In 1907, alaturi de discuri, in ceremonia depunerii a doua urne bine sigilate, cu discuri protejate prin sticla si azbest, erau transmise posteritatii si un manunchi de ace de patefon si, mai interesant, intr-un tub de zinc, motivatia scrisa a Ministerului Culturii pentru constituirea acestui mic tezaur de arta muzicala ce urma sa fie deschis peste o suta de ani. Transcriu de pe site-ul Bibliotecii Nationale motivatia amintita: „Pentru a le face cunoscut oamenilor acelei epoci: 1. Care era atunci situatia masinilor vorbitoare, aflate astazi inca la inceputurile lor si, mai ales, ce progrese au ameliorat in cursul secolului aceasta pretioasa inventie; 2. Care era atunci vocea principalilor cintareti ai timpului nostru si ce fel de interpretare dadeau unora din piesele celebre ale repertoriului liric si dramatic”. Primele urne au fost depuse la 24 decembrie 1907. O a doua initiativa identica, in iunie 1912, adauga alte urne noi, una continind 12 discuri, cea de a doua un aparat gramofon pentru a se asigura, la implinirea centenarului, posibilitatea ascultarii inregistrarilor.
La data „ingroparii” urnelor ce alcatuiau, se spune, embrionul unui muzeu al vocii, evenimentul a fost acoperit de presa, dar peste timp s-a instalat uitarea. Cu prilejul unor lucrari in subsolurile operei, in 1989-1990, urnele au fost redescoperite, constatindu-se ca doua dintre ele erau crapate. Opera a decis cu acel prilej sa le incredinteze Bibliotecii Nationale franceze, iar in 2007 a solicitat deschiderea lor. Operatiunile tehnice de asigurare a unei deschideri in conditii sigure au durat aproape un an, iar in cursul lor s-a decis ca una din urnele din 1907 sa fie lasata in continuare in grija posteritatii. Primul disc a fost extras la 17 septembrie 2008 si, constatindu-se starea perfecta de conservare, s-a procedat imediat la fotografierea tuturor discurilor si inregistrarea lor digitala. Calitatea sonora a primului disc din urna din 1912 s-a dovedit si ea perfecta, discul redind cuvintarea unuia din secretarii de stat de la cultura, Firmin Gemier, cu ocazia ceremoniei de ingropare a tezaurului, la 13 iunie 1912. Cuvintarea poate fi ascultata in prezent in expozitia deschisa pe site-ul Bibliotecii Nationale.
Detaliile tehnice sint mai putin importante, discurile din 1907 avind diametrul de 25 cm, produse de firmele Gramophone pre-dog si Zonophone. Discurile ingropate in 1912 au diametrul intre 30 si 25 cm, unele dintre ele purtind deja numele celebru „La voix de son maitre”. Discurile cele mai lizibile sint cele din 1907 si poarta mentiunea „Arhivele si Biblioteca Operei”. Semnatura chimistului Charles Bardy figureaza pe o carte de vizita din 1907 si pe o inscriptie gravata in interiorul capacului urnei din 1912.
Desigur, principalul interes il constituie marturia muzicala pe care o aduc discurile ingropate. Alaturi de voci, pot fi ascultate marturii pianistice si violonistice de epoca (Paderewski, Raoul Pugno, Kreisler, Jan Kubelik) si o interpretare unica a primei parti din simfonia a 6-a de Beethoven de catre orchestra Garzii Republicane. La fel de importante sint vocile de epoca, unele surprinse la inceputurile carierei lor, cum este Caruso, altele la sfirsitul ei, cazul Adelinei Patti, pe atunci la 63 de ani. In majoritatea lor, vocile erau insa la maturitatea lor artistica, asa cum o arata inregistrarile lui Marcel Journet, Nellie Melba, Pol Plancon, Augustarello Affre, Jean Note, Lucette Korsoff, Fiodor Saliapin, Francesco Tamango etc. Li se adauga alte voci aflate la debutul unei cariere de succes, cum sint Paul Franz si Daniel Vigneau.
Despre toate acestea, muzicologii francezi au discutat la un colocviu organizat la inceputul lunii decembrie 2008. Personal, nu mi-am putut ascunde tristetea, amintindu-mi de povestea ce mi-a fost spusa despre discurile depuse in subsolul Ateneului, o colectie distrusa de apa si umiditate. O fi avut cineva grija macar sa le inventarieze continutul?