pe nerăsuflate primul paragraf al acestui articol. Dacă nu aveți bani, vi-i împrumut eu, ba chiar vi-i donez. Stați liniș… atât a apucat să răspundă femeia, până în momentul în care copilul a început să strige că nu mai vrea sabie, ci vrea camionul galben. Ea mi-a zâmbit binevoitor, ba chiar cu un pic de satisfacție. Eu am spus: eeei, camion mâine!