Cind vorbesc despre „micii romani”, ba chiar de „romanii foarte mici”, nu ma gindesc la oamenii de rind, care, fiecare dupa puteri, isi fac treaba fara a iesi neaparat in evidenta. Nu. Ma gindesc la acei romani al caror prestigiu acumulat este disproportionat de mare in raport cu statura lor umana reala. Stiu ca si aici intra in calcul imense doze de subiectivitate, dar numai cine nu incearca nu greseste. Altfel de unde ar fi rasarit in campania „Mari romani” personaje ca Nicolae Ceausescu sau Ion Antonescu in primele 10-15 locuri?
Indiferent de sansele aparitiei unei asemenea campanii, avansez aici, pentru orice eventualitate, zece propuneri – nu ierarhic, ci aleatoriu. Insirarea aproape exclusiva a unor nume din spatiul politic ar putea parea un simplu efect jurnalistic ieftin sau chiar o forma de monomanie, dar zau ca nu-i chiar asa. In spatiul politic – mai ales in cel al ultimelor citeva decenii – impostura isi face mult mai repede loc decit in alte domenii, unde, de bine, de rau, se cer unele competente mai concrete decit „arta” leadership-ului, practicata intr-o tara mai tot timpul prost condusa, cum este Romania.
1) Prima propunere se impune de la sine: Nicolae Ceausescu. Nu cred ca exista in istoria Romaniei moderne vreun personaj a carui statura morala, intelectuala si politica sa contrasteze atit de radical cu puterea pe care a detinut-o si cu importanta sa in istorie. Din punct de vedere politic, in timpul celor 24 de ani in care a condus tara a fost stapinul absolut (si recunoscut!) al cetatenilor romani, iar capriciile lui deveneau lege. Apoi Ceausescu nu va putea fi sters niciodata din istoria Romaniei, ocupind chiar locul 11 in topul realizat in cadrul campaniei „Mari romani”. Mai mult, fostul dictator e azi una dintre putinele figuri autohtone faimoase in strainatate. Asta e sansa oricarui dictator dezechilibrat.
Pe de alta parte, desi nu-i contest o anume siretenie primitiva, formatia lui intelectuala era cel putin modesta, iar calitatile sale de lider n-au fost dovedite de nimic. Banuiesc chiar ca daca s-ar fi dorit, ar fi putut fi rasturnat oricind de la putere si orice alta figura obscura l-ar fi putut inlocui foarte bine. Asta e unul din marile pacate ale regimurilor comuniste – ignora competentele reale si permit ascensiunea mediocritatilor.
2) Al doilea nume de pe lista mea de „mici romani” este – cu tot regretul – fostul presedinte al Romaniei postdecembriste, Emil Constantinescu. Comparativ cu sperantele cu care a fost investit, statura creata in cadrul campaniei electorale si autoritatea pe care a avut-o, prestatia sa din cei patru ani de mandat prezidential a fost una jalnica. Si de-ar fi fost numai asta! In campania pe care o propun, acei patru ani n-ar fi fost suficienti pentru plasarea lui printre „micii romani”. L-am introdus pe lista scurta din pricina incapatinarii cu care se straduieste sa ramina in mediul politic, desi e evident ca nu are nici har, nici sustinere si nici macar habar de ce ar vrea sa faca. A refuzat o retragere onesta si bine-venita la Universitate si incearca sa atraga atentia asupra lui cu dezvaluiri ridicole si discursuri mediocre. Puterea pierduta l-a orbit, ca pe orice om caruia i se pune pe cap o caciula prea mare.
(Urmatoarele opt propuneri ramin pentru saptamina viitoare. Pina atunci, cine stie, poate lanseaza cineva si competitia…)