Și ce dacă, din cauza aparatului dentar, unul dintre ei nu s-a auzit prea bine? Și ce dacă, din cauza emoțiilor, un altul a tras o bâlbă splendidă la care coechipierii au mustăcit, iar cei din sală au zâmbit? Și ce dacă a avut de interpretat un rol secundar și a stat în scenă doar 10 minute din totalul de 45 ale spectacolului?
Va imposta mai bine data viitoare, brackeții îi va scoate în câțiva ani și va avea nu doar o dantură frumoasă, dar și încrederea în sine pe care un zâmbet larg i-o va spori, alături de conștiința propriei valori. Va avea o memorie mai exersată, va știi cum să evite ezitările verbale, cum să structureze un discurs public, va fi mai dezinvolt, mai deschis, va putea comunica mai rapid și mai convingător. Va fi adultul care azi e copil sau adolescent la un festival de teatru școlar, la o manifestare din propria școală, la un schimb cu instituții similare din alte orașe ori din străinătate. Va fi doctor, profesor, avocat, om de business, va fi părinte și își va aminti cât de plăcut și de util a fost să practice teatrul ca hobby în perioada studiilor.
Dat viață prin talent și stăruință
Unii vor fi chiar artiști pe scenele din țară. Sunt deja multe exemple. Cezar Grumăzescu, din echipa de la Teatrul Mic București, a activat în trupa Colegiului Național „Mihai Eminescu“ Iași, în limba franceză, care a obținut succese atât în România la reuniuni de gen, cât și în străinătate. A fost și la Festivalul ieșean „Hai la teatru!“ a cărui adresabilitate se oprește la marginile județului, căci oferta e atât de bogată, încât, dacă ar trece la acoperire națională, i-ar trebui cel puțin o săptămână pentru desfășurare.
„Hai la teatru!“ a fost zilele trecute la cea de-a XVII-a ediție. La colegiul deja numit există două trupe – Les Apos’ și Mooz, coordonate de Mira Cucinschi, prezente continuu la manifestarea organizată de Teatrul Luceafărul, cu o singură excepție, întrucât nu erau în țară. I-am rugat să numere câți tineri artiști au evoluat de cele 16 ori pe scena profesionistă – Festivalul are loc în a doua decadă a lunii martie, când se celebrează Ziua Internațională a Teatrului pentru Copii și Tineret – 20 martie, Ziua Mondială a Marionetei – 21 martie și Ziua Internațională a Teatrului – 27 martie. Mooz și Les Apos’ au reunit în acești 16 ani (dar trupele există mai demultișor) 530 de elevi. Unii dintre ei, cum am spus, sunt actori – Mălina Lazăr e actriță la Naționalul „Vasile Alecsandri“.
Un alt ansamblu care s-a remarcat este Fenomenalii de la Liceul Teoretic „Miron Costin“ Pașcani. Sunt coordonați de doamna profesor Elena Dăscălița și n-au lipsit niciodată de la Festivalul concurs de teatru școlar de la Luceafărul. Acum au jucat Căsătorie cu de-a sila de Molière în chiar ziua în care se celebra și Ziua Internațională a Francofoniei. Și a Fericirii. Din 2007, prima ediție „Hai la teatru!“, până în 2024, 210 elevi au exersat creativ joaca de roluri în spectacole regizate de sufletista lor coordonatoare. Sunt motivați că au ocazia să calce pe scândura unei scene profesioniste, spre care priveau din scaunele de spectator. Acum sunt învăluiți de luminile reflectoarelor, au ieșit din curriculă, l-au descoperit pe Molière și altfel decât în manual ori la bibliotecă. L-au extras din carte și i-au dat viață prin talentul și stăruința cu care i-au dat atenție.
Un imaginar irezistibil
„Ia un copil și du-l la teatru“ e genericul sub care an de an ASSITEJ îndeamnă la fiecare 20 martie, de Ziua Internațională a Teatrului pentru Tineret, la descoperirea acestei a patra dintre arte, atât de generoasă cu privitorii. E o artă vie, care aduce împreună pe artiști și spectatori, ce oferă refugiul temporar din cotidian într-o ficțiune magică. Care ne readuce acolo, în locul în care stăm cu ochii larg deschiși și privim către un grup de saltimbanci care ne oferă un imaginar irezistibil. V-ați întrebat vreodată câte ore de trudă sunt în spatele fiecărui personaj? V-ați întrebat cum, prin ce taină actorii se îmbracă în hainele materiale și caracteriale ale rolurilor asumate și cum ies din ele pentru a reveni la sinele civil?
În mesajul adresat de dramaturgul Jon Fosse comunității globale cu prilejul Zilei Mondiale a Teatrului (27 martie), dramaturgul scrie că „arta spulberă granițele dintre limbi, regiuni geografice, țări. Ea concentrează nu doar calitățile individuale ale fiecăruia, ci și, în alt sens, caracteristicile individuale ale fiecărui grup de oameni, de pildă ale fiecărei națiuni. Și face asta nu nivelând diferențele și reducându-le la un numitor comun, ci, dimpotrivă, arătându-ne ceea ce este diferit de noi, ceea ce e străin sau altfel. Orice artă bună conține exact asta: ceva străin, ceva ce nu putem înțelege pe de-a-ntregul, dar pe care totuși, într-un fel, îl înțelegem. Conține un mister, ca să zic așa. Ceva ce ne fascinează și ne împinge dincolo de propriile limite și, făcând asta, creează transcendența pe care orice artă o conține și către care, totodată, ne conduce. Nu cunosc un mod mai bun de a aduce laolaltă contrariile“. Teatrul e o artă care unește!
PS: M-am lăsat purtată de valul emoțiilor, am scris un text din care țâșnește entuziasmul. Deontologic e să precizez că sunt directorul artistic al Festivalului „Hai la teatru!“, dar n-am făcut aprecieri valorice, nu ne-am lăudat noi pe noi înșine, deci am trecut proba eticii profesionale. Am prezentat doar o statistică incontestabilă și, da, am creat cadru de exprimare unor tineri care vor iubi teatrul și când vor mai crește în înălțime. E un argument întemeiat pentru înflăcărare.