Prima a fost la Bucuresti, cind a trebuit sa ma sfisii precum Ioan Voda intre marele colocviu al proiectului LIRCO, pus la cale de Centrul „Tudor Vianu” al Literelor bucurestene, si Festivalul de Literatura, copt de o echipa Polirom. Recunosc, am stat mai mult printre academici, unde m-am zdrobit sa inteleg ce-i cu globalizarea, canonul, nationalul, regionalul in literatura. Am mai picotit, m-am mai plictisit (dar foarte rar), insa cind am auzit o tinara cercetatoare descriind ager ce am facut noi la Timisoara pentru literatura Europei Centrale, m-am inviorat ca dupa un espresso dublu. Iar cind seara am descins la clubul metere, sa-i vad pe Attila, Gyorgy, Filip, Florin, Luci, George, Bogdan, Anca, Oana si pe citi altii, adunati pentru a treia runda de vorbiri, mi-a sarit somnul de atitare. Am stat pitulata intr-o puzderie de tineri scriitori, critici sau doar simpli cititori, fara sa-mi pot lua ochii de la micul Marc Stanescu, de la blugii si bascheteii lui rosii. Statea cuminte in carucior, isi morfolea biberonul cu ceai si privea in jur curios, concentrat, intelegator. Asta-i, mi-am zis, nimic nu-i pierdut, toate merg inainte, mai departe, ca si cum s-ar preda stafeta.
Tot asa de intrematoare au fost si celelalte faze cu literatura, noua la numar, in Timisoara. Doar trec prin ele in galop, ca sa le reiau cindva bucata cu bucata. Trei se leaga de ce predau la facultate. Nu-s multe ore, dar dupa cite un curs la anul II, la master sau la scoala doctorala, cind simt ca am stirnit ceva interes, cind aud intrebarile sau vad emailurile, cind incep sa intrezaresc ca din fiecare echipa as putea scoate macar doi-trei alergatori de cursa lunga, imi zic ca nimic nu s-a pierdut, ca stafeta poate fi predata destul de usor. Ar mai fi faza 4, despre ce minuni se tot intimpla in libraria Carturesti de pe Mercy, sub bagheta lui Cosmin Lungu. Cum ar fi lansarea, pe aripile vinturilor, a penultimului op tradus de Serban Foarta, Mestesugul bunei pirtiieli, insotit de-un ceai de chimen, desene, mima. Sau faza 5, despre cit de important e pentru mine sa stau macar o data pe saptamina de vorba pe-ndelete cu Alina si Gheo, ca sa ma simt un fel de prozator, chiar daca inghetam pe coridor sau prin birouri. Sau faza 6, despre cum m-am intilnit din nou cu Ionut Blidar, ajuns intr-a XII-a, ca sa povestim despre Mircea Nedelciu, inaintea concursului de la Gaudeamus. Sau faza 7, despre cum cenaclul studentilor din Timisoara, „Pavel Dan”, a implinit 50 de ani. Sau faza 8, cind premiile concursului de proza scurta „Florin Banescu” au ajuns fara nici o pila in miinile unor tineri care sint copiii colegilor nostri scriitori. Toate (6,7,8), semn ca stafeta s-a predat deja cu spor. Las la urma de tot faza 9, despre cum am citit Zilele Regelui, ca pe-o bunatate, ca pe-o alinare si-am inteles ce rost are cuvintul bucuria din dedicatia pe care Filip Florian i-o face lui Luca.