Citusi de putin (in afara doamnelor din Romania). S-au vazut in treacat citeva ore prin biblioteca, bucataria, sufrageria, clubul CITL (Colegiul International al Traducatorilor Literari) de la Espace Van Gogh din Arles*. La intrebarea ce fac ei concret, raspunsul potrivit e ca in cele sapte ore ei nu fac nimic deosebit: se plimba pur si simplu cu masina polonezului printr-un tinut de basm, vorbesc si tac. Atit?
In fapt, se mai opresc in cite-un orasel sau sat, viziteaza ce e de vizitat, maninca, beau, urca pe-un munte, se odihnesc pe o stinca. Mai exact: trec pe linga Fontvieille-ul lui Alphonse Daudet, trec pe linga St. Remy de Provence al lui Nostradamus, strabat tinutul templierilor si bauxitei si se opresc pe-o costisa. Romancele organizeaza in cinci minute un picnic pe o pajiste napadita de flori. Scot din sacose o fata de masa-n carouri, farfurii, canite, servetele portocalii, un maldar de senviciuri cu telemea de Sibiu, cu busuioc, masline si rosii, un paner cu fructe, un termos de cafea. Se gindesc sa le propuna un joc. Sa descrie fiecare in limba lui ce se vede pe fata de masa. Aerul se umple de consoane si vocale, ca o muzica zglobie. Descriu tot asa si ce se vede de jur imprejur. Rid. Apoi ar vrea sa vorbeasca si despre ce nu se vede. Ce nu se vede? Cine sint ei de fapt. Stau pe iarba, in jurul dejunului improvizat, si incep pe rind, in franceza, sa povesteasca despre ce fac la Teheran, Taipei, Bydgoszcz, Bucuresti, Timisoara, despre familii, despre copii, despre ce se intimpla in tarile lor, despre ce planuri au. Asa afla ca exact in seara asta, cind o sa ajunga inapoi, la Arles, polonezul ar trebui sa primeasca un telefon prin care i s-ar putea schimba viata cu 180 de grade. Ca taiwaneza ar vrea sa-si gaseasca un sot in Europa. Ca iranianul sta cu familia la Blois si face naveta la Teheran. Ca romancele sint impacate si multumite cu viata lor, oricit de greu e in tara. Ca ii uneste franceza, dar si amanuntul ciudat ca toti au tradus macar o data in viata lor un fragment din Proust. Iar iranianul, timp de peste 20 de ani, chiar toata opera lui.
Se opresc intii la Cavaillon, orasul cu cei mai buni pepeni din lume. Doamnele cu picnicul cumpara cinci cantalupi mici pe care scriu cu o carioca neagra numele fiecaruia si le deseneaza ochi, gura si ochelari. Apoi isi trag rasuflarea la Coustellet, la Muzeul Lavandei. Usor fisticit, specialistul in Gombrowicz si Deleuze ia cinci saculeti cu lavanda pentru toti. Ajung la Gordes, unde poliglota din Taipei le face cadou cite o figurina din lut roscat. Se opresc la Apt, un oras de vis. Pentru ca numele lui Hugo Pratt suna bine in cele 10 urechi, hotarasc sa manince la restaurantul Corto Maltese. Doboriti de moleseala trag apoi la un mic han pe drumul dintre Bonnieux si Lacoste. Acolo, traducatorul lui Flaubert si Celine in persana comanda cinci espresso-uri si o tarta mare cu fructe. Stau sub maslini si leandri infloriti, asculta cum bate usor mistralul si cum ziriie greierii uriasi, privesc cum sus, pe munte, zidit in stinca, satul Lacoste straluceste in lumina dupa-amiezii si cum castelul Marchizului se profileaza in departare. Apoi incep urcusul. De sus li se deschide o priveliste care le taie pur si simplu respiratia. Stau unii linga altii si tac multa vreme sub un cer ce presara asupra lor o pulbere roz-aurie si-o liniste de la-nceputul lumii. Coboara incet, fara sa mai spuna nimic, pentru ca au inteles, intr-o limba fara cuvinte, ce-au cautat toti acolo si ca nu mai e nimic de tradus. Se urca in masina si pleaca amutiti spre Arles. In masina se aude doar Siesta lui Miles Davis. Si pe urma Garbarek, Visible World.
Seara, pe la sapte, sint cu totii in biblioteca, fiecare la biroul lui, cu urechile ciulite. La opt fara zece suna celularul polonezului. Se opresc din scris si citit, cu inima cit un purice. Il aud cum vorbeste invalmasind consoanele si deodata strigind de bucurie Yesyesyes! Se reped la el, il imbratiseaza si-l saruta, desi habar nu au care-i vestea cea mare. Apoi urca in sufragerie, se pun pe gatit fiecare ce stie mai bine de-acasa si-ncing un chef cu vin de Bordeaux pina spre dimineata. Vorbesc in franceza, fara sa se mai poata opri, despre binecuvintata zi de 29 august 2006, care tocmai se incheie. Si descriu in persana, chineza, romana, polona ce a insemnat lunga tacere de sus de pe munte, cind la picioarele lor s-au intins pacea si raiul.
P.S.: In rolurile principale: Mehdi Sahabi, Janusz Marganski, Mei Chen Cheng, Delia Vasiliu si Adriana Babeti.
* Pentru cine vrea sa arunce o privire, dati bunului Google sa caute Arles, Espace Van Gogh, CITL si Luberon, asezare dupa asezare.