Dar v-am pacalit cumva atit prin inceputul acestui articol, cit si prin titlul lui. Pentru ca eu, in continuare, nu pe marginea fotbalului voi comenta. Ci, ca de obicei, pe marginea altui fenomen: politica. Insa am simtit necesara introducerea. Iar asta pentru ca descopar, in ultima vreme, probabil din cauza oboselii cauzate de multitudinea de talk-show-uri pe subiect, cam aceleasi motive de amuzament pe care le simt urmarind comentariile despre fotbal. Pe scurt, ne inflamam teribil, desi, prin comparatie cu Europa, noi ne aflam tot in ligile inferioare si din punct de vedere politic. Am intrat in Liga Campionilor la inceput de 2007, aici, pe tarim politic, numita Uniunea Europeana, dar de cind jucam in ea, n-am facut nici o brinza, abia daca obtinem cite un punct amarit din intimplare. La fel ca in fotbal, „suporterii“ isi dau in petec cind ies afara: arunca petarde in „galeriile“ adverse, se bat, ajung pe mina politiei s.a.m.d. Si, tot ca in fotbal, trebuie sa subliniem aici: numai unii dintre ei, care nu ne reprezinta cu cinste. In fotbal si politica sintem cam la fel, intr-o concluzie preliminara.
Si simt nevoia sa ma intorc acum la campionatul politic mioritic. Pentru ca duminica se joaca finala acestui campionat, derby-ul derby-urilor, el clasico, el super clasico, numit pe romaneste „alegeri 2008“. Un derby prefatat de numeroase comentarii, de intrigi tesute intre oponenti, de lovituri sub centura care se vor demobilizatoare. Iar daca asa merg treburile si-n politica, saptamina asta am facut o „cercetare“, empirica bineinteles, printre suporteri. Am intrebat o serie de prieteni din ce motive voteaza pentru unii sau pentru altii. I-au convins candidatii prin promisiuni, afise, dari de seama, proiecte publice, aparitii in media, discurs? Votul uninominal le-a oferit posibilitatea sa cunoasca oameni pe care pina acum nu-i banuiau capabili sa preia friiele unei puteri mai mici sau mai mari? Au sperante reale?
Am pornit in aceasta pseudo-cercetare de la un raspuns dat de mine, prin telefon, in cadrul unui sondaj. M-am nimerit printre intervievati, mi s-au pus niste intrebari, am dat raspunsurile solicitate si am incheiat convorbirea. Iar dupa ce am incheiat convorbirea, am constatat ca am iesit in cistig: din acel sondaj am aflat care sint candidatii din colegiul meu, mai ales candidatii partidului pe care merg sa-l votez, am mai aflat si citeva lucruri despre ei, ceea ce m-a bucurat. Apoi m-a intristat putin, foarte putin, intrucit mi-am dat seama ca, fara respectivul sondaj, mergeam sa votez pur si simplu ca la fotbal: cu echipa preferata, indiferent de cine joaca pe extrema sau atacant central. Indiferent daca patronii, conducatorii echipei sint cercetati la DNA sau nu. Pur si simplu.
Revenind la ceea ce, pretios, am numit o „cercetare“ personala, am aflat exact aceleasi lucruri de la toti cei cu care am vorbit. Oamenii voteaza, in mare parte, tot echipa. De ce? Pentru ca e derby. Cei mai multi abia daca stiau unul sau doi candidati din colegiile lor. Dar lucrul asta conta prea putin.
Si iarasi imi vine sa zimbesc cind ma gindesc la analizele specialistilor de la televizor, la importanta pe care o dau calitatilor sau defectelor unui candidat ori altul. Sintem la fotbal, dragi comentatori. Noi, „marea masa“, gindim ca la fotbal: sa cistige echipa noastra. Stiti de ce? Nu pentru ca sintem creduli si ne inchipuim ca ai nostri vor schimba ceva. Nu pentru ca ne umplem de sperante pentru ziua de miine. Nu pentru ca i-am crede cind spun ca au solutii pentru ca Romania sa fie ocolita de marea criza mondiala. Ci pentru ca luni, dupa alegeri, vom merge la serviciile noastre. Iar acolo vom iesi pe holuri, la o tigara, sau vom discuta putin peste birouri cu colegi de-ai nostri. Si vom putea sa spunem, ca la fotbal, „mama, ce v-am tras-o!“. Cu 35% la 32%. Sau cu 32% la 20%. Asta conteaza. Vi se pare ca-s trist cind spun asta? Va inselati. Asta sint eu, astia sintem noi. Singura intrebare care mi se pare legitima este daca vina pentru ca am ajuns sa gindim asa ne apartine noua sau conducatorilor din fotbal. Pardon, din politica…