La 61 de ani, David Fincher este unul dintre ultimii regizori de la Hollywood care ar putea fi descris ca autor în sine, deși el, personal, nu este încântat de acest termen. Dar, în același timp, Fincher este un realizator care, într-un sistem caracterizat de repetiția industrială a unor formule comerciale, a reușit să își păstreze independența creativă și, în cea mai mare parte, să își realizeze propriile proiecte, având parte în același timp și de (un meritat) succes de public.
Noul lui film, The Killer, o nouă producție realizată în colaborare cu Netflix, este oarecum o surpriză pentru cei care se așteptau ca Fincher să devină din ce în ce mai serios după Mank (cu zece nominalizări la Oscar și două câștigate), precedentul lui film, o incursiune în culisele realizării Citizen Kane (având și o conotație foarte personală). Noul David Fincher este însă un thriller neonoir, un film de acțiune, o producție pe cât de comercială poate fi un film semnat de cunoscutul regizor. Este povestea unui misterios asasin plătit, interpretat de Michael Fassbender, care pornește o vânătoare de oameni, mai mult decât personală, a foștilor săi clienți. „N-am vrut să iau lucrurile foarte în serios“, explică Fincher, care își descrie filmul drept „o bună producție de serie B“. „N-am să fiu niciodată un cineast mai matur decât sunt. Oriunde merg, duc în mine puștiul care am fost la vârsta de 12 ani.“
The Killer i-a prilejuit lui Fincher reîntâlnirea cu scenaristul Andrew Kevin Walker, cel cu complicitatea căruia a realizat Seven. Noul film este departe de tenebrele unei povești cu ucigași în serie. Este bazat pe o serie de benzi desenate franceze, semnate de scenaristul Alexis Nolent și desenatorul Luc Jacamon. Ca foarte mulți alții, Fincher a fost și el atras de benzi desenate în copilărie. Spre deosebire de mulți alții, „pe la 10 ani citeam deja mai mult revista «American Cinematographer». Pe vremea când, în anii ’80, Frank Miller îl reinventa pe Batman, eu deja mă mutasem la Hollywood și eram mult mai dedicat filmului decât benzii desenate“, spune regizorul. Probabil că, din acest motiv, n-a reușit să își vândă proiectul unui film cu Omul Păianjen în 1999, în care Fincher sărea peste povestea originii celebrului super erou, concentrându-se numai asupra lui ca adult. „Studiourile n-au fost interesate, iar mie mi se părea tâmpită povestea cu adolescentul mușcat de un păianjen radioactiv. Mi-am zis că sunt multe alte lucruri pe care le pot face în viață, iar un astfel de film nu se numără printre ele.“ Spider-Man a fost apoi realizat de Sam Raimi.
Mulți sunt de părere că asasinul extrem de meticulos din The Killer amintește foarte mult de Fincher, a cărui tehnică de lucru, cu atenția maniacală pentru detalii și reputația de a filma o scenă de zeci de ori, este aproape legendară. „Lucrez la fel“, recunoaște regizorul care a avut noroc să îl aducă în rolul principal pe Michael Fassbender, un actor care în ultimii ani a abandonat aproape complet actoria în favoarea primei lui iubiri, cursele de mașini. Norocul lui Fincher a fost că Fassbender tocmai văzuse thrillerul din 1967 al lui Jean-Pierre Melville, Le samouraï, cu Alain Delon în rolul altui asasin meticulos, un film a cărui influență se simte, discret, în The Killer.
Celor care se declară mirați de alegerea unui astfel de subiect pentru noul film, Fincher le aduce aminte de filmografia lui impredictibilă, care l-a făcut să realizeze filme foarte diferite ca subiect. „Cum poți să accepți că am făcut, unul după altul, The Fight Club și Panic Room? Sunt la pământ dacă vorbim de o așa-zisă consecvență a filmografiei de, chipurile, autor. Fiindcă, unu, nu-mi pasă și, doi, pe vremea când făceam Fight Club, lumea îmi reproșa cum pot face un astfel de film atât de puțin comercial. Acum, când fac ceva precum The Killer, sunt întrebat de ce nu fac filme ca la începuturi, mai importante. E o ceartă pe care nu am cum să o câștig“, explică Fincher.
Pomenind despre Fight Club, un film pe care regizorul recunoaște că nu l-a văzut de 20 de ani și nici nu vrea să-l revadă („Ar fi ca și cum te uiți la pozele din liceu“), Fincher comentează recentele reproșuri aduse filmului său: „Nu sunt responsabil de felul în care oamenii interpretează lucrurile“, spune regizorul. „Acest Fight Club consumat de bărbații de astăzi nu este același film care a fost un eșec comercial atunci când a avut premiera în 1999 sau care a devenit apoi un hit pe DVD. Limbajul evoluează, simbolurile evoluează. Nu l-am făcut pentru o audiență de dreapta, dar întotdeauna oamenii au văzut doar ceea ce au vrut să vadă într-un tablou de Norman Rockwell sau în Guernica lui Picasso. E imposibil însă pentru mine să îmi imaginez că oamenii nu văd că Tyler Durden este o influență negativă. Celor care nu înțeleg asta nu știu să le răspund și nu știu cum să îi ajut.“