Nici bilantul de fata nu are cum sa fie altceva. Mai ales ca ma voi limita, ca tot romanul, la politica – bineinteles, cu accent pe politica interna. Zic „bineinteles” fiindca pentru romani, ca si pentru americani, singurul loc unde se petrec lucruri cu adevarat importante este propria lor tara.
2008 a fost un an electoral (cu alegeri locale si alegeri parlamentare) si tot in 2008 s-a testat sistemul de vot uninominal si proportional. La o asa efervescenta electorala, nu-i de mirare ca apele s-au limpezit cu totul si s-a vazut cit de nesemnificative sint etichetele politice in Romania. Nu exista stinga, dreapta, doctrine si rivalitati, ci doar interese financiare, orgolii si multa proasta crestere. Exista un singur partid mare, numit fie Partidul Nostru (de catre membrii clasei politice), fie Partidul Lor (numele dat de cetatenii normali ai tarii). Un singur partid, cu un singur slogan – pe jumatate destainuit de grupusculul PD-L in campania pentru alegerile parlamentare: „Noi cu noi, noi pe voi”. Caci singurul dusman al partidelor politice – nedeclarat, dar recunoscut tacit – ramine in continuare cetateanul roman, care trebuie mintit, cumparat, pacalit, iar daca nu poate fi supus astfel, atunci i se ingradeste pe cit posibil dreptul de a vota pleava politica a Romaniei.
In 2008 a fost interesant de urmarit si antagonismul intre „intelectualii lui Basescu” si „intelectualii anti-Basescu”. Daca partizanii presedintelui Romaniei au justificat de obicei actiunile acestuia, adversarii presedintelui au descoperit placerea de a-i vina sistematic inclusiv pe cei ce-l apara pe Traian Basescu, construind un fel de imaginara retea masonica a „intelectualilor basescieni”. Fara a ignora exagerarile celor ce l-au aparat pe presedinte, remarc totusi ca gramada eterogena de oameni de cultura, analisti si comentatori porniti impotriva acestuia au ajuns sa vada mina lui Basescu peste tot, de la jocurile politice locale pina la mersul (sau paralizia) justitiei ori a economiei. Bietii oameni, la fel de orbiti de ura cum sint altii orbiti de iubire, aplica scenariul conspiratiei universale in cazul presedintelui Basescu, pe care il vad ca pe un fel de Sforar National, vinovat de toate miscarile politice sau tectonice din tara. Asta dovedeste ca rodul inteligentei politice romanesti e teribil de slab, de vreme ce Traian Basescu ramine cel mai semnificativ reprezentant al ei.
De obicei politica externa nu ne intereseaza. Uniunea Europeana e o chestie in care sintem, nu o organizatie in care trebuie sa facem si noi treaba. Eventual sa ne dea ei ceva – fapt ce confirma vocatia noastra de cersetori ai Europei. UE nu ne-a interesat nici in 2008. A stirnit insa vilva invazia Rusiei in Georgia, in primul rind pentru ca Rusia a dovedit inca o data (ca si in cazul Ceceniei) cu cita usurinta isi impune vointa in presupusa ei zona de influenta, fara teama de sanctiuni. Iar pentru rusi Romania, oricit ar fi ea de membra NATO, ramine in zona de influenta ex-sovietica, laolalta cu Republica Moldova si cu Bulgaria.
La cealalta extrema putem bifa si alegerea in functia de presedinte al Statelor Unite a lui Barack Obama, primul presedinte de culoare al Americii si, probabil, cel mai european presedinte pe care l-au avut americanii in ultima suta de ani – desi nu as putea spune daca asta o fi de bine sau de rau. Vom vedea in 2009.
In rest, ce sa fie? Criza, banci falimentate, somaj, atentate, scaderea prestigiului liberalismului si al pietei liberalizate, revenirea la practicile interventioniste ale statului… si, pe undeva, convingerea ca in Europa urmeaza o perioada de dominatie politica a stingii social-democrate, iar in Romania o noua perioada de jafuri generalizate din bugetul statului. Jafurile Lor (sau, cum ar zice Ei daca ar fi onesti, „jafurile Noastre”). Asadar, pe frontul romanesc nimic nou. Poate un plus de saracie. Dar cu asta ne-am obisnuit…