La noi, criza se disputa si se discuta, in termeni destul de vagi, la televizor. Ea pare sa nu reprezinte, in fapt, o amenintare reala pentru nici un cetatean roman, cel putin asta este senzatia pe care o am. Ca mai orice subiect care a acaparat atentia lumii, la noi criza foloseste doar electoral. Si devine o discutie penibila. Asta pentru ca ii vezi pe reprezentantii partidelor aflate la guvernare luind criza in brate si aratind-o ca pe-o sperietoare doar pentru a-si asigura intelegerea electoratului si, totodata, spalarea publica pe miini: guvernul nu are nici o vina pentru scaderea investitiilor din ultima vreme, asta e o cauza a crizei; guvernul este responsabil si nu acorda maririle salariale pentru profesori, pentru ca, in caz contrar, va veni peste noi criza si ne va gasi mai slabi ca niciodata. S.a.m.d. De partea cealalta, reprezentantii partidelor de opozitie vin cu un politicianism si mai gonflat: guvernul a lasat Romania neputincioasa in fata marelui tsunami numit criza mondiala, guvernul e vinovat de toate, e singurul responsabil etc. etc. Si asa, dintr-o discutie electorala-ntr-alta, criza ramine doar o chestiune nebuloasa, imposibil de transpus in cuvinte mai clare, care insa devine un excelent instrument pentru apropiatele alegeri.
Nu am urmarit personal in ce „ambalaj” le livreaza SUA cetatenilor proprii subiectul crizei mondiale. Dar mi s-a povestit ca e dezbatut, zilnic, public, de oameni care chiar au ceva de spus, care nu apar la televizor pentru a cistiga vreun suport electoral, ci pentru a se asigura ca parerea lor de specialisti le este luata in calcul. La seriozitatea de care are parte tratarea subiectului se adauga si experienta directa a oamenilor de acolo: mi s-a povestit ca in ultima vreme se inchid afaceri care pareau profitabile, tot mai multi oameni se trezesc someri, iar firme care isi asumau, mai devreme, o anumita anvergura a afacerilor si a proiectelor merg acum pe politica riscului minim, refuzind sa-si mai faca planuri pe termen lung. Se simte in aer, mi s-a spus, responsabilitatea apasatoare pe care si-au asumat-o cu totii, pentru ca deocamdata nu s-a ajuns la gasirea instrumentelor concrete care sa fie folosite pentru iesirea din situatie.
Revin la noi si renunt la a mai vorbi despre politicieni, trecind la reactia omului de rind. Si fac asta folosindu-ma de citeva intrebari retorice: I-ati auzit pe prietenii dumneavoastra facindu-si planuri de viitor in care era luata in calcul si criza mondiala? I-ati vazut cautind febrili explicatii pentru ce se intimpla in lume, informindu-se, tocmai in scopul de a evita eventuale probleme cauzate de aceasta criza? Sau mai simplu: ati auzit multe discutii in tramvai, la diverse mese de restaurant sau oriunde altundeva in care subiectul sa fie aceasta criza care pur si simplu creeaza obsesii in alte zone ale lumii?
O explicatie pentru raspunsurile negative pe care le cuprind intrebarile ar fi ca, in Romania, criza nu a afectat inca direct oamenii. O alta explicatie ar fi aceea ca romanii s-au obisnuit intr-atit cu situatiile de criza de-acasa, supravietuindu-le, incit o asemenea chestiune de proportii mondiale se reduce la problema caprei vecinului. O a treia explicatie imi pare insa mai aproape de adevar: spre deosebire de alte popoare, ne dovedim inca o data incapabili de sincronizare cu lumea. La noi, toate ajung la mina a doua, picind pe pitorescul mioritic si adaptindu-se la el. Cam asa se intimpla si cu discutiile despre criza mondiala: in timp ce intreaga lume isi pune probleme reale, la noi, ea, criza, e in etapa de manelizare. Iar asta pentru ca este, la fel ca intotdeauna, un „produs” pe care-l luam abia la second-hand. In momentul in care o vom incerca pe propria piele, va fi deja tirziu, intrucit nu prea ne-am pregatit pentru ea. Si vom astepta, de asemenea la fel ca intotdeauna, o salvare din afara. Ceea ce astazi parem a nu pricepe deloc este insa faptul ca si salvarea aceasta, din pricina intirzierii noastre proverbiale, va fi tot una la second-hand.