Se împlinesc 50 de ani de când o revoluție muzicală a fost înregistrată în Germania de Vest prin apariția unor formații rock experimentale precum Neu!, Can, Kraftwerk, Faust, Tangerine Dream sau Amon Düül II, grupate sub eticheta de krautrock, formații care au redefinit peisajul muzical, inclusiv dincolo de granițele Germaniei.
Născut din perioada tulbure de după război, acest grup de artiști a creat un sound greu de clasificat, încorporând elemente de rock, jazz, funk, electronică, psihedelică și minimalism avangardist. Acest curent eclectic, marcat de respingerea statu-quo-ului, a lăsat o amprentă de neșters asupra muzicii, inspirând artiști de la David Bowie și Sex Pistols până la Talking Heads și Radiohead, scrie „BBC Culture“.
Termenul krautrock, inventat de inventat de jurnaliștii britanici pentru a denumi aceste formații, a fost destul de controversat, considerat chiar ofensator, dată fiind natura derogatorie a termenului kraut. Cu toate acestea, în 1974, cei de la Faust au lansat piesa Krautrock, asumându-și denumirea.
Krautrock, scrie BBC, s-a născut în directă relație cu contextul sociopolitic al Germaniei postbelice, mai ales cel al anului 1968, când în țară erau înregistrate revolte politice, sociale și culturale, ecouri ale mișcărilor similare globale. Este o perioadă marcată de un conflict între generații, tineretul dorindu-și o transformare mult mai profundă a societății decât cea reușită prin „miracolul economic“ al reconstrucției rapide de după război. Această experiență „revoluționară“ vest-germană a fost deosebit de intensă din cauza trecutului nazist al țării.
Filosoful german Jürgen Habermas a identificat 1968 ca începutul „liberalizării fundamentale“ a societății germane, un moment în care tineretul căuta să se confrunte și să se împace cu trecutul nazist al părinților lor. Un moment intens și personal, de exemplu, pentru fondatorul formației Can, Irmin Schmidt, care avea o relație dificilă cu tatăl său, susținător al regimului nazist, și care a fost dat afară de la școală pentru că a expus trecutul nazist al unor profesori. Această atmosferă tulbure și marcată de dorință de progres a devenit sol fertil pentru nașterea krautrockului. Genul a fost definit în mai mare măsură de „ceea ce nu era“ decât de „ceea ce era“, scrie BBC. În afară de o aplecare spre pasaje ritmice lungi, hipnotice și repetitive, formațiile grupate sub umbrela krautrock nu aveau un stil muzical foarte clar definit, preferând să exploreze teritorii sonore diverse, de la rock la jazz, funk, electronică, psihedelică și minimalism avangardist. Mai mult, contactele între aceste grupuri nu erau foarte strânse, ele activând separat, răspândite în mai multe orașe.
Michael Rother de la Neu! subliniază faptul că formația sa a fost „rezultatul erupțiilor politice, sociale și culturale“ din jurul anului 1968. Krautrock a devenit expresia unei tranziții ideologice mai largi în rândul tineretului german din anii ’70, trecând de la o cultură contra la o cultură alternativă. Schimbarea nu mai era despre „vrem să abolim actuala societate“, ci mai degrabă despre „nu-mi pasă de societate, plec și mă mut la țară“. Cele mai multe formații krautrock și-au asumat această filosofie; de exemplu, membrii Can locuiau și înregistrau muzica într-un castel din secolul al XV-lea de lângă Köln, iar Faust într-o comună, în Wümme, lângă Hamburg. Astfel, scrie BBC, „prin felul lor de a fi și a acționa erau politice, mai mult decât printr-o ideologică explicită: pe de o parte încercau să creeze viziunea idealistă a unui mod de viață alternativ, pe de altă parte, prin ignorarea oricărei tradiții muzicale, sugerau protestul și o anume acțiune politică“. Muzicienii krautrock au fost, în esență, „arhitecți ai unei noi identități germane“, respingând convențiile și influențele muzicale externe, în special Schlager-ul, un gen muzical predominant în acea perioadă, dar și „importurile muzicale britanice și americane“. Această respingere a mainstreamului „a dus la o reafirmare a identității germane prin muzică, reprezentând un act de contestare și inovare artistică“.
Pentru Irmin Schmidt de la Can, un fost elev al influentului compozitor german Karlheinz Stockhausen, dorința de a-și crea o identitate muzicală radical nouă s-a manifestat prin căutarea deliberată de „a folosi trecutul pentru a crea ceva total original“, Can stabilind un standard pentru rockul experimental prin albume clasice precum Tago Mago (1971), Ege Bamyasi (1972) sau Future Days (1973).
La ani distanță, influența krautrockului este mult mai clară. Deși, la vreme respectivă, majoritatea acestor formații nu înregistrau decât vânzări de discuri modeste, ele au exercitat o influență considerabilă în muzica modernă. Kraftwerk a ajuns una dintre cele mai importante reprezentante ale muzicii electronice, iar trupe precum Neu! sau Harmonia au deschis alte orizonturi muzicale care au influențat alți artiști din întreaga lume. Printre aceștia se numără, de exemplu, Brian Eno sau David Bowie, care, pe la mijlocul anilor ’70, folosea lecțiile oferite de Neu! și Harmonia pentru a își compune celebrele discuri realizate la Berlin.
Krautrock a fost mai mult decât o mișcare muzicală; a fost o reacție profundă și creativă la un context social și istoric complicat. „Această perioadă tumultuoasă a dat naștere unor sunete și idei care continuă să inspire și să provoace și în prezent, demonstrând că puterea muzicii de a reflecta și modela societatea este întotdeauna prezentă, indiferent de perioada istorică“, scrie BBC.